Proiectul de modificare a Codului Fiscal care ar transpune în legislația fiscală un număr mare de modificări, multe de natură tehnică, discutate în cursul verii cu reprezentanți ai mediului privat, urmează să fie prezentat în cursul lunii noiembrie, a declarat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Proiectul este unul dintre inițiativele importante ale ministrului Finanțelor și ar fi trebuit să așeze Codul Fiscal într-o formă căreia să i se aducă ulterior cât mai puține modificări, inclusiv printr-un acord cu celelalte partide politice decât cele de guvernare.
Statul român respinge acuzațiile Gabriel Resources potrivit cărora, prin acțiunile și inacțiunile sale, i-ar fi expropriat companiei investițiile în proiectul minier aurifer blocat de la Roșia Montană, provocându-i daune de peste 4 miliarde de dolari, și arată, în contrapledoaria depusă la tribunalul arbitral de la Washington, fără să-și recunoască vreo culpă, că teoretic, în cel mai rău caz, Gabriel Resources ar putea fi îndreptățită la despăgubiri din partea Guvernului doar pentru eventuala întârziere a începerii proiectului, însă în sumă substanțial mai mică.
Primăria Capitalei va achiziționa 100 de troleibuze autonome și 130 de autobuze hibride, a decis joi Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Valoarea totală a investiției este de aproximativ 488 de milioane de lei, din care 80% ar putea veni de la Fondul de Mediu.
Primăria Capitalei vrea să cumpere 100 de troleibuze autonome și 130 de autobuze hibride, toate noi, valoarea totală a investiției, cu tot cu TVA, fiind estimată la aproape 488 milioane lei, din care circa 70% (340 milioane lei) ar putea proveni de la Fondul de Mediu administrat de ministerul de resort.
Obiectele din plastic de unică folosință precum farfuriile, tacâmurile, paiele sau bețișoarele pentru urechi, care reprezintă peste 70% din deșeurile marine, vor fi interzise până în 2021 pe piața UE, conform unui raport adoptat miercuri de Comisia de Mediu (ENVI) a Parlamentului European.
Microîntreprinderile și întreprinderile mici vor putea beneficia de câte un grant în valoare de aproximativ 3.000 de euro, în vederea promovării propriilor produse sau servicii în mediul online, conform unui proiect pregătit la nivelul Guvernului.
Pentru a reduce deficitul forței de muncă și a aduce și menține muncitorii străini pe piața internă, autoritățile au făcut deja primul pas și au decis, conform datelor analizate de Profit.ro, eliminarea obligației angajatorilor de a le acorda străinilor care cer prelungirea dreptului de ședere temporară în România cel puțin salariul mediu brut pe economie. Angajatorii le vor putea plăti doar salariul minim și vor avea și taxe reduse. Profit.ro a anunțat recent că o bonă filipineză care lucrează pentru o familie din București a contestat la Curtea Constituțională obligația salariului mediu. Regula a fost introdusă de Guvernul Boc pentru protejarea forței de muncă autohtone, dar este tot mai intens contestată de angajatori, în condițiile crizei de personal, ca și de ONG-urile locale care militează pentru drepturile migranților și refugiaților.
Președintele Senatului, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, joi, după o reuniune a formațiunii politice pe care o conduce, că susține eliminarea din legislație a prevederii potrivit căreia muncitorii străini din România trebuie plătiți cu salariul mediu. Tăriceanu a susținut și necesitatea majorării contingentului anual de muncitori străini acceptați în țara noastră.
Bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2018 al Administrației Fondului de Mediu a fost suplimentat, în ședința de joi a Guvernului, cu 714,7 milioane lei. Banii vor fi folosiți pentru suplimentarea primelor de casare acordate în programul Rabla la autovehicule, pentru începerea programului Rabla la electrocasnice, amenajarea stațiilor de încărcare autovehicule electrice, finanțarea de panouri solare în cazul gospodăriilor neracordate la rețeaua electrică și restituirea taxei de poluare.
Lipsa de lucrători români îi determină pe unii antreprenori să recruteze personal din diferite țări, situație semnalată de Profit.ro încă din 2016. Astăzi, un complex rezidențial de lux din zona de nord a Capitalei, cea mai dinamică zonă imobiliară a ultimilor ani, este construit cu muncitori aduși din Vietnam. Ei construiesc apartamente de lux, oferite la vânzare cu sute de mii de euro, și au salarii de 4 sau 5 ori mai mari decât cele oferite în țara lor. Pe lângă salarii consistente, vietnamezii primesc 3 mese pe zi și cazare. Recent, Guvernul a ridicat din nou, ca și anul trecut, numărul muncitorilor străini care pot fi înregistrați pe piața locală, chiar pentru acest an. Care sunt firmele care au recurs la importul de muncitori străini.
Romanian Business Leaders (RBL), una dintre cele mai importante organizații ale mediului de afaceri, a început selecția pentru „Top 100 Români de Pretutindeni”, un proiect în care sunt premiați 100 de români din afara țării care au excelat în 10 domenii cheie și care își doresc să se implice și în dezvoltarea economică, culturală și socială a României.
