Contrar unor analize care dădeau încheiat trendul aplicațiilor mobile, acestea încă nu și-au atins vârful de performanță.
Pentru dezvoltatorii de aplicații mobile anul a început excelent, veniturile și numărul de instalări crescând semnificativ față de anul anterior.
2107 urmează să fie anul în care balanța veniturilor din aplicații să se încline în partea sistemului de operare dezvoltat de Google.
Odată cu noua versiune de iOS lansată luni, Apple a introdus mici modificări aproape insesizabile, care creează impresia că device-urile sale se mișcă mai bine.
Apple a lansat un update pentru sistemul său de operare ce stă la baza iPhone-urilor și iPad-urilor, care aduce o serie de noutăți importante.
Jocurile continuă să domine piața aplicațiilor mobile în materie de venituri, reușind și în 2016 să strângă cei mai mulți bani atât pe Android, cât și pe iOS.
Google a lansat a nouă versiune a tastaturii Gboard pentru dispozitivele cu iOS, printre noutăți numărându-se suportul pentru limba română.
Cifrele ultimului trimestru privind sistemele de operare ale smartphone-urilor arată cât de clar domină piața Android și iOS.
Proprietarii de terminale Mac, fabricate de Apple, pot fi monitorizați printr-o amenințare cibernetică special creată în acest sens, parte a uneia dintre cele mai ample campanii de spionaj din istorie, operate de vorbitori de limbă rusă, potrivit unui comunicat publicat joi de producătorul român de soluții de securitate cibernetică Bitdefender.
Următorul update major al sistemului de operare care stă la baza iPhone-urilor și iPad-urilor nu va mai rula aplicații vechi și neactualizate de iOS.
De la începutul acestui an, WhatsApp nu mai oferă suport pentru versiunile mai vechi ale sistemelor de operare pentru telefoanele mobile, fapt ce va duce la imposibilitatea folosirii popularei aplicații pe un număr important de dispozitive.
Fără falsă diplomație, 2016 a fost un an prost pentru producătorii de smartphone-uri. Cifrele în scădere și un lung șir de probleme tehnice au făcut ca anul deja trecut să fie unul de uitat pentru majoritatea producătorilor.
Finalul de an reprezintă, în mod tradițional, un bun prilej de concluzii și notat rezoluții care au șanse minime să se concretizeze. Alături de principii și evenimente ce pot schimba destine sau platouri cu mâncare, tot în ultimele zile ale anului evaluăm și aplicațiile care au atras cel mai mult atenția în ultimele 12 luni.
Super Mario Run a devenit aplicația cu cele mai multe instalări în prima zi de la lansare, doborând recordul deținut până acum de Pokemon Go.
Cel mai nou proiect Google se numește Android Things și este un sistem de operare pentru produsele care se conectează la Internet.
Foarte curând, sarcina de transferare a datelor personale dinspre iPhone către un telefon cu Android va deveni extrem de simplă, datorită unei noi facilități lansate de Google.
Începând de luni seara, utilizatorii pot instala al doilea update major pentru iOS 10.
Ultimele zile au coincis, pentru mulți dintre cei care folosesc iPhone sau iPad, cu o adevărată avalanșa de invitații la evenimente pentru aplicația Apple Calendar, invitații ce au rolul de a prezenta diverse oferte comerciale.
Celebrul joc Solitaire, cunoscut foarte bine de utilizatorii de Windows de mai bine de 25 de ani, a fost lansat pe platformele mobile Android și iOS.
Din cauza unui bug al browser-ului Safari de iOS, redarea unui banal clip video poate duce la blocarea completă a device-urilor Apple.
Cota de piață a sistemului de operare pentru dispozitive mobile dezvoltat de Google a crescut și în Q3 2016, depășind 87 de procente.
Apple a început furnizarea primului update pentru iOS 10, a cărui principală noutate este modul Portrait pentru camera foto a modelului iPhone 7 Plus.
În mai puțin de o lună de când a fost lansat oficial, iOS 10 este folosit deja de majoritatea utilizatorilor de device-uri Apple.
Apple trebuie să plătească 302 milioane de dolari companiei americane VirnetX pentru încălcarea unor brevete legate de anumite tehnologii folosite de aplicații ca FaceTime, potrivit deciziei unei instanțe federale din Texas, informează Reuters și Bloomberg.
WhatsApp este prima dintre aplicațiile importante care adaugă suport pentru Siri, permițând utilizatorilor să folosească anumite facilități pe baza comenzilor vocale.