Acordul dintre Guvernele României și Statelor Unite privind cooperarea la proiectele de extindere și retehnologizare a centralei nucleare Cernavodă, semnat în decembrie anul trecut, prevede că entități din SUA ar trebui să fie selectate pentru pozițiile de contractor pentru inginerie, procurare și construcții (IPC) și companie principală de inginerie la proiectele menționate, urmând să colaboreze cu furnizorul canadian al tehnologiei nucleare Candu 6, iar autoritățile de la București vor încerca să convingă Comisia Europeană ca anumite contracte necesare retehnologizării reactorului 1 și construirii unităților 3 și 4 de la Cernavodă să fie exceptate de la reglementările UE privind achizițiile publice.
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege de ratificare a Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar, aprobat și trimis în Parlament de Executivul Cîțu luna trecută. Documentul a fost semnat în septembrie anul trecut la București de miniștrii Apărării ai celor două state și prevede cooperarea dintre părți în domeniile achiziției, producției, furnizării, reparării și modernizării de armament și tehnică militară.
Executivul a aprobat în ședința de miercuri și a trimis Parlamentului proiectul de Lege de ratificare a Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar. Acesta a fost semnat în septembrie anul trecut la București de miniștrii Apărării ai celor două state și prevede cooperarea dintre părți în domeniile achiziției, producției, furnizării, reparării și modernizării de armament și tehnică militară.
Experiențe similare destul de recente, precum și studii de specialitate în domeniu arată însă că este posibil ca acest tip de contract să nu mai fie cel mai potrivit pentru proiecte de construcție de centrale nucleare, marcate adesea de întârzieri și depășiri masive de costuri, a căror povară este suportată în cele din urmă de către statele beneficiare.
Acordul, al cărui text nu a fost făcut public, va rămâne în vigoare o perioadă de 30 de ani și va fi extins automat cu perioade succesive de cinci ani, dacă una dintre părți nu solicită altfel. Fiecare parte poate înceta acest Acord prin notificare scrisă transmisă celeilalte părți cu cel puțin cu un an înainte.
Raytheon Technologies va plăti peste jumătate de milion de dolari pentru a soluționa o anchetă privind furnizarea de echipamente către guvernul SUA cu încălcarea Legii privind revendicările false, gigantul american din industria militară fiind acuzat că a vândut echipamente produse în România ca fiind fabricate în SUA.
Ministrul Economiei Virgil Popescu și directorul companiei de stat Romgaz Adrian Volintiru au discutat cu șefa agenției de credit de export a SUA Exim US, Kimberly Reed, despre sprijinul pe care România îl poate primi pentru a începe să extragă gaze din Marea Neagră, în condițiile în care Romgaz se află în negocieri pentru preluarea pachetului ExxonMobil la concesiunea offshore Neptun Deep, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei. La întrevedere a participat și ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman.
Kimberly Reed, șefa agenției de credit de export a Statelor Unite, Exim Bank, va veni luni în România pentru a discuta acordul semnat în octombrie cu Guvernul de la București privind potențiala finanțare a unor proiecte românești din domeniul energiei și infrastructurii, ocazie cu care va vizita și centrala nucleară Cernavodă, principala țintă a acordului, a declarat ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman.
Aecom, compania americană indicată recent drept viitoare coordonatoare a proiectelor de extindere și retehnologizare a centralei nucleare Cernavodă cu ocazia parafării la Washington a acordului interguvernamental dintre SUA și România privind cooperarea în domeniul nuclear civil, este un gigant multinațional al infrastructurii, ingineriei, proiectării și construcțiilor cu o istorie de peste 100 de ani, 86.000 de angajați în întreaga lume, venituri anuale de mai mult de 20 de miliarde de dolari și experiență de peste 60 de ani în energetica nucleară, contribuind la construirea a aproape 50 de centrale de profil.
Miniștrii Apărării și Economiei din Guvernul României se află de astăzi în vizite în Statele Unite, au anunțat miercuri, separat, cele două instituții.
România va găzdui un număr substanțial de trupe americane suplimentare, a declarat ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, făcând aluzie la recenta decizie a Casei Albe de a retrage trupe din Germania, urmând ca o parte a efectivelor armate să fie relocate în alte state europene membre NATO.
Un trader american de gaze naturale cu operațiuni extinse în Ucraina, sprijinite și de administrația de la Washington prin intermediul instituției guvernamentale Overseas Private Investment Corporation (OPIC), a efectuat prima livrare de gaze naturale provenite din depozitele de înmagazinare ale Ucrainei către România via Republica Moldova, prin conducta transbalcanică, în baza unui acord trilateral semnat cu divizia Gazprom din Moldova, Moldovagaz, și cu operatorul de transport de gaze de peste Prut, Moldovatransgaz.