Ministerul Mediului a solicitat Comisiei Europene aprobarea pentru anul curent a schemei de ajutor de stat privind finanțarea dezvoltării infrastructurii de reîncărcare a autovehiculelor electrice. Guvernanții promit că în cursul acestui an vor primi cererile de finanțare, în condițiile în care singurele finanțări au fost acordate în urmă cu doi ani.
Persoanele care au plătit în anii trecuți taxa auto (taxa de poluare, taxa pentru emisiile poluante, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau timbrul de mediu) pot să mai depună doar azi, 31 august, cerere la ANAF pentru recuperarea acestor bani. După această dată, eventuala recuperare a banilor mai este posibilă doar în urma unor acțiuni în instanță.
Prevederea a fost introdusă în legislație în 2011 de către Guvernul Boc, pentru protejarea forței de muncă autohtone, și este tot mai intens contestată, inclusiv de membri ai Guvernului. De la 1 ianuarie 2018, câștigul salarial mediu brut în România a fost majorat substanțial ca urmare a trecerii contribuțiilor sociale în sarcina angajaților, respectiv cu peste 1.000 de lei, de la 3.131 la 4.162 lei pe lună.
Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, susșine că una din cauzele atacurilor urșilor este scăparea de sub orice control a acestei probleme în cele 400 de zile de guvernare tehnocrată, în care nu s-a făcut absolut nimic pentru gestionarea ei. Gavrilescu promite modificarea legislației, astfel încât autoritățile să se poată implica în cazul solicitărilor de intervenție, iar plata despăgubirilor acordate cetățenilor să fie recuperată de consiliile județene de la Ministerul Mediului.
Ministerul Mediului alocă, prin Fondul de mediu, 100 de milioane de euro pentru relansarea, în luna octombrie, a programului Casa verde, a anunțat ministrul de resort, Grațiela Gavrilescu.
Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat că speră ca Legea insolvenței să fie modificată în curând de către Parlament, astfel încât managerii societăților privatizate să nu-și mai permită să nu respecte obligațiile de mediu.
În ultimul an și jumătate, s-a pus de două ori problema ca Guvernul să atace în justiția europeană acte normative de mediu ale Bruxelles-ului cu impact negativ asupra industriei energetice. De fiecare dată, Executivul de la București a decis să rămână pasiv. Cel mai recent s-a întâmplat acest lucru la finalul anului trecut, pe finalul mandatului fostului premier Mihai Tudose, în plin conflict politic între acesta și liderul PSD Liviu Dragnea.
Valabilitatea autorizațiilor de mediu și a autorizațiilor integrate de mediu nu mai este limitată în timp, fiind determinată de constanța funcționării activităților economice la parametrii inițiali, dar cu aplicarea unei vize anuale de către autoritatea de mediu, a decis astăzi Guvernul.
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) consideră că modificările aduse Codului Penal în Parlament sunt extrem de toxice pentru sănătatea mediului de afaceri național, iar ele vor duce la abuzuri pe scară largă împotriva companiilor și a antreprenorilor.
Comunitatea de afaceri reprezentată de AmCham Romania(Camera de Comerț Americană în România), AHK (Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană), Confederația Patronală Concordia și RBL(Romanian Business Leaders), transmite că este extrem de îngrijorată de acțiunile pe care le apreciază ca un asalt asupra statului de drept, prin multiplele inițiative legislative de modificare a numeroase legi din diverse domenii, inclusiv a codurilor penale, considerând că România intră astfel pe o traiectorie descendentă social și economic.
Combinatul petrochimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea și-a planificat investiții de 3,95 milioane euro până în anul 2022, potrivit raportului de sustenabilitate publicat pe site-ul companiei.
Guvernul a adoptat, joi, prin ordonanță de urgență, înființarea Autorității Naționale pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România. Autoritatea va coordona legătura dintre oamenii de afaceri și oferta educațională propusă de unitățile de învățământ, astfel încât solicitările firmelor ca forță de muncă să se materializeze prin organizarea de clase de nivel școală profesională în sistem dual la nivel național.
Statul va subvenționa cu cel mult 190.000 lei/unitate instalarea de stații de încărcare a vehiculelor electrice de către primăriile municipiilor reședință de județ și de către cea a Capitalei, banii provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate României de către UE și fiind gestionați de către Administrația Fondului pentru Mediu.
Deși Ministerul Mediului a avertizat că România riscă o nouă procedură de infringement din partea Comisiei Europene, Camera Deputaților, ca for decizional al Parlamentului, a adoptat proiectul de lege care permite scoaterea definitivă și folosirea suprafețelor din zona ariilor protejate pentru proiecte de utilități publice. Deputații au introdus doar obligativitatea ”respectării legislației europene” și evaluării impactului asupra mediului în cazul sit-urilor Natura 2000.