Aproape toate afacerile din România au un termen mediu de încasare a facturilor de peste 150 de zile. Domeniile cu cele mai mari întârzieri

Aproape toate afacerile din România au un termen mediu de încasare a facturilor de peste 150 de zile. Domeniile cu cele mai mari întârzieri
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 apr 2018

Termenul mediu de încasare a facturilor în România pentru companiile cu cifra de afaceri de până la cinci milioane de euro este de 158 de zile, afectând peste 98% din totalul afacerilor de pe piața locală.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conform statisticilor naționale privind mediul de afaceri, ponderea datoriilor înregistrate de companii pe termen scurt față de furnizori este de 55%, iar media gradului de îndatorare al companiilor cu cifra de afaceri de până la cinci milioane de euro este de 75%. În România, firmele cu o cifră de afaceri de până la 5 milioane de euro reprezintă peste 98% din totalul afacerilor și însumează 26% din cifra de afaceri totală a companiilor, potrivit datelor Instantfactoring.com, companie fintech românească de factoring.

De asemenea, ponderea datoriilor înregistrate de companii pe termen scurt din totalul datoriilor a crescut cu circa 15% în ultimii ani, de la 58% în 2008 la 73% în 2015. Sectoarele de activitate cele mai afectate de întârzierea de plată și de termenul de încasare mai mare de 120 de zile sunt: construcții, distribuție, agricultură, transporturi, metalurgie, servicii prestate întreprinderilor.

Datele oficiale confirmă: Bani mai puțini în contul privat de pensii. Pe medie, toți cei peste 7 milioane de participanți la Pilonul II au primit mai puțin CITEȘTE ȘI Datele oficiale confirmă: Bani mai puțini în contul privat de pensii. Pe medie, toți cei peste 7 milioane de participanți la Pilonul II au primit mai puțin

“Statisticile privind termenele de încasare a facturilor și datoriile înregistrate de companiile din România sunt îngrijorătoare. Firmele întâmpină dificultăți la finanțare, iar microîntreprinderile și IMM-urile sunt cele mai expuse acestui fenomen, fiind cele care au cea mai mare nevoie de lichidități pentru a funcționa. Riscurile pe care le pot întâmpina companiile afectate de aceste cifre sunt legate de destabilizarea cash-flow-ului pe termen scurt. Majoritatea companiilor se confuntă cu o discrepanță majoră între termenele scurte de plată către proprii furnizori și termenele lungi de încasare de la clienți. În aceste intervale, resursele de cash ale companiei sunt limitate, lucru ce poate duce la îngreunarea plăților sau poate afecta chiar creșterea și dezvoltarea companiei, în condițiile în care aceasta nu are resurse să onoreze comenzi noi”, a declarat Elisa Rusu, CEO Instant Factoring.

Analizele companiei relevă faptul că peste 90% dintre instituțiile bancare din România nu acceptă spre finanțare firme mici sau care abia și­-au început activitatea. Băncile oferă soluții de finanțare mult prea inflexibile pentru nevoile afacerilor mici, iar timpii mari de răspuns, birocrația fluxului de aprobare și necesitatea prezentării unor garanții descurajează încercările companiilor de a accesa o finanțare.

Potrivit specialiștilor Instant Factoring, lipsa de automatizare a unor procese și fluxuri interne în banci face ca, în cele mai multe cazuri, randamentul obținut în urma finanțării unei companii mici să nu încurajaze acest gen de finanțări.

viewscnt
Afla mai multe despre
facturi
companii
instant factoring