Închiderea rafinăriei Petrobrazi pentru o lună ar putea afecta rezultatele OMV Petrom pe trimestrul doi

Închiderea rafinăriei Petrobrazi pentru o lună ar putea afecta rezultatele OMV Petrom pe trimestrul doi
scris 11 mai 2016

Rafinăria Petrobrazi, operată de OMV Petrom, va fi închisă timp de o lună, începând cu finalul lunii mai, ceea ce ar putea afecta rezultatele financiare ale companiei pe trimestrul al doilea.

“În Rafinăria Petrobrazi este planificată o oprire și revizie generala cu durată de o lună, începând cu sfârșitul lunii mai 2016, având ca principal scop lucrări de mentenanță și reautorizări”, se precizează în raportul cu rezultatele financiare pe primul trimestru al OMV Petrom.

Cu toate acestea, compania își propune ca “rata de utilizare a rafinăriei, ajustată pentru revizie, să rămână la un nivel ridicat, datorită performanței bune a tuturor canalelor de vânzări, și să susțină profitul și aportul de numerar stabile în segmentul Downstream Oil.”

Grupul OMV Petrom a înregistrat un profit de 360 milioane de lei din activitatea de downstream (față de profitul de 345 milioane de lei din primul trimestru al anului trecut) și o pierdere de 80 de milioane de lei din cea de upstream (față de profitul de 164 milioane de lei din primul trimestru al anului trecut).

Rezultatul pozitiv al activității din downstream este explicat prin majorarea ratei de utilizare a rafinăriei la 94% (față de 86% în perioada similară a anului trecut). Închiderea temporară, timp de o lună, a rafinăriei va reduce considerabil rata de utilizare a acesteia.

Petrobrazi este cea de-a doua mare rafinărie din România, având o capacitate anuală de rafinare de aproximativ 4,5 milioane tone. Petromidia (operată de KMG/Rompetrol) este cea mai mare rafinărie din România, cu o capacitate de 5,1 milioane tone. Petrotel (operată de Lukoil) este cea de-a treia rafinărie funcțională din România, cu o capacitate de aproximativ 2 milioane tone.

Închiderea temporară a Petrobrazi vine într-un moment de creștere a cererii de carburanți. Potrivit OMV Petrom, volumele vândute de carburanți s-au majorat cu 4% în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut. Micșorarea TVA, dublată de prăbușirea prețului petrolului, a condus la scăderea prețurilor carburanților.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
omv
petrom
rezultate
petrobrazi
inchidere