Oil Terminal a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 158,00 milioane lei, în scădere cu 1,60% față de cea de 160,58 milioane lei din 2016. Deși rezultatul profitul net s-a prăbușit cu 2 treimi, la 5,10 milioane lei, reevaluarea imobilizărilor a condus la o majorare de aproape 64% a rezultatului global.
Oil Terminal (OIL) a rămas fără autorizația de antrepozit fiscal, în baza unei decizii a Direcției Finanțelor Galați, compania fiind hotărâtă să conteste decizia.
Oil Terminal a realizat în primele 3 trimestre o cifră de afaceri netă de 120,89 milioane lei, cu 3,9% peste cea bugetată, în timp ce câștigul operațional EBITDA a fost de 12,17 milioane lei, cu 51,3% peste cel prins în bugetul de venituri și cheltuieli.
Ministerul Energiei a cerut convocarea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Oil Terminal Constanța, în calitate de acționar majoritar, propunând pe ordinea de zi revocarea unor membri ai Consiliului de Administrație, arată un document transmis luni de companie Bursei de Valori București (BVB).
Consiliul de Administrație al Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier de la Marea Neagră din portul Constanța, controlat de stat prin Ministerul Energiei cu 60% din acțiuni, transmite Guvernului că nu dispune de bani pentru a onora solicitarea acestuia de a acorda dividende suplimentare acționarilor din rezervele constituite de companie, precum și din profiturile reportate din anii precedenți.
Ministerul Energiei a decis ca reprezentanții săi în Adunarea Generală a Acționarilor companiei Oil Terminal Constanța să voteze, la ședința din 10 martie, Oil Terminal Constanța, pentru revocarea membrilor consiliului de administrație numiți prin hotărârile AGA din 28 martie și 11 august 2016, urmând să numească administratori provizorii prin metoda votului cumulativ. Ministerul Energiei controlează Oil Terminal, deținând 59,62% din capitalul social.
Profitul net al al operatorului de transport și depozitare țiței și produse petroliere Oil Terminal Constanța, companie controlată de stat prin Ministerul Energiei cu aprope 60% din acțiuni, aproape s-a triplat anul trecut, crescând de la 5,91 milioane lei în 2015 la 15,44 milioane lei în 2016, pe fondul majorării cu peste 16% a cifrei de afaceri, la 160,57 milioane lei.
Propunerea a fost transmisă, într-o scrisoare, premierului Dacian Cioloș, ministrului Energiei, Victor Grigorescu, vicepremierului și ministrului Economiei, Costin Borc, președintelui CA-ului Transgaz, Ion Sterian, și lui Mihnea Constantinescu, coordonator cu însărcinări speciale pentru securitate energetică la Ministerul de Externe.
Avansul cu 16,5% al veniturilor, la 117,83 milioane lei, a fost însoțit de creșterea cu 22% a cheltuielilor, la 99,12 milioane lei, cele de mentenanță triplându-se comparativ cu perioada similară a anului trecut. Astfel, a fost depășit nivelul cheltuielilor prevăzut de bugetul pe 2016, însă conducerea companiei susține că depășirea este legală, fiind corelată cu avansul veniturilor și încadrându-se în indicatorii de eficiență aprobați.
Adunarea Generală a Acționarilor de la Oil Terminal a aprobat propunerea Consiliului de Administrație de majorare a capitalului social care îi obligă pe acționarii investitori de portofoliu să vină de acasă cu o sumă depășind cu 80% capitalizarea bursieră doar pentru a-și conserva nivelul participațiilor.
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor de la Oil Terminal, în care va fi votat asupra unei majorări de capital ce ar putea obliga acționarii investitori de portofoliu să vină de acasă cu o sumă depășind cu peste 80% întreaga capitalizare bursieră a companiei, generează tensiuni pe măsura mizei de zeci de milioane de lei, cât ar fi diferențele pentru operațiunea de piață. Salariații au cerut demisia Ministrului Energiei pe motiv că ține partea minoritarilor, iar Fondul Proprietatea solicită revizuirea concluziilor raportului de evaluare a terenurilor care fac obiectul aportului în natură al statului.
La majorarea de capital în care statul aduce aport în natură terenuri în valoare de 155,61 milioane lei, investitorii de portofoliu sunt chemați să participe cu aport în numerar de 105,38 milioane lei pentru a-și menține nivelul participațiilor. Rata de subscriere este de 4,48 titluri la fiecare acțiune deținută.
Dan Bărbulescu, avertizor de integritate, a sesizat ASF pentru un prezumtiv caz de manipulare de piață la Oil Terminal. Acțiunile au căzut cu peste 15% la bursă după raportarea anuală preliminară în care profitul indicat era de numai 1,05 mil. lei, deși la 9 luni se raportase un rezultat net de 16 ori mai mare.
Identificarea unor rute de acces al hidrocarburilor iraniene pe piața europeană prin România, care să asigure, în viitor, dezvoltarea coridorului energetic dinspre Iran către Europa, a fost una dintre temele discuției de marți dintre secretarul de stat din Ministerul Energiei Aristotel Jude și ministrul adjunct al Petrolului din Iran, Amir Zamaninia.
O decizie similară a fost luată și anul trecut, însă aceasta a fost contestată în justiție de Broadhurst Investments, acționar minoritar al Oil Terminal. Recent, Curtea de Apel Constanța a respins definitiv cererea Broadhurst.
Oil Terminal a mai avut statut de antrepozit fiscal până în 2010, când Guvernul a modificat legislația în materie în sensul că doar rafinăriile mai puteau obține autorizații de exploatare de antrepozite fiscale de depozitare a produselor energetice.
În varianta de contract de administrare propusă chiar de CA-ul Oil Terminal, administratorii companiei urmau să fie numiți pe o perioadă de 4 ani și, în plus, ar fi beneficiat obligatoriu de asigurare de răspundere civilă profesională pe cheltuiala companiei și la sume stabilite chiar de ei.