Creșterea economică se simte atât în veniturile populației cât și în avuția acesteia însă inegalitatea între cei mai săraci și cei mai bogați a crescut și se află peste media europeană, susține economistul-șef al Băncii Naționale a României, Valentin Lazea.
Grupul Telekom România a înregistrat anul trecut venituri de 984 milioane de euro, în scădere ușoară, cu 1,8%, față de anul precedent, iar EBITDA (profitul înainte de deducerea dobânzilor, taxelor, deprecierilor și amortizărilor) a coborât cu 22,9%, la 205 milioane de euro, potrivit datelor grupului german Deutsche Telekom.
Veniturile SABMiller în România au crescut cu 5% în perioada aprilie-septembrie, evoluția pe piața locală a celui mai scump berar din lume fiind sprijinită de vânzările în creștere pentru mărcile Ursus, Peroni Nastro Azzurro și Pilsner Urquell. Proprietarul Ursus Breweries, aflat în curs de preluare de către numărul unu mondial, AB InBev în schimbul sumei de 107 miliarde dolari, a beneficiat de îmbunătățirile aduse programului pentru managementul veniturilor și cheltuielor la nivelul operațiunilor din România.
Vodafone Romania, al doilea jucător local de telefonie mobile, a consemnat la finele lunii septembrie 8,43 milioane de clienți pe segmentul serviciilor de telecomunicații mobile, în creștere cu 6,6% față de perioada similară din 2014, a anunțat grupul britanic de telecomunicații Vodafone.
UPC România a consemnat, în primele nouă luni ale acestui an, venituri de 117,5 milioane de dolari, în scădere cu 9,9% față de septembrie 2014, pe fondul deprecierii monedei naționale față de dolar cu 21%, conform datelor publicate de grupul american Liberty Global.
Statul român a avut cel mai redus procent de încasări la buget, raportat la economie, din rândul statelor Uniunii Europene, arată datele Eurostat pentru 2014. TVA este cea mai importantă sursă de venituri la buget, iar din vara acestui an românii beneficiază de o cotă de 9% pentru alimente și vor plăti o cotă generală mai mică începând cu 2016, de 20%.
Grupul austriac Immofinanz, cu un portofoliu imobiliar de 952 milioane de euro în România, a obținut în primul trimestru al anului financiar 2015-2016, încheiat la 31 iulie, venituri din închiriere în ușoară creștere pe piața din România, de 11,8 milioane de euro, reprezentând 12,9% din încasările totale ale investitorului.
În aprilie-iunie, Orange a întregistrat prima creștere trimestrială în România din ultimele 12 luni
Vodafone România a consemnat, la finele lunii iunie, un număr de 8,8 milioane de clienți, în creștere cu 2,7% față de perioada similară din 2014, a anunțat grupul britanic de telecomunicații Vodafone.