Grupul auto american General Motors a anunțat că modelul său electric Chevrolet Bolt va costa mai puțin de 30.000 de dolari, dacă se ține cont și de facilitățile fiscale pentru cumpărarea de mașini nepoluante, semnificativ sub media prețurilor cu care se vând mașinile noi cu tehnologii clasice, astfel că lansarea ar putea fi un test legat de atracția noii tehnologii pentru publicul american, relatează Reuters.
General Motors a îmbunătățit estimările referitoare la rezultatele financiare din 2016, după un profit net record de 2,87 miliarde de dolari în trimestrul al doilea, de peste două ori mai mare față de cel de 1,1 miliarde de dolari obținut în urmă cu un an, transmite Reuters.
În pofida scandalului emisiilor poluante, grupul german Volkswagen se menține pe prima poziție în clasamentul auto mondial în funcție de vânzări, cu livrări totale de peste 3,361 milioane de mașini în perioada ianuarie-aprilie, în urcare cu 0,6% comparativ cu primele patru luni din 2015, scrie Forbes.
General Motors (GM) și compania de servicii de transport Lyft vor testa, începând de anul viitor, o flotă de taxiuri electrice fără șofer, potrivit unor reprezentanți ai celor două companii. Testele vor include clienți reali ai Lyft, care vor putea opta pentru o mașină autonomă, informează MarketWatch.
Google, Ford, Volvo și companiile de servicii de transport pentru persoane Uber și Lyft vor forma o alianță care să colaboreze cu autoritățile din SUA în vederea adoptării unei legislații pentru mașinile fără șofer, informează Reuters.
Profitul net al General Motors (GM) a crescut de peste două ori în primul trimestru, față de aceeași perioadă a anului trecut, la 2 miliarde de dolari, datorită vânzărilor ridicate din Statele Unite și a îmbunătățirii performanțelor din Europa, care au compensat condițiile dificile de piață din Asia și America de Sud, relatează MarketWatch.
General Motors (GM) va cumpăra Cruise Automation, un start-up american care dezvoltă tehnologii pentru mașinile fără șofer, potrivit unui anunț făcut astăzi de producătorul auto. Fondată în 2013, Cruise testează deja, de aproximativ doi ani, mașini autonome pe străzile din California și ar putea ajuta GM să câștige teren în fața altor companii care investesc în automobile cu pilot automat, informează Wall Street Journal.
General Motors a investit 500 de milioane de dolari în Lyft, un start-up american care rivalizează cu Uber, cele două companii urmând să colaboreze pentru dezvoltarea unor mașini fără șofer. Suma reprezintă doar prima parte dintr-o investiție totală de 1 miliard de dolari.