OMV Petrom a realizat un profit net de 117 milioane de lei pe trimestrul al doilea și de 405 de milioane de lei pe primul semestru, în scădere cu 83%, respectiv 61% față de perioadele similare ale anului trecut. Așa cum anticipa Profit.ro încă de la începutul lunii mai, rezultatele OMV Petrom au fost afectate și de intrarea pentru o lună în revizie a rafinăriei Petrobrazi.
Compania austriacă OMV, principal acționar al OMV Petrom, susține că majorarea stocurilor din România ca urmare a intrării în revizie a rafinăriei Petrobrazi au avut un efect negativ asupra rezultatelor consolidate, de 25 de milioane de euro, din al doilea trimestru, confirmând previziunile Profit.ro de la începutul lunii mai.
Petrobrazi, rafinăria celei mai importante companii de petrol și gaze din România, OMV Petrom, are o capacitate de producție de 4,5 milioane tone anual, producția sa fiind suficientă pentru alimentarea a 3 milioane de autovehicule.
Rafinăria Petrobrazi, operată de OMV Petrom, va fi închisă timp de o lună, începând cu finalul lunii mai, ceea ce ar putea afecta rezultatele financiare ale companiei pe trimestrul al doilea.
Anul trecut, cantitatea de țiței din import transportată prin conductele Conpet a crescut cu mai mult de 15% față de 2014, la peste 3 milioane de tone, iar ANRM a majorat tarifele reglementate practicate de companie pentru transportul petrolului provenit din afara țării cu procente cuprinse între 10 și 21%.