Ministerul Energiei a elaborat deja proiectul programului de siguranță pentru alimentarea cu energie electrică și termică a României în iarna care vine și estimează o creștere cu 1,1% a consumului de energie electrică în intervalul noiembrie 2017 – martie 2018, față de perioada corespunzătoare anterioară, dar și o majorare cu peste 34% a costurilor estimate ale centralelor în cogenerare cu achiziția de combustibili.
Principalul argument cu care RADET a solicitat majorarea tarifelor este creșterea prețurilor cu care Regia cumpără agent termic de la producători, din care cei mai importanți sunt CET-urile Electrocentrale București (ELCEN). Aceste prețuri s-au majorat cu procente cuprinse între 24% și peste 30% din 2011 încoace, ultima oară de la 1 iulie anul acesta.
Marea Britanie nu va conveni, până în octombrie, o sumă a ”facturii” divorțului cu Uniunea Europeană (UE), a anunțat marți ministrul însărcinat cu Brexitul, David Davis, relatează Reuters.
Capacitatea instalată și cea disponibilă în termocentrale este redusă atât în urma atingerii duratei maxime de funcționare, cât și a nerespectării condițiilor de mediu. Pentru unele termocentrale, retehnologizarea nu mai este posibilă tehnic, în timp ce pentru altele ar fi mult prea costisitoare și nu s-ar justifica din punct de vedere economic.
Centrul Național pentru Informații Financiare, structură informatică ce ar urma să unifice toate bazele de date legate de fiscalitate, va fi înființat până la 1 septembrie în aparatul central al Ministerului Finanțelor Publice, cu susținerea STS. Centrul va interconecta casele de marcat, va implementa factura electronică, va monitoriza cheltuielile publice și va furniza informații privind obligațiile fiscale și nefiscale.
Tariful la energie termică fără TVA pentru consumatorii casnici din Capitală ar putea fi majorat cu 5,7% anul acesta, de la 30,72 euro/gigacalorie la 32,47 euro/gigacalorie, ajungând la 35,80 euro/Gcal în 2018, 40,22 euro/Gcal în 2020, 46,05 euro/Gcal în 2022 și 50,72 euro/Gcal în 2024.
Apa Nova București, operatorul concesionar al serviciului public de apă potabilă și canalizare din Capitală, a terminat anul 2016 cu un profit net de 118,098 milioane lei, în scădere cu peste 17% față de 2015, iar cifra de afaceri a companiei controlate de gigantul francez de utilități Veolia a scăzut cu circa 8%, la 693,5 milioane lei.
Deși nu plătește de regulă mai mult de 36 lire sterline pe lună pentru utilizarea telefonului mobil, un cetățean britanic a ajuns la costuri de peste 17.500 de lire sterline pentru convorbiri internaționale și accesarea de date în timpul unei călătorii de numai 4 zile în Dubai.
Engie România, alături de celălalt mare furnizor local, E.ON Energie, s-a opus liberalizării de la 1 aprilie 2017 a prețului de achiziție de către furnizori de la producători a gazelor destinate populației. În februarie, directorul general al companiei, Eric Stab, declara că piața nu este pregătită pentru liberalizare și că această măsură va duce la creșterea facturilor pentru consumatorii casnici.
Furnizarea de gaze naturale pentru populație, la prețuri finale reglementate, este dominată în prezent de doi mari jucători, Engie și E.ON Energie, care controlează cumulat peste 92% din aceasta. Cele două companii dețin și majoritatea rețelelor locale de distribuție a gazelor naturale din România.
Primăria Alba Iulia și-a redus factura la energie electrică prin montarea unor panouri fotovoltaice, economiile anuale obținute depășind 100.000 de euro, a anunțat, la WeLoveDigital.forum, Nicolaie Moldovan, City Manager Primăria Alba Iulia.
Producătorul de energie electrică pe bază de cărbune Complexul Energetic Oltenia, controlat de statul român cu peste 77% din acțiuni, vrea să aibă la dispoziție estimări în avans cu privire la nivelul producției principalilor concurenți, centralele eoliene și fotovoltaice, care au acces prioritar garantat în rețea prin lege și își permit să vândă la prețuri mici grație certificatelor verzi primite ca subvenție.
Tariful la energie termică fără TVA plătit de consumatorii casnici din București poate fi majorat cu 5,7% anul acesta, de la 30,72 euro/gigacalorie la 32,47 euro/gigacalorie, ajungând la 35,80 euro/Gcal în 2018, 40,22 euro/Gcal în 2020, 46,05 euro/Gcal în 2022 și 50,72 euro/Gcal în 2024.
