Firea este încrezătoare: Cetățenii pot apela Tel Verde 0800.800.868 dacă taximetriștii refuză cursele, au limbaj sau comportament necivilizat sau negociază prețul cursei

Firea este încrezătoare: Cetățenii pot apela Tel Verde 0800.800.868 dacă taximetriștii refuză cursele, au limbaj sau comportament necivilizat sau negociază prețul cursei
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 ian 2018

Bucureștenii pot apela linia verde 0800.800.868 pentru a sesiza problemele întâmpinate cu taximetriștii, în cazul în care aceștia refuză cursele, au comportament necivilizat sau negociază prețul cursei, a anunțat, miercuri, primarul Capitalei, Gabriela Firea. Viceprimarul Aurelian Bădulescu a spus că, în noaptea de Revelion, din 94 de șoferi de taxi verificați, șase nu aveau autorizații și a precizat că vor fi sporite controalele în trafic.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Tot în noaptea de Revelion, dar și în multe alte ocazii, este o practică printre taximetriști de a cere pentru curse un alt preț, mai mare, decât cel care ar fi afișat normal pe ceas.

„Sub nicio formă nu vrem să ne întoarcem la taximetria de acum 10-15 ani, când sunam la dispecerat, ne puneau să așteptăm și apoi ni se spunea că nu există mașină în zonă. Nu ne dorim să ne întoarcem în trecut, mergem către viitor. (...) Atrag atenția Poliției locale să fie mai vigilentă și să înceapă deja controalele în trafic. Invit cetățenii să sune la tel verde 0800800868 dacă taximetriștii refuză cursele, au limbaj sau comportament necivilizat sau negociază prețul”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, în cadrul comandamentului organizat pentru adoptarea unor măsuri pentru fluidizarea traficului, arată news.ro.

Edilul acuză „mai multe voci” că defăimează municipalitatea prin informații false, potrivit cărora Primăria Capitalei ar favoriza anumite societăți și companii.

După ce a vândut acțiunile CleverTaxi către grupul Daimler, Neogen investește într-o aplicație de taxi din Republica Moldova: principala problemă este că nu poți găsi o mașină liberă în orele de vârf CITEȘTE ȘI După ce a vândut acțiunile CleverTaxi către grupul Daimler, Neogen investește într-o aplicație de taxi din Republica Moldova: principala problemă este că nu poți găsi o mașină liberă în orele de vârf

„Este deranjant că în continuare mai sunt voci, nu multe, ce-i drept, care spun că Primăria Capitalei favorizează una sau alte dintre firme sau una sau alta dintre companii. Resping aceste acuzații. Noi nu am venit la Primăria Capitalei să favorizăm sau să defavorizăm vreo companie. Toate societățile care respectă legea sunt partenerele noastre. Toate societățile care nu respectă legea trebuie să își schimbe comportamentul și cu siguranța după asta vor deveni partenerele noastre. Regret faptul că în mod intenționat se transmite un astfel de mesaj, tocmai pentru a ne defăima și a ne pune într-o situație neplăcută în fața cetățenilor. Noi ne dorim ca serviciul de taximetrie, indiferent de cine este oferit, să respecte legea”, a spus Firea.

Primarul Capitalei afirmă că și sistemele alternative de transport în regim taxi trebuie să devină legale și consideră că de fapt transportul de persoane prin intermediul aplicațiilor este tot serviciu de taximetrie, dar „mascat” în serviciu de transport.

La rândul său, viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a spus că Poliția locală a început încă din 22 decembrie controalele în trafic, în cazul șoferilor de taxi, iar în noaptea de Revelion, din 94 de șoferi verificați, șase nu aveau autorizații.

„Activitățile vor fi mult mai dure. De asemenea, am hotărât să avem alături de noi Registrul Auto Român, care să inspecteze inclusiv starea tehnică a mașinilor. Atragem atenția societăților de taximetrie că 2018 va fi un an caracterizat prin readucerea la cotele de calitate a acestui sistem”, a subliniat Bădulescu.

În 19 decembrie, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat un roiect de hotărâre potrivit căruia în București își vor putea desfășura activitatea de transport în regim taxi doar transportatorii autorizați care au servicii de dispecerat autorizate de municipalitate, iar nerespectarea obligațiilor se sancționează cu amendă între 4.500 și 5.000 de lei. Potrivit proiectului, serviciile de dispecerat vor fi obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizați care își desfășoară activitatea de transport în regim de taxi din București și nu se pot executa decât de dispecerii taxi autorizați de PMB. De asemenea, șoferii vor mai fi obligați să aibă ținută adecvată, pantaloni, cămașă, sacou, să mențină mașina curată, să îi ajute pe clienți la urcarea și coborârea din autovehicul, dacă i se solicită și să nu refuze transportul persoanei cu mobilitate redusă.

viewscnt
Afla mai multe despre
firea
taxi