Printre primele măsuri luate de FSN imediat după preluarea puterii în decembrie 1989 s-a numărat eliminarea măsurilor de raționalizare a consumului de electricitate, gaze și căldură al consumatorilor casnici și a supratarifelor penalizatoare pentru depășirea cotelor maxime de consum.
Românii cheltuie, în medie, 300 de lei pe haine în timpul anotimpului rece, alegând nu doar produse de sezon, ci și alte din oferte din magazine, potrivit magazinului online FashionUP.
Consiergo a făcut o selecție riguroasă a concertelor importante ce vor avea loc în București și în Europa. Ne ocupăm pentru dumneavoastră din timp cele mai bune locuri ca să vă puteți bucura de experiența unui astfel de eveniment din plin. Am adăugat și câteva recomandări pentru sărbătorile de iarnă.
Banca Centrală Europeană (BCE) nu a luat încă o decizie cu privire la adoptarea unor noi măsuri de stimulare a economiei la următoarea ședință de politică monetară, care va avea loc în decembrie, necesitatea unor astfel de măsuri fiind încă analizată, a declarat președintele instituției, Mario Draghi.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menținut astăzi neschimbat nivelul dobânzii de referință, la 0-0,25%, pe fondul încetinirii pieței muncii, dar a anunțat că aceasta ar putea fi majorată în decembrie, trasmite presa internațională.