Ministerul Energiei a lansat de-abia săptămâna trecută o procedură simplificată de achiziție pentru a angaja o firmă specializată care să evalueze prețul acțiunilor deținute de minister la producătorul de energie termică Electrocentrale București (ELCEN) în vederea achiziționării acestora de către Municipiul București.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că la nivelul Bucureștiului au fost înregistrate 3.000 de cereri pentru unități locative, existând familii care nu au unde locui. Firea a precizat că, în cazul medicilor și asistenților, apartamentele și garsonierele vor fi cumpărate, în primă fază, pentru că ar dura prea mult construirea unor noi unități.
Oana Barbu, fostă directoare HR la trustul de presă Adevărul Holding, iar ulterior șefă de serviciu de marketing și publicitate la firma Green City deținută de Primăria Voluntari, a fost numită în funcția de director general al Companiei Municipale Imobiliara a Primăriei Capitalei, una dintre cele 22 de astfel de companii înființate anul trecut la inițiativa primarului general Gabriela Firea.
Magdalena Bistriceanu, vicepreședinte și purtător de cuvânt al Partidului Mișcarea Populară (PMP) al fostului președinte al României Traian Băsescu, a fost numită membru în Consiliul de Administrație al Companiei Municipale Medicala București SA, una dintre cele 22 de societăți comerciale înființate anul trecut de Primăria Capitalei la inițiativa primarului general PSD Gabriela Firea.
Școlile din București vor fi închise pe întreaga săptămână, a anunțat primarul general, Gabriela Firea.
Administratorul judiciar provizoriu al ELCEN, KPMG Restructuring, avertiza încă din octombrie anul trecut că intenția comună a Ministerului Energiei și a Primăriei Municipiului București de a salva "la pachet", prin fuziune, cele două structuri în prezent insolvente care asigură încălzirea în sistem centralizat a bucureștenilor, ELCEN și RADET, riscă să eșueze.
Regia Autonomă de Transport București (RATB) va fi transformată în societate pe acțiuni cu denumirea Societatea de Transport București SA, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat joi de Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Acționarii vor fi Primăria Capitalei, prin Consiliul General, și Primăria Ilfov, prin Consiliul Județean. Societatea nou înființată va avea un capital social de peste 129 de milioane de lei, iar personalul regiei va fi preluat și reîncadrat pe aceleași funcții. Primarul Gabriela Firea a vorbit și despre cele 400 de autobuze ce urmează să fie cumpărate de la Otokar, o firmă din Turcia, declarându-se declarându-dezamăgită de faptul că sunt critici în spațiul public legate de acest subiect. Edilul a subliniat că nu vor fi achiziționate „toate rablele”.
Față de bugetul aprobat pentru 2017, veniturile ELCEN au fost mai mari cu aproape 5%, iar cheltuielile – mai mici cu aproape 11%, "urmare a optimizării și monitorizării continue a acestora în vederea obținerii unei performanțe financiare superioare", se arată într-un raport recent al administratorului judiciar provizoriu al companiei, KPMG Restructuring.
Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a declarat, marți, la evenimentul „70 de ani într-un Centenar”, dedicat sărbătoririi a șapte decenii de la formarea statului Israel, că în bugetul de anul acesta al PMB a fost introdusă „o sumă necesară” pentru „refacerea din rădăcini a Cartierului Evreiesc din Capitală”.
Primarul Capitalei Gabriela Firea a anunțat vineri că vor fi construite două spitale în Sectoarele 3 și 6, cu aproximativ 300 de paturi. Costurile se ridică la 60 de milioane de euro, iar în cazul în care acestea nu vor putea fi acoperite din bugetul municipalității, se va opta pentru un parteneriat public-privat.
Federația Sindicatelor din Administrație București România susține că se fac presiuni asupra șefilor instituțiilor din subordinea Consiliului General al Municipiului București (CGMB) pentru ca aceștia să-și convingă angajații să demisioneze din aceste instituții și să își dea acordul să fie transferați la noile companii municipale create de același CGMB la inițiativa primarului general Gabriela Firea.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) se va întruni luni într-o ședință extraordinară convocată la solicitarea consilierilor PNL și USR, pe a cărei ordine de zi se află prezentarea de informări cu privire la situația economică și la perspectivele companiilor care fac parte din holdingul municipal înființat anul trecut la inițiativa primarului general Gabriela Firea.
