ANAF poate lansa o strategie media pentru bogați, să-i convingă să-și achite taxele

ANAF poate lansa o strategie media pentru bogați, să-i convingă să-și achite taxele
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 30 ian 2023

Programul ANAF destinat persoanelor fizice cu averi mari ar trebui îmbunătățit, iar printre măsurile de modernizare care ar duce la creșterea încasărilor sunt schimbarea legislației, astfel încât aceste persoane să fie mai bine definite din perspectivă fiscală, creșterea capacității ANAF de colectare și de analiză a datelor, dar și elaborarea unui plan de comunicare și a unei strategii media, potrivit recomandărilor formulate Fiscului de către Fondul Monetar Internațional, în urma unei misiuni de asistență tehnică, relevă date analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Șeful ANAF, Lucian Heiuș, a intensificat de la începutul lunii iulie verificările derulate de ANAF în rândul persoanelor cu averi mari. Direcția Persoane Fizice Averi Mari (DPFAM) este activă încă din 2015, dar până anul trecut a avut doar câteva zeci de posturi ocupate.

Planul lui Ciolacu, viitor premier - Companiile mari să plătească, la fel ca și micile companii, un impozit de cel puțin 1% din cifra de afaceri. Impozitul pe dividende, prea mic CITEȘTE ȘI Planul lui Ciolacu, viitor premier - Companiile mari să plătească, la fel ca și micile companii, un impozit de cel puțin 1% din cifra de afaceri. Impozitul pe dividende, prea mic

"În cadrul misiunii de asistență tehnică desfășurată în luna noiembrie 2022, reprezentanții Fondului Monetar internațional au apreciat progresul Programului de conformare fiscală a PFAM, derulat de ANAF și au formulat recomandări pentru modernizarea programului, astfel:

  • elaborarea și aprobarea unui act normativ de nivel tertiar (Ordin al Președintelui ANAF) privind persoanele fizice cu averi mari, care să reglementeze definiția acestora, modalitatea de estimare a averii, gestionarea grupului PFAM etc;
  • elaborarea unui plan de comunicare și a unei strategii media, dedicate persoanelor fizice cu averi mari;
  • actualizarea abordării strategice, ținând cont de noile tendințe și bune practici care au dat rezultate în alte administrații fiscale;
  • continuarea îmbunătățirii capacității de colectare și de analiză a datelor de care ANAF are nevoie pentru a sprijini evaluarea riscurilor pentru PFAM și grupurile afiliate acestora

", potrivit unui răspuns transmis de Ministerul Finanțelor.

Misiunea FMI a fost anunțată de șeful ANAF la momentul respectiv.

ANAF - controale mai mai multe la persoane cu venituri mari

Măsuri luate din iulie 2022:

PROFIT NEWS TV Președintele HORA, despre legea bacșișului: Dacă cineva e nemulțumit de această lege sunt doar acei proprietari de business-uri care obișnuiau să se bucure de o parte din bacșișurile angajaților CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Președintele HORA, despre legea bacșișului: Dacă cineva e nemulțumit de această lege sunt doar acei proprietari de business-uri care obișnuiau să se bucure de o parte din bacșișurile angajaților
  • aplicarea măsurilor de mobilitate temporară a personalului de execuție de la nivelul structurilor de inspecție fiscală persoane fizice în cadrul serviciilor de verificări fiscale de la nivelul DGRFP-aparat propriu (asupra unui număr de 120 de inspectori);
  • introducerea în programul de activitate a unui număr de 212 persoane fizice pentru verificări a situației fiscale personale și verificări documentare în trimestrul III al anului 2022 și 38 de persoane fizice în trimestrul IV al anului 2022 (luna octombrie);
  • extinderea competenței de exercitare a verificării situației fiscale personale și la structurile de inspecție fiscală.

Între 1 iulie și 31 octombrie au fost finalizate:

  • 67 veridicări ale situației fiscale personale, în urma cărora s-au stabilit suplimentar venituri în cuantum de 67.442.435 lei si creanțe fiscale în sumă totală de 16.745.998 lei, din care: 10.783.266 lei creanțe principale și 5.962.732 lei creanțe accesorii;
  • 37 verificări documentare, în urma cărora s-au stabilit suplimentar venituri în cuantum de 10.017.032 lei și creanțe principale în sumă de 1.602.725 lei.

Din 2016 și până în prezent, ANAF a verificat un număr de 1.115 persoane fizice (începând cu 2016 și până la 31 octombrie 2022). Ca urmare a acestor verificări, au fost stabilite venituri suplimentare în cuantum de 1,49 miliarde lei, la care au fost calculate creanțe fiscale în sumă totală de 385,91 milioane lei, din care:

  • 237,59 milioane lei creanțe fiscale principale (impozit pe venit) și
  • 148,32 milioane lei creanțe accesorii (dobânzi și penalități de întârziere).
viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
ministerul finantelor
averi mari