Comisia Europeană a aprobat înscrierea produsului românesc ''Cașcaval de Săveni'' în registrul produselor care beneficiază de Indicație Geografică Protejată (IGP), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Ministerul Agriculturii a primit documentațiile pentru "Cașcavalul de Săveni" (județul Botoșani) și "Cârnați de Pleșcoi" (județul Buzău), spre a fi trimise Comisiei Europene pentru a fi înregistrate ca produs protejat și recunoscut la nivelul UE, așteptând încă și avizul pentru înregistrarea ca atare a produsului din pește "Novac afumat din Țara Bârsei", a anunțat ministrul de resort, Achim Irimescu. La nivelul UE sunt 1.440 de produse protejate, dintre care Italia are 290, iar Franța, peste 260, România având doar 3 produse recunoscute.