Cele mai multe înființări de firme din ultimii 6 ani în primul trimestru. Interes ridicat pentru agricultură și servicii, datorită creșterii consumului

Cele mai multe înființări de firme din ultimii 6 ani în primul trimestru. Interes ridicat pentru agricultură și servicii, datorită creșterii consumului
scris 22 apr 2018

Înregistrările de firme, PFA și alte forme de organizare pentru persoane fizice au trecut de 36.000 în primele trei luni ale anului, maximul ultimilor 6 ani și în urcare cu 12% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor de la Registrul Comerțului. Înființarea de firme a fost susținută de evoluția bună a economiei în ultima perioadă, cu un interes în urcare pentru domenii cum ar agricultura și serviciile, alimentate de consum, dar și pentru industria prelucrătoare.

Cel mai recent an în care numărul de înmatriculări la ONRC a fost pentru primele trei luni mai mare a fost 2012, când înființările de PFA au urcat totalul la 43.238.

Creșterea are loc în contextul în care înregistrările au stagnat în primele trei luni ale anului trecut, dar s-au accelerat ulterior și per ansamblul anului 2017 au consemnat un avans de aproape 30%, la 136.700.

"În primele 3 luni ale anului este înregistrată o creștere cu aproximativ 12% a înmatriculărilor față de perioada similară din 2017. Domeniile de activitate care au ajutat la această creștere au fost agricultura și serviciile. Prin urmare, se înregistrează un interes ridicat al antreprenorilor în aceste domenii datorită cerințelor pieței actuale de consum, precum și numărului în creștere de solicitări pentru servicii.  Agricultura este domeniul cu cea mai mare creștere în primul trimestru din 2018, respectiv de circa 83%, urmată de zona serviciilor (creștere de aproximativ 16%). În ce privește suspendările, acestea înregistrează o creștere în jur de 43% față de primul trimestru din 2017, creșteri înregistrând în același timp și dizolvarile (aproximativ 63%), precum și radierile (6%)", a declarat, pentru Profit.ro, Cristian Bărcan, fondator al REGnet.ro, companie specializată în înființări și modificări de SRL și PFA.

Doar 2% dintre cele 18.000 de firme care aplică split TVA o fac de bunăvoie. Restul au fost obligate de stat să intre în acest mecanism CITEȘTE ȘI Doar 2% dintre cele 18.000 de firme care aplică split TVA o fac de bunăvoie. Restul au fost obligate de stat să intre în acest mecanism

Potrivit acestuia, de semnalat este creșterea numărului de firme înființate în industria prelucrătoare, care își continua trendul ascendent din 2017.

"Impactul deosebit cred că se poate analiza la nivelul industriei prelucrătoare, industrie care își menține trendul ascendent înregistrat și în 2017. Astfel, în perioada ianuarie-decembrie 2017 industria prelucrătoare a înregistrat o creștere de circa 115% față de anul 2016, iar la începutul anului 2018 putem observa că avem în continuare o creștere de peste 14% comparativ cu perioada similară din 2017. Ca atare, industria prelucrătoare este în dezvoltare. Un alt domeniu care înregistrează în continuare creșteri semnificative este domeniul activităților de spectacole, culturale și recreative, acest domeniu înregistrând în 2017 o creștere de aproximativ 70% față de anul 2016, iar în primul trimestru din anul 2018 are deja un avans de 5,8%. Așadar, putem concluziona că există un interes al românilor în creștere față de diferite forme de divertisment", a spus fondatorul REGnet.ro.

Finanțele au în plan o simplificare și pentru firme după modelul Declarației Unice, care înlocuiește D600 și alte 6 formulare pentru persoane fizice CITEȘTE ȘI Finanțele au în plan o simplificare și pentru firme după modelul Declarației Unice, care înlocuiește D600 și alte 6 formulare pentru persoane fizice

Situația pentru intervalul ianuarie-martie în ultimii ani

An
(ianuarie-martie)

Înmatriculări PFA Suspendări Dizolvări Radieri
2018 36.288 8.331 5.725 9.793 22.722
2017 32.324 6.514 4.004 6.089 21.357
2016 32.335 6.149 6.149 10.453 38.648
2015 29.558 8.792 4.309 5.426 20.386
2014 29.295 8.222 5.127 4.582 22.007
2013 30.035 8.391 6.885 6.235 21.700
2012 43.238 20.676 4.820 3.428 17.251
2011 32.826 8.451 7.070 2.681 19.445
2010 28.050 9.381 19.868 2.655 9.954
2009 35.219 12.712 4.354 1.258 9.186

 

 

 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
registrul comertului
onrc
firme
infiintari
suspendari
dizolvari