Prețul gazelor pentru populație ar putea crește cu până la 10% de la 1 aprilie, după ce va fi liberalizat prețul gazelor de producție internă pentru consumatorii casnici, iar cel al energiei electrice pentru populație s-ar putea majora cu 1-2% de la 1 iulie, ca urmare a prețurilor foarte mari de pe bursa de energie din luna ianuarie, a anunțat, miercuri, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileț.
Complexul Energetic Oltenia, controlat de statul român, așteaptă ca Guvernul să meargă la Bruxelles pentru a convinge ca activitatea de extracție a lignitului să fie inclusă pe lista sectoarelor economice care pot beneficia de reducerea obligației de a subvenționa producția de energie din surse regenerabile prin achiziția de certificate verzi.
Unul dintre cei mai importanți traderi și furnizori independenți de energie electrică din România, Transenergo, intrat recent în insolvență, a susținut că a ajuns să nu-și mai poată plăti datoriile din cauza retragerii finanțărilor de către băncile creditoare, a amânării vânzării unor active și a nerespectării de către partenerii de afaceri a termenelor de plată a facturilor.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a elaborat un proiect de regulament de organizare și desfășurare a activității de investigare a potențialelor nereguli apărute în funcționarea pieței angro de energie, care conține regulile de investigare de către ANRE a suspiciunilor de utilizare de informații privilegiate pentru tranzacții pe piața de energie, precum și a celor de manipulare a pieței.
România nu mai poate cere ajutor de avarie de la statele vecine în caz de criză în alimentarea cu energie electrică. Motivul este schimbarea legislației în energie, care a obligat Transelectrica să denunțe unilateral acordurile semnate în acest scop cu omologii din Bulgaria, Serbia și Ucraina.
Operatorul prin cablu TV UPC Romania și-a anunțat abonații că valoarea facturii va fi majorată din luna martie cu 2,23 lei/lună (TVA inclusă), această majorare reflectând o parte din creșterea costurilor de furnizare a serviciilor. Abonații sunt informați că, dacă nu sunt de acord, pot denunța unilateral contractul în termen de 30 de zile, fără plata vreunor penalități sau despăgubiri.
Cotațiile curentului electric tranzacționat pe piața pentru ziua următoare au atins un nou maxim vineri, 27 ianuarie, când un MWh era tranzacționat în intervalul orar 17-21 cu 650 de lei.
Contractele clienților cu E.ON, în cele 20 de județe din țară unde grupul german activează, rămân nemodificate, au anunțat reprezentanții companiei, după ce, de la 1 ianuarie 2017, distribuitorul de gaze și electricitate de pe piața românească și-a schimbat denumirea din E.ON Distribuție România în Delgaz Grid.
Deținătorii de creanțe asupra RADET, reuniți la finalul săptămânii trecute în prima lor adunare generală, au decis ca din comitetul creditorilor Regiei intrate în insolvență în octombrie anul trecut să facă parte ELCEN, cel mai creditor al RADET, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF și furnizorul și distribuitorul de gaze naturale Engie România, fosta GDF Suez.
Persoanele fizice proprietare de case cu cel mult 2 etaje, existente sau aflate în construcție, pot primi de la Fondul pentru Mediu al ministerului de resort subvenții de până la 40.000 de lei pentru izolarea termică a imobilelor pe care le dețin cu materiale de origine organic-naturală, în vederea reducerii consumului de energie și creșterii eficienței energetice a acestora.
Guvernul PSD-ALDE este dispus să transfere Electrocentrale București (ELCEN), furnizorul de agent termic al RADET, de la Ministerul Energiei la Primăria Capitalei, ceea ce ar facilita realizarea proiectului mai vechi de contopire prin fuziune a celor două companii aflate în prezent în insolvență și de ștergere a datoriilor istorice de peste 3,6 miliarde lei ale RADET către ELCEN.
În septembrie 2016, la puțin timp înainte ca CA-ul RADET să decidă să ceară la Tribunal intrarea în insolvență, primarul Bucureștiului, Gabriela Firea, a sugerat, într-o declarație publică, că intrarea simultană în insolvență a RADET și ELCEN ar permite fuziunea dintre cei doi principali actori ai sistemului de termoficare din Capitală.