Senatorii juriști au admis, miercuri, o serie de amendamente la legea antifumat, care elimină interdicția fumatului la terase, spațiul închis fiind redenumit ca spațiu cu pereți de jur împrejur, în plus, fumatul fiind permis în camere special amenajate pentru acest lucru, și în care se pot consuma și băuturi.
Paradoxal, deși susținea adoptarea termenului de aplicare a directivei, de 20 mai, guvernul a trimis către Parlament proiectul de-abia după 9 zile de la aprobare, pe 4 martie. Proiectul a fost apoi trimis către patru comisii spre avizat și către alte două pentru redactarea unui raport comun. Termenul pentru avizare a fost de 15 martie, iar cel pentru redactarea raportului 22 martie 2016. Până în prezent (28 martie - n.r.), doar trei comisii avizaseră favorabil proiectul guvernului
Acciza specifică datorată pentru mia de țigarete va crește cu 4,7% la începutul lunii viitoare. Decizia nu va scumpi pachetele de țigări la 1 aprilie, următoarea majorare de prețuri urmând însă să fie peste câteva luni. Pentru fumători, reducerea TVA la 20% nu a adus ieftinirea țigărilor în ianuarie.
Proiectul de lege care preia noile reguli UE de schimbare a procesului de producție a țigărilor intră în vigoare din 20 mai 2016, dar va permite introducerea pe piață a mai multor produse neconforme încă un an, până la 20 mai 2017. Simultan, vor fi acceptate exceptări temporare, până la data de 20 mai 2019, de la obligația privind poziția avertismentului de sănătate și a timbrului fiscal pe pachetele de țigări.
Proiectul de lege privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe, care modifică semnificativ procesul de producție a țigărilor în acord cu noile norme UE, operațiune pentru care producătorii au cerut amânarea cu șase luni, a fost introdus pe agenda ședinței de miercuri a Guvernului, spre aprobare.
Companiile producătoare susțin că le este necesară o perioadă de adaptare a producției de 6 luni, în timp ce stocurile existente pot acoperi doar consumul pe o lună. Cu alte cuvinte, începând din luna iulie și până în decembrie, românii ar putea fuma doar țigări importate sau de contrabandă, iar statul român ar putea să piardă peste 250 de milioane de euro pe lună sau un total de 1,25 miliarde de euro pe cele 5 luni, venituri la buget.
Guvernul nu va amâna termenul de aplicare a Directivei Parlamentului European care modifică semnificativ procesul de producție a țigărilor, ci va aplica un calendar accelerat de aprobare a proiectului de lege pentru ratificarea acesteia, astfel încât documentul să fie aprobat până la 20 mai, iar companiile de tutun să aibă certitudinea legală că pot investi în noile linii de producție.
Producătorii de tutun au propus Guvernului o variantă de compromis în aplicarea Directivei UE, care modifică producția țigărilor, și cer ca produsele neconforme, precum țigările aromate și pachetele slim care ar trebui retrase din luna mai, să fie comercializate o perioadă în paralel cu produsele conforme noii norme europene.
Cei trei mari producători de țigarete din România au adresat o scrisoare premierului Cioloș, arătând că au susținut mereu transpunerea cât mai rapidă a noii directive europene privind produsele din tutun, dar autoritățile nu au respectat termenele. Adresa producătorilor vine la scurt timp după ce Profit.ro a relatat că, prin Corpul de Control, Guvernul verifică dacă autoritățile nu s-au înțeles cu producătorii pentru a amâna implementarea noilor norme.
Corpul de Control al premierului a declanșat o verificare privind Directiva Parlamentului European care modifică semnificativ procesul de producție a țigărilor, despre care Profit.ro a relatat miercuri, având suspiciuni că unii demnitari din comitetul care trebuie să asigure aplicarea acestei norme s-ar fi înțeles cu reprezentanți ai industriei de tutun să amâne noile reguli.
