USR vrea scăderea pragului electoral la alegerile parlamentare de la 5% la 3% și eliminarea lui completă la alegerile locale și europarlamentare, plus reducerea semnificativă a numărului de semnături necesare depunerii candidaturilor la toate tipurile de scrutin electoral, inclusiv la cel prezidențial, partidul elaborând patru proiecte de lege în acest sens.
Dșei Guvernul a stabilit, prin ordonanță de urgență, că autoritățile locale pot aloca ”maximum” 5% din bugetul propriu pentru cluburi sportive, senatorii au aprobat, luni, înlocuirea cuvântului ”maximum” cu ”minimum”, astfel încât, dacă va trece și de deputați, legea va permite autorităților să își cheltuiască întreg bugetul pentru sponsorizarea sportului, inclusiv pentru cluburi private.
Parlamentarii vor renunța la măsura, anunțată în exclusivitate de Profit.ro, de modificare a Legii care obligă supermarketurile să vândă 51% alimente locale, în sensul în care rabaturile și alte reduceri de preț practicate de comercianți să nu depășească 8% din prețul de achiziție. Renunțarea la prevedere a venit în urma solicitării exprese a Ministerului de Finanțe și după ce Guvernul a avertizat că poate duce la încălcarea Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene.
Guvernul consideră că măsura pregătită de Parlament, anunțată în exclusivitate de Profit.ro, de modificare a Legii care obligă supermarketurile să vândă 51% alimente locale, în sensul în care rabaturile și alte reduceri de preț practicate de comercianți să nu depășească 8% din prețul de achiziție, poate echivala cu stabilirea unui nivel minim de preț în piață și încălcarea Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene.
Ingeniozitatea parlamentarilor se dovedește extraordinară (și demnă de cauze mai bune) la cheltuirea banilor publici. După ce Guvernul a stabilit că autoritățile locale pot aloca ”maximum” 5% din bugetul propriu pentru cluburi sportive, aleșii au înlocuit ”maximum” cu ”minimum”, astfel încât articolul permite acum autorităților să își cheltuiască întreg bugetul inclusiv pentru cluburi private. Profit.ro a relatat că mai mult de jumătate din cluburile din prima ligă de fotbal din România sunt finanțate parțial, dacă nu chiar integral, de autorități locale.
Curtea Constituțională (CCR) a respins, marți, ca neîntemeiată sesizarea lui Clotilde Armand referitoare la Legea privind alegerea autorităților publice locale, pe motiv că este atribuția legiuitorului să decidă numărul de tururi de scrutin, au declarat pentru News.ro surse din CCR.
Primăria orașului Dărmănești (județul Bacău), cu o populație de circa 12.000 de locuitori și în care mai mult de jumătate dintre cele aproximativ 100 de firme din localitate lucrează în comerț, a cerut la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) înregistrarea brandului "Fabricat în Dărmănești", pentru a-i convinge pe localnici să cumpere produse locale. Inițiativa a fost lansată la propunerea candidatului liberal la primărie din vara anului trecut, Marius Diaconescu, astăzi consilier local, proiectul fiind prezentat de acesta la momentul alegerilor cu asigurarea că "acțiunea nu este una împotriva supermarketurilor, fiind loc sub soare pentru toată lumea".
În primele nouă luni ale anului trecut, la bugetul de stat s-a încasat din redevențe petroliere și miniere suma totală de peste 912 milioane lei, în scădere cu peste 20% mai puțin comparativ cu perioada similară din 2015. Pe parcursul întregului an 2015, încasările au totalizat circa 1,3 miliarde lei.
Ministerul Finanțelor lucrează la un Cod al finanțelor publice locale, care ar urma să fie separat de Codul Fiscal și să includă și regulile privind taxele și impozitele locale, a anunțat pentru Profit.ro ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan.
Primarul general Gabriela Firea a propus distribuirea banilor în funcție de criteriul numărului de locuitori cu domiciliul stabil în fiecare sector, prevăzut și de Legea finanțelor publice locale. În aceste condiții, cea mai mare sumă, de peste 20 milioane lei, ar urma să fie repartizată Primăriei Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță.
Autoritățile locale vor putea cere împrumuturi din Trezorerie de până la 500 milioane lei pentru proiecte UE, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate acestora, cât și pentru cofinanțarea proiectelor susținute din buget, conform unei ordonanțe de urgență aprobate joi de Guvern. Într-un proiect inițial de ordonanță, Executivul avansase fonduri totale de 1,3 miliarde lei.
Autoritățile locale vor putea cere împrumuturi din Trezorerie de până la 1,3 miliarde lei pentru proiecte UE, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate acestora, cât și pentru cofinanțarea proiectelor susținute din buget. Din aceeași sursă vor fi acordate împrumuturi de peste 120 milioane lei pentru corecțiile financiare aplicate acestor proiecte.
