Ce garanții va depune Oil Terminal pentru a se reautoriza ca antrepozit fiscal de produse petroliere

Ce garanții va depune Oil Terminal pentru a se reautoriza ca antrepozit fiscal de produse petroliere
scris 13 oct 2015

Acționarii operatorului de transport și depozitare țiței și produse petroliere Oil Terminal, societate controlată de Ministerul Energiei cu aprope 60% din acțiuni, au aprobat, în AGA de marți, garanțiile care urmează să fie constituite de companie pentru a obține o scrisoare de garanție bancară în valoare de 5 milioane euro, necesară pentru reautorizarea companiei ca antrepozit fiscal.

Potrivit deciziei AGA, Oil Terminal va constitui garanții constând în creanțe de încasat ale societății în sumă de circa 3,514 milioane lei, două rezervoare cu capacitate de 50.000 de metri cubi, cu valoare cotabilă netă totală de circa 3,58 milioane lei, la care se adaugă terenul de sub aceste rezervoare, de 10.000 de metri pătrați, trecut în contabilitatea societății la o valoare de circa 1,045 milioane lei, respectiv la un preț de 58,28 lei/metrul pătrat. În total, valoarea garanțiilor aprobate se ridică la circa 8,14 milioane lei.

După selectarea băncii care va emite scrisoarea de garanție bancară, activele fizice care vor fi gajate în favoarea băncii vor fi evaluate la valoare de piață de un expert evaluator autorizat agreat de instituția de credit. 

Potrivit Codului Fiscal, pentru autorizarea unui antrepozit fiscal, ANAF cere constituirea unei garanții care să asigure plata accizelor care pot deveni exigibile. Garanția poate fi depusă inclusiv prin prezentarea unei scrisori de garanție bancară.

În depozitele de carburanți sau alte produse petroliere care au statutul de antrepozite fiscale, produsele respective pot fi depozitate și, totodată, transportate de la un antrepozit la altul în interiorul UE fără plata accizelor. Oil Terminal a mai avut statutul de antrepozit fiscal până în 2010, când Guvernul a modificat legislația în materie în sensul că doar rafinăriile mai puteau obține autorizații de exploatare de antrepozite fiscale de depozitare a produselor energetice.

Modificarea a fost anulată începând cu 1 ianuarie 2013, după ce Comisia Europeană a somat România în acest sens, amenințând cu declanșarea procedurii de infringement, în urma unei plângeri formulate de Deloitte în noiembrie 2010, potrivit căreia eliminarea antrepozitelor fiscale de depozitare a reprezentat o încălcare a legislației europene în domeniul accizelor.

"Pierderea autorizației de antrepozit fiscal a pus societatea Oil Terminal într-o poziție destul de dificilă față de client. În acești doi ani, am pierdut volume, clienți importanți în comercializarea carburanților și, nu în ultimul rând, am avut întârzieri masive la exporturile pe cale maritimă", declara, în 2012, directorul comercial al Oil Terminal, Gabriel Daraban.

Într-un plan de administrare al Oil Terminal din noiembrie 2014, care însă a fost respins de acționarii companiei, se menționa ca obiectiv reautorizarea ca antrepozit fiscal pentru benzină.

"În prezent, neavând antrepozit fiscal, dacă clientul dorește să aducă marfa în Oil Terminal, trebuie să efectueze importul în vama unde e arondat, să plătească accize și TVA, iar apoi să trimită marfa în Oil Terminal spre depozitare. După ce face încărcarea în navă, cu declarația de export, solicită autorităților fiscale românești sau din țara de origine comunitară recuperarea accizelor și TVA. Nu este o modalitate de lucru agreată de partenerii de afaceri, din cauza blocării unor sume importante de bani. În consecință, rafinăriile trimit marfa cu destinație nava care va încărca marfa și Oil Terminal face numai transbord direct în nava respectivă. Această soluție creează dificultăți logistice foarte mari pentru proprietarul mărfii (atunci când e vorba de sincronizarea câtorva zeci de trenuri-cisternă cu un vas maritim) sau de-a dreptul insurmontabile (când este vorba de sincronizarea unor barje cu un vas maritim), ceea ce împiedică Oil Terminal să realizeze venituri suplimentare semnificative din prestații și depozitare. În condițiile în care Oil Terminal va deveni antrepozit fiscal de depozitare pentru benzină, va putea să atragă volume suplimentare de produse petroliere destinate exportului, veniturile estimate din această activitate fiind de circa 1.000.000 lei/an", se arăta în planul de administrare.

În document se mai menționa că invalidarea autorizației de antrepozit fiscal în anul 2010 a afectat și activitatea de import motorină a Oil Terminal.

"Achizițiile intracomunitare de motorină au fost sistate deoarece nu se mai puteau primi în regim suspensiv de accize. Importatorii de motorină în România au apelat la surse de aprovizionare cu motorină non euro, doar în acest mod putând folosi infrastructura Oil Terminal. Volumele de motorină non-euro puteau fi aprovizionate în regim de antrepozit vamal, pentru care Oil Terminal a continuat să aibă autorizare. După descărcarea din nave, marfa trebuia plasată în regim de antrepozit vamal, drepturile de import și fiscale fiind garantate cu scrisoare de garanție bancară emisă de fiecare client pentru marfa sa. Nivelul de garantare cerut de autoritățile vamale din România este de 100% pentru marfa depozitată la Oil Terminal în antrepozit vamal, spre deosebire de un nivel de garantare de 10-15% în alte țări care dețin asemenea terminale petroliere. În acest fel, importurile de motorină non-euro (principalul vector de creștere pentru volumele Oil Terminal în ultimii ani) sunt puternic frânate", se menționa în planul de administrare, în care se fixa și obiectivul obținerii unui "nivel rezonabil de garantare pentru marfa aflată în antrepozit vamal".

Oil Terminal a terminat primul semestru din acest an cu un profit net de 10,291 milioane lei, comparativ cu pierderea de 1,462 milioane lei din primele șase luni din 2014. Cifra de afaceri a companiei a crescut cu peste 26% în intervalul ianuarie-iunie 2015, față de intervalul similar din anul trecut, la 65,18 milioane lei. Compania este controlată de stat, prin Ministerul Energiei, cu aproape 60% din acțiuni. Alt acționar semnificativ este Fondul Proprietatea, care deține 6,32% din titlurile societății.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
antrepozit fiscal
oil terminal
antrepozit fiscal produse energetice
ministerul energiei