Patru subsidiare Vodafone din Europa, printre care și Vodafone România, depind în proporție de 100% de echipamente furnizate de Huawei, companie inclusă de SUA pe o “listă neagră”, din cauza unor presupuse legături cu guvernul de la Beijing.
Valoarea investiției în infrastructura bazei Kogălniceanu, investiție care ar urma să fie eșalonată pe nu mai puțin de 20 de ani, este estimată la 12,17 miliarde lei cu tot cu TVA, din care lucrările de construcții-montaj au un cost prognozat de aproape 7,4 miliarde lei. Proiectul presupune edificarea de construcții cu o suprafață desfășurată de aproape 30 de hectare, drumuri, parcări și platforme în suprafață desfășurată de aproape 300 de hectare, precum și împrejmuiri în lungime de 7,5 hectare.
La 17 ani de la pronunțarea falimentului Băncii Turco Române, unul dintre cele mai răsunătoare de la începutul anilor 2000, și la 7 ani după condamnarea definitivă la închisoare cu executare a lotului de persoane găsite responsabile pentru devalizarea instituției de credit, liderul lotului și fostul proprietar și șef al băncii, omul de afaceri turc Cortuk Kamuran, un apropiat al fostului președinte al Turciei Suleyman Demirel, trăiește în Statele Unite, unde autoritățile nu recunosc condamnarea sa penală în România. În același timp, de la distanță, Kamuran continuă și în momentul de față să încerce să obțină desființarea pedepsei în justiția românească.
Valoarea investiției în infrastructura bazei Kogălniceanu, investiție care ar urma să fie eșalonată pe nu mai puțin de 20 de ani, este estimată la 12,17 miliarde lei cu tot cu TVA, din care lucrările de construcții-montaj au un cost prognozat de aproape 7,4 miliarde lei, prevede un document aprobat astăzi în Guvern.
Grupul italian Natuzzi, cel mai mare producător de mobilă din Peninsulă, despre care Profit.ro a scris recent că a început să tranfere parte din producția realizată în Italia la fabrica Italsofa din Baia Mare, vizează accelerarea procesului în perioada următoare, dar și externalizarea unor operațiuni de pe piața românească în Belarus, în condițiile în care unitatea din Baia Mare lucrează deja la capacitate maximă.
Avocatul Andrei Iancu, funcționarul român cu cel mai înalt grad din Guvernul SUA din pozița de director al Oficiului pentru Brevete și Mărci, în care a fost numit la începutul anului trecut, este așteptat în perioada următoare la București, pentru a discuta pe tema impactului pe care îl are asupra economiei nerespectarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Robert Strayer, adjunctul asistentului secretarului de stat american pentru afaceri internaționale, cibernetică și politici în domeniul informațiilor, afirmă că România trebuie să asigure, în baza memorandumului de înțelegere cu SUA semnat în august, în cadrul vizitei președintelui Klaus Iohannis la Casa Albă, respectarea a trei criterii principale de transparență în procesul de selectare a furnizorilor de tehnologie 5G.gie 5G.
Pe lista politicienilor americani cărora avocatul de origine română Adrian Zuckerman le-a donat bani pentru campanii electorale se numără și actualul avocat al președintelui, implicat în scandalul "telefonului ucrainean" ce riscă să ducă la demiterea lui Trump, Rudy Giuliani, fostul primar din New York.
În pragul debutului vizitei premierului Viorica Dăncilă în Statele Unite și la scurt timp după ce Pentagonul a amânat un proiect de investiții de 22 milioane dolari la baza militară aeriană Kogălniceanu pentru a redirecționa banii către construirea zidului de la granița SUA-Mexic, Guvernul de la București a elaborat un plan masiv de extindere, upgradare și modernizare a facilității pe bani românești, cu costuri totale estimate la echivalentul a peste 1% din PIB-ul României.
Unul dintre principalele planuri de investiții ale Pentagonului în România este sacrificat, cel puțin temporar, printre multe altele, în vederea eliberării de fonduri bugetare care să fie redirecționate către construcția zidului de la frontiera cu Mexicul. Profit.ro a scris despre acest risc la finalul lunii martie.
Organizația americană non-profit Radio Free Europe/Radio Liberty INC. (RFE/RL), finanțată de la bugetul de stat al Statelor Unite și care în ianuarie 2019 a reluat, după mai bine de 10 ani, operarea serviciului radio în limba română Radio Europa Liberă, deocamdată doar pe platforme digitale, vrea să se înregistreze oficial în România ca structură fără scop patrimonial.
Huawei România a fost inclusă pe "lista neagră" a entităților care nu pot face afaceri cu companii din SUA fără permisiunea autorităților de la Washington.
Președintele SUA, Donald Trump, reafirmă și întărește Parteneriatul dintre SUA și România și își exprimă susținerea pentru eforturile României de a intra în programul Visa Waiver, în acord cu cerințele legislației Statelor Unite, se arată într-o declarație dată publicității de Casa Albă.