Parlamentarii din comisia de agricultură s-au arătat deciși, într-o primă dezbatere asupra Legii care obligă supermarket-urile să vândă 51% alimente din producția locală, să nu renunțe la această cerință, deși Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva României. Aleșii au propus însă modificarea legii astfel încât marii comercianți să nu mai fie obligați să promoveze aceste produse și să poată factura furnizorilor în limita a 8% din prețul de achiziție.
Comisia Europeană a atenționat autoritățile române că Legea care obligă marii comercianți să vândă 51% produse locale, pentru care a decis recent să declanșeze procedura de infringement, pare să discrimineze lanțurile de magazine cu capital străin, iar interzicerea facturării de către supermarketuri a oricăror servicii furnizorilor, chiar dacă cei din urmă beneficiază de pe urma lor, poate constitui o ingerință în comerțul cu amănuntul. Comisia a mai avertizat că suspendarea comercianților pentru 6 luni, în cazul nerespectării legii, este o măsură disproporționată.
Președintele comisiei pentru afaceri europene a Senatului, Gabriela Crețu, și agentul guvernamental pentru CJUE, Horațiu Radu, au anunțat că România a primit astăzi de la Comisia Europeană notificarea declanșării procedurii de infringement pentru Legea care obligă marii comercianți să vândă 51% produse locale. Profit.ro a anunțat în decembrie că procedura este inevitabilă și va fi declanșată de Comisie.
Proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc prevede că autoritățile de autoadministrare ale regiunii ar urma să beneficieze din partea bugetului central de stat al României de o "echilibrare financiară" care să înlăture "efectele negative provenite din distribuirea inechitabilă a resurselor financiare potențiale", fără ca această finanțare de la centru să afecteze libertatea decizională a autorităților Ținutului.
Mai mult de jumătate din cluburile din prima ligă de fotbal din România sunt finanțate parțial, dacă nu chiar integral, de autoritățile locale. Steaua, Dinamo sau Viitorul Constanța sunt mai degrabă excepțiile. Competiția sportivă este mult mai denaturată de finanțările din bugetele locale în ligile inferioare. Spre deosebire de cluburile din prima ligă, cluburile din ligile inferioare nu beneficiază de venituri considerabile din drepturi tv sau din sponsorizare, finanțarea efectuându-se aproape exclusiv de la bugetele locale.
Legea care obligă marile magazine din România să vândă în proporție de 51% alimente din producția locală ar putea duce la creșterea prețurilor pentru categoriile de produse vizate și ar putea limita opțiunile consumatorilor, se arată într-un raport al Departamentului pentru Agricultură al SUA.
Transportul elevilor care învață în alte localități decât în cea de domiciliu va fi decontat integral, potrivit unui proiect de ordonanță pregătit de Guvern. Subvențiile vor fi suportate atât de bugetul de stat, cât și de autoritățile locale.
Statul a decontat dobânda pentru doar 16 credite bancare destinate reabilitării termice a blocurilor în ultimii 6 ani, de când a fost introdus instrumentul dobânzii subvenționate pentru astfel de operațiuni. Cu bani din buget și fonduri europene au fost reabilitate peste 1.500 de blocuri.
Președintele Iohannis a promulgat Legea care obligă marile magazine să vândă în proporție de 51% alimente din producția internă. Profit.ro prezintă date oficiale care arată în ce măsură producătorii din România pot îndeplini noua obligație.
Camera Deputaților, ca for decizional al Parlamentului, a aprobat miercuri proiectul de lege care îi obligă pe marii comercianți să asigure din producția locală 51% din oferta proprie de carne, legume, fructe, lapte, panificație, mierea și ouă. Proiectul fusese retrimis spre dezbatere la Comisia de agricultură, care nu i-a adus însă nicio modificare suplimentară.
Majoritatea candidaților PSD au câștigat alegerile locale de duminică. Mulți primari aflați deja în funcție, precum Lia Olguța Vasilescu de la Craiova, au reușit să obțină un nou mandat fiind avantajați de scrutinul într-un singur tur. În multe dintre cazuri, procentul obținut de aceștia este cu mult peste cel al următorilor candidați. Sunt însă și edili vechi care au pierdut alegerile, unul dintre ei fiind Tudor Pendiuc, care a fost primar al Piteștiului timp de 24 de ani.
“Democrația este credința patetică în înțelepciunea colectivă a ignoranței individuale” - H. L. Mencken
Deputații din Comisia pentru agricultură și industrie alimentară au aprobat marți, cu majoritatea voturilor celor prezenți, retrimiterea fără nicio modificare pentru votul final al plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege care îi obligă pe marii comercianți să asigure din producție locală 51% din oferta proprie de carne, legume, fructe, lapte, panificație, mierea și ouă.