Limitele totale de consum care dau dreptul la compensare consumatorilor casnici, defalcate pe luni, pentru întreaga perioadă de aplicare a legislației, 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, cresc de la 1 februarie de la 1.500 kWh la 2.500 kWh la electricitate și de la 1.000 la 1.500 kWh la gaze. Noile limite de consum lunare nu se vor aplica și retroactiv pentru lunile noiembrie, decembrie și ianuarie, întrucât introducerea unei astfel de prevederi ar fi fost neconstituțională, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Și instituțiile publice de cultură și așezămintele culturale aflate în subordinea autorităților administrației publice centrale și locale vor avea prețuri plafonate la energie electrică și gaze naturale, prevede ordonanța de urgență de modificare a schemei de plafonare și compensare adoptată miercuri de Guvern și publicată joi în Monitorul Oficial.
Proiectul de simplificare a prevederile legale cu privire la decontarea de la bugetul de stat către furnizorii de profil a costurilor compensării și reducerii facturilor la energie electrică și gaze naturale pentru populație, anunțat în exclusivitate de Profit.ro în urmă cu două săptămâni, a fost adoptat de Guvern miercuri prin ordonanță de urgență, publicată joi în Monitorul Oficial.
Debranșarea de la rețea sau sistarea prestării serviciilor de către distribuitorii și furnizorii de energie și gaze în cazul neachitării facturilor restante este de astăzi interzisă în cazul clienților casnici și va rămâne astfel până la trecerea a 90 de zile de la expirarea actualei scheme de sprijin de plafonare a prețurilor și compensare a facturilor, adică până pe 30 iunie 2022, potrivit OUG de modificare a schemei adoptată miercuri de Guvern și publicată joi în Monitorul Oficial.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat după ședința de Guvern, răspunzând unei întrebări, că PNL a propus în coaliția de guvernare revenirea de la 1 aprilie la prețuri reglementate la energie electrică și gaze naturale pentru populație, arătând că și Directiva UE privind normele comune pentru piața de energie permite acest lucru, pe o perioadă limitată.
Modificarea legislației de plafonare a prețurilor și compensare a facturilor la energie electrică și gaze naturale de la 1 februarie, prin majorarea limitelor totale de consum până la care clienții casnici au dreptul la compensări, limite stabilite pe toată perioada de aplicare a legislației (1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022), va face să crească numărul de români beneficiari de compensări, iar cei care nu s-au încadrat în limitele respective în lunile noiembrie și decembrie ar putea primi bani din urmă, odată cu majorarea acestor limite, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) reacționează la atacul autorităților de stat din ultima perioadă și transmite că nu a fost nici un moment intenția membrilor săi să nu respecte legislația de plafonare a prețurilor și compensare a facturilor la electricitate și gaze, doar că aceasta a fost neclară și emisă cu întârziere.
Furnizorii de energie electrică și gaze naturale au agreat noile măsuri anunțate de Guvern pentru compensarea și plafonarea prețurilor, angajându-se, totodată, să depună eforturi susținute pentru a evita, pe viitor, repetarea problemelor legate de emiterea de facturi eronate și și-au asumat responsabilitatea de a storna și de a reface facturile emise eronat până acum, urmând ca cele deja achitate să se deducă din următoarea factură, transmite Guvernul.
Mulți consumatori casnici au plătit sume mari în plus nereușind să se încadreze în limitele în vigoare în momentul de față.
Mai multe confederații patronale și sindicale majore cer autorităților plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale la nivelurile din decembrie 2020 pe timp de un an, printr-un mesaj comun transmis exact înaintea ședinței coaliției de guvernare la care se vor discuta noi măsuri de combatere a scumpirilor pe aceste piețe.
Legislația de compensare a facturilor și de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale, preconizată inițial pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, va fi prelungită după 1 aprilie, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.
Aplicarea legislației de compensare a facturilor și de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale, preconizată inițial pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, ar putea fi prelungită până la finalul anului viitor, în condițiile în care prețurile de pe piețele angro de profil nu dau semne de temperare, ci dimpotrivă.
Guvernul estimează în prezent că măsurile de compensare a facturilor și de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale în această iarnă vor avea un cost bugetar total de circa 4 miliarde de lei, potrivit unor surse apropiate procesului de elaborare a bugetului de stat pe 2022.