Plata CASS la salariul minim a fost considerată o „anomalie legislativă” care a dus la amnistierea, în 2015, a 3,6 milioane de debitori cu venituri sub acest plafon. Deși în nota de fundamentare a legii se arăta că prevederile care au produs "inechități" vor fi înlăturate, ele au fost nu doar menținute, ci și întărite cu noua obligație de înregistrare.
Majorarea salariului minim la 1.250 lei începând cu 1 mai va fi singura creștere de acest fel în 2016. Guvernul va stabili, însă, până la finele anului viitor, împreună cu partenerii sociali, un mecanism automat de indexare anuală a salariului minim.
Guvernul a decis miercuri ca salariul minim să fie majorat la 1.250 lei la 1 mai 2016. Cuantumul salariului a fost stabilit după negocieri derulate în ultimele săptămâni cu sindicatele și cu patronatele. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a afirmat că această formulă a fost stabilită cu sindicatele și că speră să nu existe "daune colaterale semnificative" prin concedieri în mediul privat.
Costul total al angajatorului cu un salariu minim brut de 1.050 lei este de 1.297 lei și va ajunge la 1.538 lei, după majorarea la 1.250 lei, așa cum le-a propus guvernul sindicatelor.
Guvernul se va reuni într-o ultimă ședință în acest an pe 29 decembrie, când va lua o decizie privind creșterea salariului minim. Executivul va adopta atunci nomele de aplicare a Codului Fiscal și ar putea putea aproba, totodată, noi prevederi, mai restrictive, privind programul Prima Casă.
Deși obligația de a plăti contribuția de sănătate (CASS) de către persoanele fără venituri există în legislație de 10 ani, în practică nu a prea fost aplicată. Din acest motiv, noul Cod fiscal impune, de anul viitor, acestor persoane să se înregistreze la Fisc, care le va calcula suma datorată la salariul minim.
În timp ce salariul minim s-a dublat din 2008 până în prezent, salariul mediu a crescut doar cu o treime. Deloc întâmplător, în acest răstimp, numărul de contracte încheiate la minim a crescut vertiginos, de la circa 14% din total, în 2010 și în 2011, la 33% în ultimii doi ani. Ce se întâmplă?
Creșterea salariului minim pe economie ar crea dificultăți numeroaselor firme aflate în acest moment în insolvență, iar sectoarele în cea mai mare măsură afectate de o eventuală majorare sunt industria mobilei și cea textilă, conform unor analize preliminare.
Salariul minim va rămâne înghețat la 1 ianuarie 2016, a declarat ministrul Finanțelor, Anca Dragu. Fostul guvern anunțase majorarea de la valoarea actuală de 1.050 lei la 1.200 lei, începând cu prima zi a anului viitor. Ea a explicat că majorarea salariului minim nu ar fi afectat cheltuielile bugetare, dar ar fi putut avea un efect negativ asupra competitivității mediului privat.
Guvernul Cioloș încă analizează dacă va majora salariul minim pe economie la 1.200 lei chiar de la 1 ianuarie 2016, cum a promis guvernul anterior. Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, spune că a cerut un studiu pentru a vedea în ce măsură această creștere afecteză mediul de afaceri.
Firmele care vor angaja tineri cu vârste între 16 și 35 de ani, care nu au mai avut un loc de muncă, vor primi pentru fiecare astfel de angajat o sumă egală cu salariul minim brut și vor fi scutite de la plata asigurărilor sociale timp de 18 luni. Firma trebuie însă să îl păstreze trei ani pe angajat și să nu aibă datorii la bugetul asigurărilor sociale.
Guvernul a propus partenerilor sociali ca salariul minim garantat să crească de la 1 iulie 2016 la 1.300 lei, iar la 1 ianuarie 2017 să ajungă la 1.400 lei.