Terenul pe care se află autobaza RATB Pipera nu va fi preluat de Primăria Capitalei, a decis Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Cu toate că în proiectul de hotărâre se precizează că Executivul nu a oferit un răspuns în ceea ce privește solicitarea municipalității pentru transmiterea în subordinea sa a terenului SRTV, la începutul ședinței primarul Capitalei, Gabriela Firea, a susținut că este vorba de ambele terenuri, care ar fi fost unite într-un total de 10 hectare și pe care s-ar fi construit Spitalul Metropolitan și un campus pentru studenții la Medicină.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) va lua în discuție săptămâna viitoare un proiect de hotărâre prin care un teren de peste 5,3 hectare din Pipera va fi trecut din administrarea RATB în administrarea directă a CGMB, pe el urmând să fie construit un spital metropolitan, investiție estimată la 300 milioane euro.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) va lua în discuție un proiect de hotărâre prin care ar urma să solicite Guvernului să treacă fosta bază de pregătire Pro Rapid a clubului de fotbal Rapid București, aflat în faliment, din administrarea Ministerului Finanțelor Publice în cea a Consiliului, în vederea reincluderii bazei în circuitul sportiv și de agrement.
Potrivit datelor publice, în cei 9 ani ai perioadei 2008 – 2016 inclusiv, în care nu a consemnat nici o pierdere, Luxten Lighting Company a cumulat profituri nete totale în sumă de 234,7 milioane lei, cel mai bun an fiind 2008, cu un rezultat pozitiv de aproape 56 milioane lei.
După cum a scris anterior Profit.ro, Primăria Capitalei ar fi nevoită să bage în conturile RADET sub formă de majorare de capital cel puțin 3,75 miliarde de lei, adică circa trei sferturi din bugetul local anual al Bucureștiului, după transformarea Regiei în societate comercială, pentru respectarea legii societăților, dacă nu va fi ștearsă datoria istorică de 3,7 miliarde lei a RADET către ELCEN.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, miercuri, începerea construirii mai multor parcări subterane și supraterane în București, cu un total de aproape 4.500 de locuri noi, printre zonele în care vor fi amenajate numărându-se Gara de Nord, Sala Palatului, Piața Constituției și Piața Cantacuzino.
Bucureștenii pot apela linia verde 0800.800.868 pentru a sesiza problemele întâmpinate cu taximetriștii, în cazul în care aceștia refuză cursele, au comportament necivilizat sau negociază prețul cursei, a anunțat, miercuri, primarul Capitalei, Gabriela Firea. Viceprimarul Aurelian Bădulescu a spus că, în noaptea de Revelion, din 94 de șoferi de taxi verificați, șase nu aveau autorizații și a precizat că vor fi sporite controalele în trafic.
Rominsolv, administratorul judiciar al RADET, atrage atenția că, în condițiile stării dezastruoase a sistemului centralizat de încălzire și ale numărului mare de debranșări, "majorarea tarifului în sarcina clientului final, în lipsa creșterii calității serviciului, trebuie realizată cu mare atenție și cu o foarte bună comunicare".
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, și ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Dan Nica, au semnat, miercuri, contractele de finanțare pentru mai multe proiecte pe care le vor derula trei dintre spitalele din subordinea Primăriei Municipiului București. Valoarea totală a proiectelor ajunge la 9 milioane de euro, fonduri europene, vizând, în principal, pregătirea personalului de specialitate din spitalele ”Doctor I. Cantacuzino”, ”Filantropia” și Spitalul Clinic de Copii “Dr. Victor Gomoiu”.
Norocul bucureștenilor este că tot justiția a decis că ELCEN are statut de consumator captiv în raport cu Romgaz, iar în consecință, potrivit Legii insolvenței, Romgaz are obligația de a accepta plata la 90 de zile de la emitere a facturilor emise ELCEN pentru gazele consumate în producția de energie termică și de a nu întrerupe sau refuza furnizarea.
Clădirea se află pe lista oficială a monumentelor istorice a Ministerului Culturii, însă ministerul a transmis Primăriei că nu intenționează să-și exercite dreptul de preemțiune la cumpărare. Potrivit legislației în vigoare, în astfel de situații, dreptul de preemțiune se transferă autorităților locale, în cazul de față PMB.
Primăria Capitalei are în vedere majorări de capital cu fonduri de la bugetul local în valoare totală de peste 272 milioane lei la un număr de 18 companii municipale din subordinea sa, banii urmând să fie folosiți în principal pentru cumpărarea de utilaje, echipamente, aparatură, mobilier, birotică, mijloace de transport și imobile necesare desfășurării activității acestora.
"În cazul în care Consiliul General al Municipiului București nu mai este interesat de achiziționarea acțiunilor ELCEN deținute de Ministerul Energiei și Romgaz (...), vă rugăm să ne comunicați care este strategia de reorganizare urmărită și care sunt sursele de finanțare (...)", se arată într-un document adresat de administratorul judiciar al ELCEN, KPMG Restructuring, administratorului special al companiei.