China impune taxe vamale unui număr de 128 de produse pe care le importă din SUA

China impune taxe vamale unui număr de 128 de produse pe care le importă din SUA
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 apr 2018

China a anunțat luni măsuri de retorisiune vizând importuri americane și a impus taxe unui număr de 128 de produse, în valoare totală de trei miliarde de dolari, în replică la texele americane impuse importurilor de oțel și aluminiu, potrivit agenției de stat China Nouă, scrie AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Beijingul a avertizat luna trecută că intenționează să impună aceste taxe, alimentând temeri cu privire la declanșarea unui război comercial între cei doi giganți economici mondiali, scrie News.ro

Noile taxe chineze, impuse de Comisia însărcinată cu tarifele vamale în cadrul Consiliului de Stat (guvern), vizează diverse produse - de la fructe la carne de porc.

Bani mai puțini în contul privat de pensii, în pofida asigurărilor oficiale. Statul dă vina pe angajatori deși aceștia au majorat salariul brut CITEȘTE ȘI Bani mai puțini în contul privat de pensii, în pofida asigurărilor oficiale. Statul dă vina pe angajatori deși aceștia au majorat salariul brut

Donald Trump a anunțat la 22 martie că Statele Unite impun noi taxe unor importuri chineze în valoare de 60 de miliarde de dolari, o veste care zguduit piețele financiare.

China a replicat încă de a doua zi, dezvăluind o listă de 128 de produse americane cărora anunța că vrea să le impună taxe vamale de 15 până la 25%, în cazul eșecului unor negocieri între cele două țări.

Washingtonul reproșează de mult timp Beijingului că profită de pe urma sistemului de coîntreprindere impus firmelor străine care s-au instalat în China, cu scopul de ”jefui” inovații tehnologice americane.

viewscnt
Afla mai multe despre
txe vamale
china
sua