Achitări definitive în dosarul "Portul Constanța"

Achitări definitive în dosarul "Portul Constanța"
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 iul 2019

Fostul senator Mircea Banias, fostul director al Direcției Domenii Portuare Eugen Bogatu, fostul secretar general al Ministerului de Interne Laurețiu Mironescu și ceilalți 36 de inculpați din dosarul privind importuri ilegale în Portul Constanța au fost achitați definitiv, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, luni, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpații Mihai Ciobanu, Cezar Ștefan Drăguțel și Ionuț Marius Scrioșteanu împotriva sentinței penale nr.236 din 22 martie 2016, pronunțată de ICCJ - Secția penală, în dosarul nr.2540/1/2012, scrie News.ro.

De asemenea, instanța i-a obligat pe apelanții intimați inculpați Mihai Ciobanu, Cezar Ștefan Drăguțel și Ionuț Marius Scrioșteanu la plata a câte 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cuantumul primei amenzi pentru încălcarea GDPR plasează România pe locul 2 în Europa Centrală și de Est CITEȘTE ȘI Cuantumul primei amenzi pentru încălcarea GDPR plasează România pe locul 2 în Europa Centrală și de Est

Decizia ICCJ este definitivă.

În 22 martie 2016, instanța supremă a decis achitarea senatorul Mircea Banias, a fostului director al Direcției Domenii Portuare Eugen Bogatu, a fostului secretar general al Ministerului de Interne Laurețiu Mironescu și a celorlalți 36 de inculpați din dosarul privind importuri ilegale în Portul Constanța, decizia nefiind însă definitivă.

Dosarul a fost trimis, în 2 aprilie 2012, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, la instanța supremă, unde în cei patru ani au fost aproape 80 de termen de judecată.

După cinci amânări de pronunțare, instanța supremă a decis achitarea tututor celor 39 de inculpați, printre care senatorul Mircea Banias, Eugen Bogatu, fost director al Direcției Domenii Portuare, Laurențiu Mironescu, fost secretar general al Ministerului de Interne, inspectori vamali, intermediari și reprezentanți ai unor firme

Decizia nu era definitivă și a fost contestată de procurorii DNA la Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Anchetatorii i-au acuzat pe cei 39 de inculpați din dosar că, prin grupul infracțional pe care l-ar fi constituit sau la care au aderat, au controlat activitățile de import-export din cadrul Direcției Vamale Constanța și au perceput diverse sume de bani pentru procesarea vamală a mărfurilor, unele dintre acestea introduse ilicit.

Printre acuzațiile din dosar erau cele de trafic de influență, dare și luare de mită, evaziune fiscală, contraband, fals și uz de fals.

Alături de Banias, Bogatu și Mironescu au fost judecați Liviu Adrian Durbac, fost șef al Biroului Vamal Constanța Sud Agigea și fost șef al Biroului Vamal Târguri și Expoziții București, Cadîr Sunai, fost director al Direcției Regionale de Accize și Operațiuni Vamal Constanța, Claudiu-Constantin Olteanu, Liviu Costel Bratu, foști adjuncți ai șefului Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, ofițerul de poliție Adrian Sorin Pătrașcu, fost comandant adjunct la Poliția de Frontieră, și Ionuț Marius Scrioșteanu, șef al Biroului Vamal Slobozia.

FOTO Incendiu puternic la un depozit de deșeuri, mase plastice și hârtie, cu degajări mari de fum. ISU a activat Ro-Alert CITEȘTE ȘI FOTO Incendiu puternic la un depozit de deșeuri, mase plastice și hârtie, cu degajări mari de fum. ISU a activat Ro-Alert

Potrivit procurorilor, timp de aproape un an, din mai 2010 până în martie 2011, la instituțiile vamale și portuare din Constanța a “funcționat” o "rețea de taxare ilicită" a containerelor, unele cu mărfuri contrafăcute. În schimbul acestor servicii, membrii grupării ar fi cerut zillnic între 250 de dolari și 13.000 de dolari pentru fiecare transport. 

viewscnt
Afla mai multe despre
portul constanța
iccj