În principiu, ariile de practică ‘contencioase’ – litigii, arbitraj, mediere – sunt cel mai puțin sensibile la recesiune. Dimpotrivă, în situații de lipsă de lichidități, pretențiile și acțiunile în instanță în general se înmulțesc. La fel, ca regulă, ariile cele mai expuse sunt Investițiile și Tranzacțiile (Investment – M&A).
O temă mereu actuală, indiferent pe ce punem accentul: indiferent că vorbim de „Concurența și achizițiile publice” (cu accent pe concurență) sau de „Achizițiile publice și concurența” (cu accent pe achizițiile publice) – aceste doua domenii sunt strict interconectate.
Notarul are un rol – cheie, esențial în piața imobiliară. Prin intermediul lui se asigură buna funcționare circuitului civil, de la cele mai simple acte notariale (legalizări de documente, declarații, procuri) până la cele cu complexitate ridicată (contracte, acte de dare în plată, etc.).
Până acum doar abuzul de poziție dominantă intra în sfera atenției Consiliului Concurenței în condițiile art. 6 din Legea Concurentei 21/1996. Ce înseamnă poziție dominantă în temeiul Legii 21/1996 ? O întreprindere ce deține o cotă de piață de peste 40% (prezumtie legala relativa).
În România, în contextul determinat de pandemia COVID-19, au fost luate o serie de măsuri legislative prin Decretul nr. 195/2020 de instituire a stării de urgență pe teritoriul României (și foarte recent prin Decretul nr. 240/2020 de prelungire a stării de urgență pe întreg teritoriul României), precum și prin acte normative date în aplicarea decretului.
Omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat, vineri, de judecătorii Tribunalului Iași, la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul privatizării societății Transbordare Vagoane Marfă, sentința nefiind definitivă.
Grup Feroviar Român (GFR) intră, după mai mulți ani de încercări, pe piața elenă, primind o licență de operare de la autoritatea de reglementare în domeniul feroviar din Grecia.
Pe scurt: Nu de multă vreme, pe 2 aprilie 2020, în cauza C‑228/18, CJUE a reținut următoarele: “Articolul [101 alineatul (1) TFUE] poate fi interpretat în sensul că același comportament poate fi calificat drept încălcare a acestei dispoziții atât prin obiectul său anticoncurențial, cât și prin efectul său anticoncurențial”
În contextul instituirii stării de urgență pe teritoriul României și măsurilor dispuse prin Ordonanțele militare se conturează din ce în ce mai mult 3 concepte: infrastructura critică, sectoare esențiale, angajați cheie.
Cu o răspândire din ce în ce mai mare a COVID-19, societățile se confruntă cu provocări complexe în activitatea lor de zi cu zi.
Andrei Stoica, cofondator Prepi: Un tânăr din orașul Corabia vrea să ajute elevii la matematică.
Românii aleg Asia ca destinație pentru vacanța de toamnă 2019, iar țările de pe acest continent care îi atrag sunt: Malaezia, Thailanda, Vietnam și Indonezia, lucru datorat și faptului că acestea au devenit mai accesibile ca preț, pentru un număr din ce în ce mai mare de clienți, a declarat într-un interviu pentru News.ro, Sorin Stoica, CEO-ul agenției de turism Eturia.
Grupul Grampet, deținut de Gruia Stoica, l-a recrutat pe George Dinu de la furnizorul de energie Tinmar pentru poziția de Chief Financial Officer.
Grupul feroviar Grampet, deținut de oamenii de afaceri Gruia Stoica și Vasile Didilă, pregătește dezvoltarea unui ansamblu rezidențial cu cinci blocuri de 5 și 6 etaje lângă complexul Sere Pipera, potrivit documentației depuse la primărie în vederea obținerii Planului Urbanistic Zonal.
Producătorul de vin Avincis din Drăgășani, afacere de peste 90 de ani a familiei avocatului Valeriu Stoica, ministru al Justiției în 3 guverne, a rămas pe pierderi în 2018, reduse însă față de anul precedent, în condițiile unor afaceri în creștere.
Grupul Grampet, operator privat de transport feroviar de marfă și logistică deținut de Gruia Stoica, a semnat un memorandum de înțelegere cu NMSC Kazmortransflot, operatorul naval de stat al Republicii Kazahstan, pentru o conexiune regulată între porturile Constanța și Batumi (Georgia)
A patra revoluție industrială schimbă modul în care comunicăm, relaționăm, facem business. Iar aceste schimbări se produc accelerat, într-un ritm rapid. Cât de rezilientă este legislația muncii în fața acestor schimbări rapide? Care sunt principalele vulnerabilități și ce ar trebui modificat?
Popovici Nițu Stoica & Asociații a promovat șapte dintre avocații săi în pozițiile de managing și senior, în urma evaluării anuale a performanței.
Avocații Mihaela Ion și Silviu Stoica, Partners Popovici Nițu Stoica & Asociații au analizat regimul cartelurilor în România în cadrul unui articol pentru Global Legal Insights to Cartels 7th Edition publicată de Global Legal Group Ltd, London.
Chambers Europe 2019, ediția europeană a renumitului director juridic internațional Chambers & Partners, a evidențiat în clasamentul Real Estate, Tier 1 performanța departamentelor de Real Estate ale societăților Popovici Nițu Stoica & Asociații, PeliFilip și NNDKP.
Grupul Grampet, deținut de Gruia Stoica, face schimbări strategice în structura sa de management, în contextul unor proiecte de extindere la nivel internațional, și îl numește pe Sorin Chinde Vicepreședinte al Departamentului de Transport.
Grupul Grampet, deținut de Gruia Stoica, a confirmat informațiile Profit.ro privind preluarea controlului asupra fabricii de medicamente Polisano Pharmaceuticals, dezvoltată de familia Vonica la Sibiu, Gruia Stoica explicând că a înțeles mai bine nevoile și potențialul de dezvoltare al acestei fabrici și a alocat deja resurse importante pentru extinderea activității, ținta fiind să aducă Polisano Pharmaceuticals pe primul loc în Europa Centrală și de Sud Est la producția de medicamente necesare în tratarea cancerului.
Grupul Grampet, deținut de Gruia Stoica, a preluat controlul asupra fabricii de medicamente Polisano Pharmaceuticals, dezvoltată de familia Vonica la Sibiu, aceasta din urmă retrăgându-se din companie. Conform datelor analizate de Profit.ro, Grampet, care până acum controla puțin sub 20% din acțiuni, a ajuns la o deținere de 74%, iar fiica lui Ilie Vonica s-a retras din acționariatul companiei fondate de tatăl ei.
"Contestatoarea (CFR Marfă – n.r.) consideră că numărul de vagoane stabilit și cerut prin caietul de sarcini este insuficient față de cantitățile pentru care se solicită efectuarea prestației și că modul în care i s-a răspuns la solicitarea de clarificări creează o situație de ambiguitate, care tinde să conducă la favorizarea unor potențiali ofertanți", se arată în motivarea deciziei Curții de Apel Craiova de respingere a contestației CFR Marfă la adresa documentației licitației organizate de CE Oltenia.
Șeful operațiunilor Deichmann în România, Radu Stoica, a fost avansat în această lună în postul de coordonator al afacerilor grupului german în Europa centrală și de sud-est, urmând să își mute biroul de la București la Viena.