Subvenția anuală de la bugetul de stat pentru partidele politice și formațiunile politice va fi alocată integral numai pentru partidele politice cu cel puțin 30% din aleșii acestora la alegerile locale și la cele parlamentare sunt femei, prevede un proiect legislativ inițiait de o deputată PNL și o deputată PSD. Dacă procentul nu este respectat, subvenția va fi diminuată și ea cu un procent egal cu valoarea diferenței dintre procentul de bărbați și cel de femei în demnități alese.
Capacitatea de cazare turistică în funcțiune a structurilor de primire turistică a fost, în primele nouă luni din 2020, cu 31% mai mică față de perioada similară din 2019, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.
În 2018, Compania Națională de Transporturi Aeriene Tarom a înregistrat o creștere semnificativă a curselor întârziate comparativ cu anul 2017. Astfel, totalul curselor cu întârzieri a crescut cu 33% anul trecut, în condițiile în care Tarom plătește pasagerilor, anual, peste jumătate de milion de euro despăgubiri pentru întârzierile de peste 3 ore.