Cele trei companii implicate în proiectul gazoductului Giurgiu-Ruse, compania de stat Transgaz, firma românească privată Inspet Ploiești și constructorul austriac Habau, au tras pe sub Dunăre conducta principală a gazoductului, potrivit unui comunicat publicat duminică de Transgaz.
Navrom Galați, navigatorul cu cea mai mare flotă din România, estimează pierderi de aproximativ un milion de euro din cauza problemelor întâmpinate în ultimele 40 de zile pe Dunăre, a cărui nivel este scăzut în zona Belene din cauză că bulgarii nu draghează fluviul. Navigatorii sunt nevoiți să își descompună convoaiele ca să poată traversa zona, aceștia având probleme și pe sectorul Izvoarele de lângă Călărași.
Construcția gazoductului care va conecta rețelele de gaze naturale din România și Bulgaria va fi finalizată în a doua jumătate a acestui an, a spus vineri ministrul bulgar al Energiei Temenuzhka Petkova, citată de agenția de știri Focus.
Debitul scăzut a Dunării nu afectează numai transportul de mărfuri, ci și turismul. Adâncimea fluviului este atât de mică, încât până și un yacht în care se aflau doi turiști austrieci a eșuat într-un banc de nisip.
România și Bulgaria vor fi unite de două noi poduri peste Dunăre, după cele de la Giurgiu-Ruse și Calafat-Vidin. Noile poduri fac parte dintr-un proiect mai amplu, denumit Spatial, despre strategia comună de dezvoltare teritorială a zonei transfrontaliere.
Dorind să vadă cum decurg lucrările de reabilitare la podul care unește România de Bulgaria, ministrul transporturilor, Iulian Matache, a anunțat că primul strat de asfalt pe toată lungimea podului care va permite circulația pe ambele sensuri va fi turnat pe 20 noiembrie.