Ministerul Energiei: România ar putea asigura accesul țițeiului iranian în Europa

Ministerul Energiei: România ar putea asigura accesul țițeiului iranian în Europa
scris 2 mar 2016

Identificarea unor rute de acces al hidrocarburilor iraniene pe piața europeană prin România, care să asigure, în viitor, dezvoltarea coridorului energetic dinspre Iran către Europa, a fost una dintre temele discuției de marți dintre secretarul de stat din Ministerul Energiei Aristotel Jude și ministrul adjunct al Petrolului din Iran, Amir Zamaninia.

Întâlnirea a avut loc marți la sediul Ministerului Petrolului din Iran, demnitarul român participând, în aceste zile, alături de ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, la vizita oficială a unei delegații române în Republica Islamică Iran, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei.

"Secretarul de stat Aristotel Jude a arătat faptul că România susține intensificarea colaborării dintre cele două state, care se poate realiza eficient și cu rezultate concrete pe următoarele paliere: participarea companiilor românești, îndeosebi cele petroliere și cele care deservesc industria petrolieră, la proiecte de investiții în Iran, implicarea experților români și a companiilor românești de profil în programele iraniene de dezvoltare a producției petrolului prin metode avansate de recuperare a hidrocarburilor din zăcăminte mature sau greu accesibile și identificarea unor rute de acces a hidrocarburilor iraniene pe piața europeană prin România, care să asigure, în viitor, dezvoltarea coridorului energetic dinspre Iran către Europa", se arată în comunicat.

Guvernul a înlocuit încă 4 prefecți, schimbările nu sunt încheiate CITEȘTE ȘI Guvernul a înlocuit încă 4 prefecți, schimbările nu sunt încheiate

La rândul său, ministrul iranian Zamaninia a arătat deschiderea părții iraniene în ceea ce privește palierele de cooperare propuse și a manifestat sprijinul pentru participarea, în condițiile impuse de legislația locală, a companiilor românești la dezvoltarea sectorului de petrol și gaze naturale din Iran.

În cadrul întrevederii au fost abordate aspecte legate de etapele și procedurile pe care companiile românești ar putea să le urmeze pentru a accesa piața serviciilor din industria de petrol și gaze naturale din Iran, precum și cele în raport cu participarea la explorarea, dezvoltarea și exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze naturale din Iran.

O delegație română, condusă de ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, din care face parte și secretarul de Stat din Ministerul Energiei, Aristotel Jude, efectuează o vizită, în aceste zile, la Teheran, pentru a stabili liniile de cooperare între cele două state.

KPMG: Astra mai are aproape 400.000 de polițe valide, peste așteptările inițiale. Jumătate sunt RCA CITEȘTE ȘI KPMG: Astra mai are aproape 400.000 de polițe valide, peste așteptările inițiale. Jumătate sunt RCA

Recent, Iranul a efectuat prima livrare de țiței spre Europa de la ridicarea sancțiunilor, de milioane de tone, obiectivul fiind majorarea livrărilor în regiune cu 1,5 milioane de barili pe zi. Teheranul a trimis petrolul de la terminalul Kharg Island către Constanța și alte porturi europene, beneficiarele fiind grupul rus Lukoil, firma franceză Total și rafinăria spaniolă Compania Espanola de Petroleosbdin.

La jumătatea lunii trecute, un înalt oficial al gigantului rus Lukoil a declarat că Petrotel, rafinăria operată de Lukoil în România, va importa petrol iranian, urmând a "plăti" pentru acesta cu produse rafinate la Ploiești.

Vicepreședintele Lukoil Vladimir Nekrasov a declarat, potrivit cotidianului rus Kommersant, că, în prezent, compania rusă negociază cu autoritățile iraniene "un schimb petrolier" între rafinăriile sale din România, Bulgaria și Italia, în urma căruia acestea ar urma să fie aprovizionate cu petrol iranian, iar statul asiatic va primi în schimb produse rafinate. Potrivit publicației ruse, dacă negocierile vor fi încheiate cu succes, acordul ar putea intra în vigoare încă din acest an.

VIDEO Antifrauda le-a retras inspectorilor care au parcat neregulamentar dreptul de utilizare a mașinilor de serviciu CITEȘTE ȘI VIDEO Antifrauda le-a retras inspectorilor care au parcat neregulamentar dreptul de utilizare a mașinilor de serviciu

Rușii de la Lukoil vor plăti în acest an o sumă estimată de 40 milioane lei operatorului de transport și depozitare petrol din portul Constanța - Oil Terminal, pentru servicii legate de exportul și importul de țiței și produse petroliere, cu circa 19% mai mult decât era prevăzut în contractul similar dintre cele două companii aferent anului trecut. În 2015, pentru aceleași servicii, Lukoil a plătit suma de 33,6 milioane lei.

Majorarea sumei prevăzute în contract ar putea semnala faptul că Lukoil preconizează să importe mai mult țiței în România în 2016, comparativ cu anul trecut. Asta pentru că tarifele reglementate, aprobate de Agenția Națională de Resurse Minerale (ANRM), pentru operațiunile de transport și depozitare țiței și produse rafinate practicate de Oil Terminal, nu au fost majorate anul acesta, comparativ cu 2015.

Reuters scria, la finalul lunii ianuarie, că Iranul este în grafic cu planul de majorare a producției sale de țiței cu 500.000 de barili pe zi, după ridicarea sancțiunilor internaționale, iar un milion de barili vor ajunge la rafinăria Petrotel din România, deținută de Lukoil. Sursele Reuters afirmau că, la începutul lunii februarie, un milion de barili de țiței urmează să fie încărcat în terminalul iranian Kharg Island, cu destinația finală Petrotel România.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
ministerul energiei
petrol
titei
iran
iran sanctiuni
iran titei
lukoil
petrotel
oil terminal
iran embargo