Creșterea economică este amenințată de o situație neașteptată: lipsa forței de muncă. Aceasta este o problemă prezentă pe ambele maluri ale Atlanticului, dar mai dramatică în Statele Unite decât în Europa. Faptul că există zeci de mii de locuri de muncă vacante cu salarii anuale care depășesc 100.000 de dolari nu este un semn bun pentru perspectiva continuării unei creșteri economice robuste în SUA.
Restaurantele sunt de departe preferatele antreprenorului româno-spaniol - 1 din 10 au un proprietar sau manager român. Formula aplicată de ei se bazează pe 3 strategii: prețuri mai mici, porții mai mari și meniu combinat românesc - mediteraneean.
Una dintre principalele priorități ale candidaților în 2021 a fost găsirea unui loc de muncă sau schimbarea celui curent. Astfel, anul trecut, românii au aplicat de peste 12,6 milioane de ori la joburi pe eJobs.ro. Numărul candidaturilor depuse este cu 34% mai mare ca în 2019 și cu 5% mai mare ca în 2020, 2021 fiind și anul cu cele mai multe aplicări din ultimul deceniu pentru eJobs România.
Economistul Sebastian Buhai, cercetător român la Paris și Stockholm, a explicat că IT-ul și medicina sunt domeniile care vor cunoaște în următorul deceniu creșteri importante pe piața cererii forței de muncă.
Locurile de muncă în vânzări au fost printre cele mai căutate în 2021, la fel ca și cele din IT, zona financiară sau de inginerie, spune, la PROFIT NEWS TV, Ana Vișan, Marketing Manager BestJobs.
România se va confrunta cu o criză a forței de muncă, care va încurca planurile de extindere și dezvoltare, dar vor fi și problemele din lanțul de aprovizionare, în timp ce prețurile la energie nu mai oferă niciun fel de predictibilitate, a rezultat dintr-o dezbatere dintr-o discuție a rectorului Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, cu reprezentanții mai multor companii din IT&C și automotive.
Salariile și beneficiile extrasalariale vor crește în 2022, dacă pandemia va lua sfârșit. Angajatorii vor deveni tot mai flexibili și vor duce o luptă acerbă pentru talentele din România, estimează Bogdan Badea, CEO-ul platformei de recrutare eJobs.
Cel mai bine plătit job al săptămânii vine din IT. O companie cu sediul în București recrutează un Backend developer pentru un salariu de 4.000 de euro pe lună, arată datele Bestjobs pentru Ora de Profit.ro.
Jobul de inginer a fost cel mai râvnit în acest an, totalizând circa 178.000 de căutări de locuri de muncă. Pe locul 2 în topul căutărilor se află cuvintele „acasă” „remote” și „work-from-home”, acestea fiind căutate, în total, de aproximativ 131.000 de ori. A treia cea mai căutată sintagmă a fost „part-time”, cu circa 98.000 de căutări.
Cel mai bine plătit job al săptămânii este unul de asistent medical generalist în Norvegia. Salariul poate ajunge la 5.500 de euro pe lună și se oferă suport de relocare: transport, cazare și cursuri de limbă.
Tot mai mulți angajați își conturează în această perioadă rezoluțiile pentru 2022 și iau în calcul o schimbare pe plan profesional. Dinamica și tendințele din piața muncii indică o intensificare a căutărilor de joburi la aproape doi ani de la debutul pandemiei.
Trecerea la utilizarea exclusivă a vehiculelor electrice și renunțarea la cele cu combustie internă ar duce la pierderea a jumătate de milion de locuri de muncă la nivel european, arată un studiu efectuat la solicitarea Asociației Europene a Furnizorilor din Industria Auto (CLEPA). Studiul, realizat de PwC Strategy, are ca scop evaluarea impactului a trei scenarii de politică Green Deal asupra ocupării forței de muncă și a valorii adăugate în rândul furnizorilor de componente de automobile din Europa în perioada 2020-2040.
Constructorul auto francez Renault a finalizat negocierile cu sindicatele pentru un nou acord pe trei ani, fiind revizuit în jos numărul locurilor de muncă despre care s-a spus că vor fi eliminate în perioada 2022 - 2024, informează cotidianul financiar "Les Echos", preluat de Reuters.
Cel mai bine plătit job al săptămânii vine din domeniul IT. O companie internațională recrutează un Scrum Master cu experiență în implementarea de proiecte sub metodologia Agile. Job-ul este remote, iar salariul oferit – 3.000 de euro pe lună, arată datele Bestjobs pentru Ora de Profit.ro.
Cel mai bine plătit job al săptămânii este oferit de o companie din domeniul IT și e oferit de o companie din Cluj-Napoca ce dezvoltă proiecte software pentru clienți internaționali.
Peste 60% dintre angajații români care își caută un alt loc de muncă, participanți la un sondaj, se consideră subapreciați de angajator, iar într-o pondere similară (61%) s-ar gândi să accepte un post în străinătate, dacă acesta le permite să lucreze la distanță.
Grup Feroviar Român, parte a grupului Grampet, controlat de Gruia Stoica, va recruta 150 de tineri la nivel național, inclusiv 15 ingineri, până la finalul anului.
Cel mai bine plătit job al săptămânii este oferit de o companie românească ce oferă servicii de dezvoltare software, aplicații mobile sau dezvoltate de algoritmi de inteligență artificială.
Un oraș din nordul statului american California le cere pensionarilor, gospodinelor și studenților să își ia un job pentru a ameliora criza forței de muncă, relatează Business Insider.
Numărul locurilor de muncă vacante a fost de 47.300 în al treilea trimestru din acest an, în creștere cu 7.700 față de trimestrul anterior, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
LSEG (London Stock Exchange Group) își suplimentează numărul de angajați din România cu 100 de noi posturi pentru specialiști în tehnologii și servicii bazate pe date care deservesc cele trei divizii ale companiei: Data & Analytics, Capital Markets și Post Trade.
Candidații și-au recâștigat încrederea în piața muncii și sunt mai curajoși la capitolul schimbări în carieră.
Companiile americane se confruntă cu valuri de demisii din partea angajaților. În SUA se înregistrează record după record al numărului de plecări. Există multe oportunități și atunci oamenii pleacă spre un job considerat mai bun. Este o situație care pune presiune și mai mare asupra salariilor și, mai departe, reprezintă gaz pe foc pentru inflația care deja este la un record al ultimelor trei decenii.
Angajatorii se simțeau, înainte de pandemie, pe o poziție de superioritate față de angajați, dar la scurt timp raportul de forțe s-a inversat, angajații realizând acum că pot lucra de acasă fără să fie controlați, chiar și pentru firme din străinătate, și devenind mult mai aroganți față de angajatori, deoarece știu că au mult mai multe opțiuni la îndemână, explică George Butunoiu, expert în recrutare, la Ora de Profit.ro.
Cel mai bine plătit job al săptămânii vine și de această dată din IT. O companie din Germania care dezvoltă sisteme moderne de supraveghere a spațiului aerian recrutează senior software developer cu o experiență de 5 – 10 ani în domeniu. Job-ul presupune relocare în Germania pentru un salariu de 5.000 de euro pe lună.