Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut ministrului Digitalizării, liberalul Florin Roman, să-și clarifice situația legată de suspiciunile de plagiat, iar acesta a spus că va face tot posibilul să clarifice lucrurile în cel mai scurt timp, au declarat marți surse guvernamentale. Demisia ar fi un gest onorabil, au spus sursele.
Premierul Nicolae Ciucă spune că nu garantează că România va fi în Schengen în 2022, deoarece decizia nu este la București, transmite Europa Liberă.
Premierul Nicolae Ciucă nu-l va demite pe ministrul Cercetării Florin Roman în pofida suspiciunilor de plagiat din lucrarea sa de disertație, susțin surse guvernamentale pentru News.ro.
Fostul fotbalist Gheorghe Popescu a anunțat într-o postare, că în urma unei discuții cu premierul Nicolae Ciucă, va continua să dețină funcția de consilier al prim-ministrului pe probleme de sport.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a pus, vineri, în dezbatere publică OUG pentru stabilirea cadrului de implementare a PNRR, la câteva ore după ce Nicolae Ciucă a cerut ca documentul să fie cât mai repede ”pe masă”.
Nicolae Ciucă a fost implicat și într-un scandal izbucnit la finalul anului 2018 între MApN și președintele Klaus Iohannis.
Liberalul Nicolae Ciucă este premierul desemnat de președintele Klaus Iohannis pentru a obține în Parlament votul de învestitură al noului Cabinet.
PSD a votat, luni, în ședința Consiliului Național, că primul premier va fi de la Partidul Național LIberal, au declarat surse social-democrate pentru News.ro.
Premierul propus de PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat că în urma discuțiilor s-a stabilit că va crește pensia minimă de la 800 la 1.000 de lei, vor fi indexate pensiile cu 10% și va fi acordată cea de-a 13 indemnizație pentru persoanele cu handicap. De asemenea, persoanele cu pensie peste 4.000 de lei nu vor mai fi scutite de la plata CASS. Alocațiile pentru copiii între o zi și doi ani vor fi de 600 de lei, iar pentru cei mai mari de doi ani alocația va crește la 243 de lei. Salariul minim va crește la 2.550 lei.
Generalul Nicolae Ciucă este propunerea pentru funcția de premier cu care PNL va merge la Cotroceni și cu care va încerca să deblocheze negocierile cu PSD. Decizia a fost luată joi de către conducerea PNL, după ce Florin Cîțu ar fi discutat miercuri seară cu Klaus Iohannis
O serie de discuții tensionate au avut loc în PNL în ultimele zile în contextul luării deciziei cu privire la partenerul de guvernare: PSD sau USR, au declarat surse din cadrul partidului pentru News.ro. Potrivit acestora, președintele Iohannis continuă să preseze pentru o alianță cu PSD, mai mulți lideri liberali spunând în partid că au fost sunați de șeful statului în acest sens.
”Mandatul nostru este să căutăm susținere pentru un guvern minoritar”, a declarat premierul desemnat Nicolae Ciucă, afirmând că a discutat telefonic cu Marcel Ciolacu, urmând ca dialogul să fie reluat ulterior.
Premierul interimar lucrează cu prim-ministrul desemnat Nicolae Ciucă la conturarea unei majorități, însă fără o alianță cu explicită cu PSD.
Conducerea PSD a decis să participe la o discuție cu premierul desemnat, Nicolae Ciucă. Liderul partidului, Marcel Ciolacu, spune că întâlnirea va fi la sediul PSD, "cum este corect".
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, în urma discuțiilor cu partidele parlamentare, că generalul Nicolae Ciucă este propus acum ca prim-ministru.
Liderul PNL Florin Cîțu a declarat, după consultările cu președintele Klaus Iohannis pentru desemnarea premierului, că propunerea liberalilor pentru acest post este Nicolae Ciucă, acesta urmând să conducă un guvern minoritar, alături de UDMR.
Biroul Politic Național al PNL a decis în unanimitate ca Nicolae Ciucă să fie propus ca prim-ministru la consultările de la Cotroceni.
Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, a postat pe Facebook mai multe fotografii printre care și una în care apar mai multe parole, respectiv de acces la o videoconferință, la un laptop, dar și la o adresă de e-mail.
Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a fost desemnat premier interimar de către președintele Klaus Iohannis. Statul român este astfel în situația de a avea primul Guvern condus, chiar și interimar, de un militar din 1945 încoace. Generalul în rezervă Nicolae Ciucă a fost anterior șef al Statului Major General al Armatei Române.
Curtea de Apel București a decis joi suspendrea decretului privind numirrea lui Ciucă, în rocesul în care MApN a cerut "anulare act administrativ +suspendare dec. nr. 1331/28.12.2018", pârâți fiind președintele Klaus Iohannis și Administrația Prezidențială, acțiune depusă în 11 ianuarie.
România are în plan achiziționarea de rachete Patriot, a anunțat, joi, la Smârdan, șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă.