Săptămâna viitoare va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obișnuit, în aproape toată țara, iar temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 11 și 26 de grade, abaterile termice pozitive fiind de 1 - 7 grade în majoritatea zonelor de cultură, potrivit prognozei agrometeorologice aferente perioadei 14-20 septembrie dată publicității de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben, valabilă de luni până marți, la ora 3.00, în Banat, Crișana, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei, unde vor fi intensificări ale vântului, vijelii, averse chiar torențiale, descărcările electrice și grindină. De luni după-amiază, în județele Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare va fi Cod portocaliu privind intensificări puternice ale vântului, care va ajunge la rafale la viteze de peste 80...90 km/h, și vijelii.
Meteorologii au emis, luni, o informare de caniculă și disconfort termic, asociate cu perioade de instabilitate atmosferică, valabilă în intervalul 27 - 29 august, la nivelul întregii țări.
După o perioadă de caniculă puternică, județele Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Brașov și Covasna și zona de munte a județelor Buzău și Sibiu vor intra sub Cod galben de vijelii joi după-amiaza, la ora 14:00, potrivit unei atenționări emise de Administrația Națională de Meteorologie.
Țările nordice înregistrează temperaturi extreme din cauza deplasării spre nord a caniculei istorice care lovește Europa, creând în unele regiuni "nopți tropicale", comentează AFP.
Temperaturile, deja ridicate, vor continua să urce miercuri în vestul Europei, unde acest nou val de căldură a determinat autoritățile din mai multe țări să declanșeze cod roșu de caniculă, relatează AFP.
În 2050, clima la Londra va fi asemănătoare cu cea de la Madrid de acum. La Stockholm va fi ca la Budapesta, iar la Paris,ca la Canberra, conform unui studiu care a luat în calcul scenariul cel mai optimist al încălzirii globale, informează joi AFP.
Pierderile de producție estimate în acest an din cauza fenomenelor meteo extreme sunt de câteva zeci de milioane de lei, iar suprafața afectată în diferite grade la nivel național se ridică în prezent la aproximativ 50.000 de hectare, susține ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
Părinții vor putea beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme, conform unui proiect adoptat miercuri de către Senat.
Un proiect inițiat, în luna martie, de reprezentanții coaliției de guvernământ prevede că părinții pot avea zile libere pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme. Acum, aceeași idee este susținută într-un proiect legislativ al parlamentarilor liberali, care vor acordarea acestui drept salariaților cu copii sub vârsta de 10 ani în îngrijire.
Meteorologii anunță că, duminică, vremea va fi călduroasă în întreaga țară, caniculară în regiunile vestice și sudice. La deal și la munte mai sunt posibile averse cu caracter torențial, în unele locuri putându-se înregistra și 50 de litri de apă pe metru pătrat.
Meteorologii anunță că, de sâmbătă la prânz până duminică seară, vremea va fi călduroasă, chiar caniculară, în regiunile vestice și sudice, iar disconfortul termic va fi ridicat. Până sâmbătă seară, va fi în vigoare un Cod galben de ploi torențiale și furtuni, în cea mai mare parte a Moldovei și a Munteniei, local în Dobrogea, Oltenia, Crișana, Maramureș și la munte.
Președintele Klaus Iohannis susține, în contextul tragediei din județul Prahova, unde patru copii au fost luați de o viitură, că este nevoie de elaborarea unor strategii pentru prevenirea efectelor fenomenelor meteo extreme, relatează Agerpres.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă atenționare Cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru nouă județe, valabilă de duminică, ora 16:00, până luni, la ora 6:00, precum și o informare de instabilitate atmosferică pentru toată țara, valabilă valabilă de duminică, ora 11:00, până marți, la ora 22:00.
Bucureștenii în principal sunt sfătuiți să stea în case în orele următoare printr-un avertisment transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov.
Meteorologii au emis, duminică, o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în întreaga țară, până miercuri dimineață la ora 9.00. Se vor semnala ploi torențiale, vijelii, descărcări electrice și grindină, în unele locuri cantitățile de precipitații urmând a depăși 60 de litri pe metru pătrat. Vremea se va răci accentuat, iar la munte va ninge. În București, se vor înregistra și 35 de litri de apă pe metru pătrat, iar temperaturile vor scădea până la 6-7 grade Celsius, potrivit News.ro.
Meteorologii au emis, duminică, o avertizare cod galben de vânt puternic pentru zona de munte a județelor Prahova, Argeș și Dâmbovița, unde rafalele vor depăși 90 de kilometri la oră. Avertizarea este valabilă până la ora 12.00, potrivit News.ro.
Vremea se va răci în următoarele zile în majoritatatea regiunilor țării, temperaturile maxime coborând spre 13 grade în Transilvania, urmând ca, de săptămâna viitoare, temperaturile să înceapă să crească până la maxime de 22 de grade în Muntenia, potrivit Estimării evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 29 aprilie - 12 mai, publicate luni de Administrația Națională de Meteorologie.
Meteorologii au transmis o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în întreaga țară, de sâmbătă după-amiază, până duminică la ora 18.00. În 25 de județe va fi cod galben, urmând a se înregistra cantități de precipitații ce pot ajunge la 40 de litri pe metru pătrat.
Părinții vor putea beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.
Meteorologi au emis, luni, o informare potrivit căreia, de la ora 21.00, până marți la ora 11.00, se vor înregistra precipitații, pe alocuri însemnate cantitativ, în aproape toate regiunile țării. Vântul va sufla cu putere la munte, în regiunile sudice, sud-estice și pe litoral, unde va ajunge la 70 de kilometri la oră.
Conform situației raporate de distribuitorii de electricitate, duminică, la ora 07,00, erau încă nealimentate cu energie electrică 123 localități din 13 județe, fiind afectați 78.480 consumatori finali, ca urmare a fenomenelor meteorologice din ultimele zile.
Noul sistem de prognoză meteo al celor de la IBM se va folosi de datele colectate de smartphone-uri pentru a oferi informații mai corecte despre condițiile meteo la nivel global.
Meteorologii au emis un cod galben de ninsori și viscol pentru duminică după-amiază și luni, în mai multe județe. Astfel, începând de duminică, ora 15.00, precipitațiile vor cuprinde vestul, nord-vestul și centrul țării.
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de viscol la munte pentru ziua de luni, între orele 2.00 și 21.00.