Industria tutunului solicită o derogare de șase luni de la aplicarea prevederilor care modifică procesul de producție, pentru a nu apărea riscul de a nu mai face livrări. Alternativa la prorogare este, în opinia producătorilor, crearea unei penurii pe piața tutunului și declanșarea unei alte proceduri de infringement, de deficit excesiv.
Reglementările urbanistice, de siguranță și sănătate publică sau fiscalitatea au dus, în perioada 2001-2011, la închiderea a numai puțin de 38% dintre cluburile și discotecile din Olanda. Similar, în Marea Britanie, unde în 2005 existau 3.144 de cluburi, mai sunt active în prezent doar 1.733 de cluburi.
România a exportat, în primele nouă luni din 2015, băuturi și tutun în valoare de 780,1 milioane de euro, cu 192,9 milioane de euro peste nivelul din perioada similară din 2014, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.
Persoanele cu vicii europene sunt acceptate în societate, dar pe de altă parte, cei cu condamnări sau care fumează sunt excluși. Așa e politically correct. E ca-n bancul cu Bulă, care când e întrebat de taică-su ce face cu soră-sa în baie și-i răspunde: “Sex”, părintele răsuflă ușurat și-i zice: “Credeam că fumați”.
Parlamentarii români, în tentativa de a impune civilizația europeană și în spațiul carpato-danubiano-pontic, prin adoptarea legii anti-fumat de marți, se află într-o companie mai mult sau mai puțin selectă
Niciunul dintre proiectele legislative privind interzicerea fumatului în spațiile publice închise nu a mai fost dezbătut astăzi în plenul Camerei Deputaților, în care au fost votate 32 de acte normative.
Fumătorii nu vor mai putea ști dacă într-un magazin se comercializează sau nu tutun și dacă respectiva unitate vinde sau nu marca de țigări favorită. Ei nu vor mai putea compara nici prețurile diferitelor mărci de țigarete.
Dacă inițiatorii și-ar îndeplini obiectivul, de reducere cu 40% a fumatului pasiv și implicit cu 40% a consumului de țigări, putem presupune că industria tutunului și-ar restrânge proporțional activitatea, prin scăderea producției, închideri de capacități de producție, disponibilizări.
Guvernul este obligat să preia în legislație normele UE care să conducă la diminuarea consumului de țigări, astfel că a format un comitet interministerial care să elaboreze o strategie în acest sens. Cu această ocazie, guvernanții vor încerca să identifice și măsuri împotriva contrabandei cu produse din tutun.
Producătorii de țigarete ar putea fi nevoiți să blocheze producția, iar bugetul va suferi lunar pierderi de 230 milioane euro din taxe neîncasate, dacă Guvernul nu adoptă un proiect de lege pentru implementarea Directivei Comisiei Europene adoptate anul trecut privind tutunul.
Țările cu cea mai mare pondere a persoanelor care vor să rămână fumătoare sunt Indonezia, Rusia și Grecia, unde peste 80% din cei care fumează au de gând să își păstreze obiceiul.
A fumat patru țigări și și-o aprinde pe a cincea, simțindu-se, parcă, ceva mai puțin vinovat. Începând cu a cincea țigară și până va da gata pachetul de Viceroy, nea Vasile fumează pentru o viitoare boală de plămâni, ca unul care nu se poate lăsa de viciu, dar și pentru bugetul statului, ca un bun contribuabil, deși are venituri mici. 80% din banii plătiți pe pachet îi ia Guvernul, sub formă de taxe.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a convenit cu producătorii autohtoni să compenseze efectul micșorării TVA cu o majorare de accize. Astfel, potrivit Codului Fiscal recent publicat în Monitorul Oficial, acciza totală pentru țigarete va fi majorată în 2016 cu 18,69 lei/1000 de țigarete (0,37 lei/pachet; 0,44 lei, incluzând și TVA-ul aferent) sau 4,5%, anulând practic efectul micșorării TVA (de aproximativ 0,45 lei).