Cel mai bine plătit job al săptămânii este oferit de o companie din domeniul IT și e oferit de o companie din Cluj-Napoca ce dezvoltă proiecte software pentru clienți internaționali.
Peste 60% dintre angajații români care își caută un alt loc de muncă, participanți la un sondaj, se consideră subapreciați de angajator, iar într-o pondere similară (61%) s-ar gândi să accepte un post în străinătate, dacă acesta le permite să lucreze la distanță.
Grup Feroviar Român, parte a grupului Grampet, controlat de Gruia Stoica, va recruta 150 de tineri la nivel național, inclusiv 15 ingineri, până la finalul anului.
Cel mai bine plătit job al săptămânii este oferit de o companie românească ce oferă servicii de dezvoltare software, aplicații mobile sau dezvoltate de algoritmi de inteligență artificială.
Un oraș din nordul statului american California le cere pensionarilor, gospodinelor și studenților să își ia un job pentru a ameliora criza forței de muncă, relatează Business Insider.
Numărul locurilor de muncă vacante a fost de 47.300 în al treilea trimestru din acest an, în creștere cu 7.700 față de trimestrul anterior, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
LSEG (London Stock Exchange Group) își suplimentează numărul de angajați din România cu 100 de noi posturi pentru specialiști în tehnologii și servicii bazate pe date care deservesc cele trei divizii ale companiei: Data & Analytics, Capital Markets și Post Trade.
Candidații și-au recâștigat încrederea în piața muncii și sunt mai curajoși la capitolul schimbări în carieră.
Companiile americane se confruntă cu valuri de demisii din partea angajaților. În SUA se înregistrează record după record al numărului de plecări. Există multe oportunități și atunci oamenii pleacă spre un job considerat mai bun. Este o situație care pune presiune și mai mare asupra salariilor și, mai departe, reprezintă gaz pe foc pentru inflația care deja este la un record al ultimelor trei decenii.
Angajatorii se simțeau, înainte de pandemie, pe o poziție de superioritate față de angajați, dar la scurt timp raportul de forțe s-a inversat, angajații realizând acum că pot lucra de acasă fără să fie controlați, chiar și pentru firme din străinătate, și devenind mult mai aroganți față de angajatori, deoarece știu că au mult mai multe opțiuni la îndemână, explică George Butunoiu, expert în recrutare, la Ora de Profit.ro.
Cel mai bine plătit job al săptămânii vine și de această dată din IT. O companie din Germania care dezvoltă sisteme moderne de supraveghere a spațiului aerian recrutează senior software developer cu o experiență de 5 – 10 ani în domeniu. Job-ul presupune relocare în Germania pentru un salariu de 5.000 de euro pe lună.
Liberty Steel Group, care deține cel mai mare producător integrat de oțel din România, țintește să ajungă la aproape 650 de noi angajați la Liberty Galați în 2021, cu cel puțin 100 de candidați recrutați până la finalul anului.
După ce 87% dintre candidați au declarat recent că li s-a întâmplat să meargă la interviuri care păreau promițătoare, dar în urma cărora nu au mai primit niciun semn de la recrutor, platforma de recrutare BestJobs a vrut să descopere și realitatea din cealaltă tabără, a celor care ar renunța la un job început de curând fără să mai răspundă la telefon. Astfel, cel mai recent sondaj-fulger realizat de BestJobs scoate în evidență motivele pentru care angajații și-ar supune noii angajatori fenomenului de „ghosting” la rândul lor.
La nivel mondial, 69% dintre angajatori nu pot găsi persoane cu competențele de care au nevoie, ceea ce reprezintă cea mai mare cifră din ultimii 15 ani, arată un raport recent al Manpower Group.
Cel mai bine plătit job al săptămânii vine din nou din domeniul IT: o companie din Germania care dezvoltă aplicații software recrutează un java developer.
Rata șomajului în luna septembrie 2021 a scăzut cu 0,2 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă, ajungând la 5%, arată datele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).
Cel mai bine plătit job al săptămânii este cel de manager general pentru filiala din România a unei companii multinaționale specializate în credite personale. Oferta: 5.000 de euro pe lună. Iar cel mai interesant job al săptămânii este cel de creator de conținut pentru o companie din Marea Britanie ce își extinde serviciile și în România. Job-ul este remote și presupune coordonarea unei echipe de creație și livrarea de conținut text și video. Salariul: între 1.400 și 1.800 de euro pe lună, arată platforma Bestjobs.ro într-o analiză pentru Ora de Profit.ro.
Piața muncii pare bântuită de un fenomen paranormal, care nu iese la iveală doar de Halloween și care poartă numele de „ghosting”.
Cel mai bine plătit job al săptămânii vine, din nou, din IT: o companie din Marea Britanie, specializată în comerțul cu produse de uz casnic și personal, recrutează un inginer IT specializat în Tech Lead Java. Salariul este cuprins între 5.000 și 5.500 de euro pe lună, iar job-ul este 100% remote
Într-o piață a muncii tot mai competitivă, unde sute de candidați se bat de multe ori pentru același job, tot mai mulți angajatori au început să analizeze mai atent potențialul unui candidat de a se potrivi în echipă decât bagajul său teoretic. În plus, angajatorii au devenit mai dispuși să ofere angajaților training-uri interne pentru a le completa cunoștințele tehnice și a-i familiariza cât mai bine cu specificul jobului, mizând pe competențele „soft” menționate în CV-uri ca metodă de diferențiere între doi candidați cu experiență și cunoștințe similare.
Fenomenul demisiilor în masă a crescut într-o asemenea măsură în Statele Unite, dar chiar și în Europa încât începe să aibă repercusiuni vizibile asupra economiei globale.
Cel mai bine plătit job al săptămânii vine din domeniul IT: o companie de real estate din Germania caută un spcialist în securitatea datelor și a sistemelor informatice. Job-ul presupune relocare la Berlin, iar salariul e cuprins între 6.500 și 7.000 de euro pe lună.
Volkswagen AG ia în considerarea reducerea a până la 30.000 de locuri de muncă pentru scăderea costurilor și îmbunătățirea competitivității, pe fondul concurenței din partea Tesla, a anunțat publicația germană Handelsblatt, citând o prezentare făcută de directorul general Herbert Diess Consiliului de Supervizare, transmite Reuters.
Economia americană a creat, în septembrie, doar 194.000 de locuri de muncă, datele dezamăgind puternic pentru a doua lună consecutiv.
Domeniul IT a spulberat orice concurență săptămâna aceasta în ceea ce privește salariile. Cel mai bine plătit job al săptămânii este unul de Deep Learning Engineer într-o companie care analizează datele despre planetă și mediul înconjurător, oferind soluții de management al resurselor de ape, păduri, adaptare climatică și prevenirea dezastrelor.