ANAF anunță că Spațiul Privat Virtual va fi disponibil pentru firme din 1 iunie

ANAF anunță că Spațiul Privat Virtual va fi disponibil pentru firme din 1 iunie
scris 26 mai 2017

Spațiul Privat Virtual va fi disponibil începând cu 1 iunie atât pentru persoanele fizice, direct sau prin împuternicit cât și persoanelor juridice sau entităților fără personalitate juridică prin reprezentant legal, prin reprezentant desemnat sau prin împuternicit, a anunțat, vineri, ANAF.

Ordinul Ministerului Finanțelor care aprobă procedura de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între MFP/organul fiscal central și persoanele fizice, persoanele juridice și alte entități fără personalitate juridică a fost publicat în Monitorul Oficial, termenul de intrare în vigoare fiind 1 iunie.

"Pentru o lansare a serviciului pentru persoanele juridice în condiții optime precizăm că în perioada 29 mai ora 9:00 până în 30 mai ora 12:00 Spațiul Privat Virtual se va afla în proces de mentenanță”, potrivit unui comunicat al ANAF.

EXCLUSIV Amenzi derizorii pentru multinaționalele care nu vor transmite României rapoarte financiare conform directivelor UE CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Amenzi derizorii pentru multinaționalele care nu vor transmite României rapoarte financiare conform directivelor UE

Serviciile de comunicare electronică, respectiv, Comunicarea prin “Spațiul privat virtual” și Comunicarea prin serviciul “Buletinul informativ” sunt gratuite și disponibile 24 de ore din 24.

Persoanele juridice sau alte entități fără personalitate juridică se pot identifica în Spatiul Privat Virtual astfel:
a) cu certificatul calificat al persoanei juridice sau al entității fără personalitate juridică;

b) cu certificatul calificat deținut de persoana fizică reprezentant legal al persoanei juridice sau al entității fără personalitate juridică;

c) cu certificatul calificat deținut de reprezentantul desemnat al persoanei juridice sau al entității fără personalitate juridică;

d) cu certificatul calificat deținut de împuternicitul persoanei juridice sau al entității fără personalitate juridică.

EXCLUSIV Condițiile în care firmele vor primi bani de la stat pentru site-uri, aplicații de mobil, sigle și acțiuni pe piețe din străinătate CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Condițiile în care firmele vor primi bani de la stat pentru site-uri, aplicații de mobil, sigle și acțiuni pe piețe din străinătate

Prin Spatiul Privat Virtual contribuabilii au acces la urmatoarele informatii:

  • declarații fiscale întocmite de persoana fizică, persoana juridică sau altă entitate fără personalitate juridică, potrivit legii;
  • cereri adresate de persoana fizică, persoana juridică sau altă entitate fără personalitate juridică Ministerului Finanțelor Publice/Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru obținerea unor informații sau documente în legătură cu situația fiscală personală, cum ar fi: cerere de informații despre contribuțiile de asigurări sociale declarate de angajatori, cerere de eliberare a certificatului de atestare fiscală, cerere de eliberare a cazierului fiscal, cerere de eliberare a unei adeverințe de venit, solicitarea unei opinii privind aplicarea legislației fiscale, cereri de audiență, sesizări, petiții, reclamații, solicitări privind informațiile publice și altele asemenea;
  • acte administrative fiscale, acte de executare și alte acte emise de Ministerul Finanțelor Publice/Agenția Națională de
  • documente sau acte emise de Ministerul Finanțelor Publice/Agenția Națională de Administrare Fiscală la cererea persoanei fizice, persoanei juridice sau altei entități fără personalitate juridică, cum ar fi: certificatul de atestare fiscală, adeverința de venit și altele asemenea;
  • registrul documentelor electronice comunicate în ultimii 2 ani;
  • informații referitoare la istoricul acțiunilor;
  • informații cu privire la obligațiile de plată ale persoanei fizice, persoanei juridice sau altei entități fără personalitate juridică;
  • informații cu privire la livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național, conform datelor preluate din declarațiile informative 394;
  • informații relevante, rezultate ca urmare a analizei de risc, în vederea înștiințării contribuabililor în scopul conformării voluntare.
EXCLUSIV România va avea două coduri fiscale CITEȘTE ȘI EXCLUSIV România va avea două coduri fiscale

De asemenea prin Spatiul Privat Virtual contribuabilii au acces la "Situația obligațiilor de plată la data de ....." – date ce sunt disponibile in SPV după data de 10 a lunii curente pentru luna anterioară.

Prin intermediul serviciului Buletin Informativ sunt comunicate o serie de informatii publice cum ar fi: Calendarul obligațiilor fiscale, Noutăți legislative, Campanii derulate, Ghiduri fiscale, Comunicate de presă, Anunțuri privind actele administrativ-fiscale,  Anunțuri de valorificare de bunuri din proprietatea privată a statului prin licitație, Anunțuri de valorificare a bunurilor sechestrate prin licitație, vânzare directă etc.,  Anunțuri de achiziții bunuri și servicii, Anunțuri de angajare, Anunțuri de interes general.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
anaf
spatiu privat virtual
firme