Veniturile obținute de agricultori din cultura de levănțică vor fi considerate neimpozabile, asemenea altor culturi, dacă un proiect avansat acum în Parlament va fi aprobat în actuala formă. Proiectul include această plantă în categoria celor pentru care, pentru o anumită suprafață, veniturile sunt scutite de impozit.
Președintele Klaus Iohannis a retrimis, luni, spre reexaminare Parlamentului legea, votată de toate partidele, prin care a fost eliminată orice limită maximă de cheltuieli pentru activități sportive în cazul autorităților locale și a fost stabilit că autoritățile locale pot decide singure orice procent din buget doresc să îl cheltuiască în acest scop.
Guvernul a stabilit, în luna mai, prin ordonanță de urgență, că autoritățile locale pot aloca ”maximum” 5% din bugetul propriu pentru cluburi sportive, dar senatorii au aprobat, în septembrie, înlocuirea cuvântului ”maximum” cu ”minimum”, astfel încât să permită autorităților să aloce oricât peste 5%, chiar și întreg bugetul, pentru sponsorizarea sportului, inclusiv pentru cluburi private. Camera Deputaților, cu susținerea tuturor partidelor, a eliminat astăzi orice limită și a stabili că autoritățile locale pot decide singure orice procent din buget doresc să îl cheltuiască în acest scop.
Senatorii din comisiile de buget și economie au întocmit, marți, un raport cu recomandarea de a fi votat în plenul Senatului pentru un proiect de lege care limitează dobânda convențională, atât cea remuneratorie, cât și cea penalizatoare, la maximum 50% pe an peste dobânda legală. Dobânzile penalizatoare vor putea produce alte dobânzi doar la un an de la scadență
După încercări nereușite în trecut, parlamentarii revin cu noi inițiative de majorare a limitei de viteză în localități, cu argumentul fluidizării traficului, în particular al celui comercial. De data aceasta, limita de viteză în interiorul localităților este propusă a fi majorată la 60 km/ h pe traseul drumurilor naționale și europene.
Dșei Guvernul a stabilit, prin ordonanță de urgență, că autoritățile locale pot aloca ”maximum” 5% din bugetul propriu pentru cluburi sportive, senatorii au aprobat, luni, înlocuirea cuvântului ”maximum” cu ”minimum”, astfel încât, dacă va trece și de deputați, legea va permite autorităților să își cheltuiască întreg bugetul pentru sponsorizarea sportului, inclusiv pentru cluburi private.
Parlamentarii pregatesc stabilirea unei limite maxime de 10% din totalul energiei termice de la branșamentul unui bloc drept cotă-parte calculată pentru încălzirea spațiilor comune, ANRE și Guvernul transmițându-le însă că doar contorizarea acestor părți comune este în măsură să indice costurile.
Ingeniozitatea parlamentarilor se dovedește extraordinară (și demnă de cauze mai bune) la cheltuirea banilor publici. După ce Guvernul a stabilit că autoritățile locale pot aloca ”maximum” 5% din bugetul propriu pentru cluburi sportive, aleșii au înlocuit ”maximum” cu ”minimum”, astfel încât articolul permite acum autorităților să își cheltuiască întreg bugetul inclusiv pentru cluburi private. Profit.ro a relatat că mai mult de jumătate din cluburile din prima ligă de fotbal din România sunt finanțate parțial, dacă nu chiar integral, de autorități locale.
Creanțele cesionate vor putea fi valorificate fără impunerea unei limite de valoare, deși senatorii votaseră anul trecut un proiect de lege care stabilea că orice tip de creanță poate fi valorificată doar până la dublul sumei din valoarea de cesiune prevăzută în contract.
Reticența fermierilor față de formele de asociere, care le aminteau de cooperativele comuniste, s-a diminuat, iar dacă în urmă cu câțiva ani media suprafeței pentru o exploatație agricolă era de 3 hectare, acum această medie a ajuns la 10 hectare, astfel încât limita de eligibilitate de un hectar pentru subvenții ar trebui ridicată, au subliniat participanții la Profit Agribusiness Forum.
Mai mulți senatori PSD, printre care și liderul grupului din Senat, Mihai Fifor, au depus o propunere legislativă care prevede majorarea limitei de viteză în localități, de la 50 de km/h la 70 km/h pentru autovehiculele din categoriile A și B, și 60 de km/h pentru celelalte categorii de autovehicule, iar indicatoarele rutiere vor trebui să aibă inscripționată și perioada efectuării lucrărilor pe carosabil.
Twitter va păstra limita de 140 de caractere pentru mesajele publicate de utilizatori după ce, la începutul anului, au apărut zvonuri privind desființarea acesteia, a declarat CEO-ul companiei, Jack Dorsey, transmite CNET.
Armatorii-proprietari ai navelor nu trimit direct către căpitanii vaselor acostate în porturi românești sumele destinate salarizării echipajelor, ci prin intermediul unor agenții de shipping, iar ANAF consideră că este vorba de o relație comercială între două firme, supusă limitei zilnice de 5.000 lei aplicată tranzacțiilor în numerar.
Autoritățile germane au cerut Volkswagen să explice până la data de 7 octombrie modul în care intenționează să respecte standardele de mediu pentru motoarele sale diesel, informează cotidianul Bild am Sonntag, preluat de AFP. Dacă termenul limită nu va fi respectat, tuturor modelelor implicate în scandalul motoarelor trucate le-ar putea fi interzisă circulația pe toate drumurile germane.