Congresul SUA dezbate reforma fiscală a administrației Trump. Care sunt principalele prevederi

Congresul SUA dezbate reforma fiscală a administrației Trump. Care sunt principalele prevederi
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 nov 2017

Congresul Statelor Unite dezbate în această perioadă un proiect major de reformă fiscală redactat de Partidul Republican și administrația președintelui Donald Trump, între cele mai importante modificări fiind reducerea impozitului pe profitul companiilor și a celui aplicat la repatrierea profiturilor din străinătate și măsuri de reducere și simplificare a impozitării persoanelor fizice, dar și de eliminare a unor facilități, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Iată care sunt principalele prevederi ale reformei fiscale și impactul acestora asupra veniturilor bugetare, evaluat pe baza estimărilor aferente perioadei 2018-2027 ale Comisiei mixte pentru fiscalitate din Congres, potrivit News.ro:

Reduceri de taxe pentru companii

Reducerea impozitului pe profit de la 35% la 20%. Venituri federale pierdute: 1.500 miliarde de dolari în următorii 10 ani.

Plafonează impozitul maxim impus firmelor mici la 25%, de la plafonul actual de 39,6%. Stabilește reguli pentru a face distincție între impozitul pe salariu și impozitul pe profitul transferat de companii proprietarilor, pentru evitarea abuzurilor. Venituri pierdute: 448 miliarde de dolari.

Elimină sistemul utilizat de Statele Unite pentru taxarea profiturilor interne și externe ale companiilor. Introduce sistemul teritorial, scutind de taxe profiturile obținute de companii în străinătate. Elimină regula amânării, care permite companiilor să păstreze profiturile în străinătate fără să plătească taxe. Venituri pierdute: 205 miliarde de dolari.

Permite companiilor să deducă integral anumite investiții noi de capital. Relaxează reguli similare pentru firmele mici. Permite mai multor tipuri de firme să folosească forme simplificate de contabilitate. Venituri pierdute: 66 miliarde de dolari.

Miliardarul George Soros, activist pentru creșterea taxării, printre deținătorii de companii offshore în Paradise Papers CITEȘTE ȘI Miliardarul George Soros, activist pentru creșterea taxării, printre deținătorii de companii offshore în Paradise Papers

Elimină a o taxă corporativă alternativă minimă de 20%. Venituri pierdute: 40 de miliarde de dolari.

Majorări de taxe pentru companii

Impune o taxă obligatorie unică pentru profiturile de 2.600 de miliarde de dolari păstrate în străinătate de companii sub legea actuală a amânării, de 12% în cazul numerarului; 5% pentru active nelichide. Ambele taxe sunt cu mult sub impozitul de 35% pe care l-ar plăti companiile dacă și-ar repatria profiturile în condițiile legale actuale. Taxa unică datorată ar urma să fie plătită pe parcursul a 8 ani. Venituri câștigate: 223 miliarde de dolari.

Limitează deducerile pentru costurile dobânzilor la 30% din venitul impozabil. Exceptează companiile cu încasări medii de sub 25 de milioane de dolari și unele utilități publice. Venituri câștigate: 172 miliarde de dolari.

Impune o acciză de 20% companiilor aflate în proprietate străină cu activități în SUA care importă bunuri și plătesc redevențe sau alte comisioane care sunt deductibile și fără dobânzi către companiile-mamă străine. Venituri câștigate: 154 miliarde de dolari.

Elimină deducerile pentru activitățile de producție internă. Venituri câștigate: 95 de miliarde de dolari.

Impune o nouă taxă minimă de 10% diviziilor din străinătate cu profitabilitate mare ale companiilor americane. Venituri câștigate: 77 miliarde de dolari.

Elimină facilități fiscale oferite pentru subvenționarea costurilor companiilor pentru testarea unor boli rare, a costurilor serviciilor de îngrijire a copiilor oferite de angajatori și a celor pentru reabilitarea clădirilor istorice. Sunt eliminate totodată facilități fiscale oferite veteranilor, săracilor, foștilor prizonieri și copiilor care au slujbe pe perioada verii și pentru costurile de asigurări sociale aplicate bacșișurilor chelnerilo,. Venituri câștigate: 73 de milioane de dolari.

Elimină deducerile de taxe pentru obligațiunile guvernamentale emise pentru subvenționarea stadioanelor și altor proiecte. Venituri câștigate: 57 miliarde de dolari.

Reduce deducerile pentru divertisment, distracții și recreere. Venituri câștigate: 34 miliarde de dolari.

DOCUMENT Finanțele vor să modifice Loteria bonurilor fiscale CITEȘTE ȘI DOCUMENT Finanțele vor să modifice Loteria bonurilor fiscale

Corectează o lacună legislativă care permitea evitatea impozitării câștigurilor din tranzacțiile imobiliare prin intermediul schimburilor de locuință. Venituri câștigate: 30 de miliarde de dolari.

Elimină facilități fiscale acordate producției de electricitate din surse regenerabile. Venituri câștigate: 15 miliarde de dolari.

Reduceri ale impozitelor individuale și familiale

Reduce numărul pragurilor de impozitare și modifică nivelul acestora. Cuplurile căsătorite cu venituri anuale de până la 24.000 de dolari nu vor plăti impozite. Pentru venituri de 24.000-90.000 de dolari pe an impozitul va fi de 12%, pentru 90.000-260.000 de dolari impozitul va fi de 25%, iar cele de până la 1 milion de dolari vor fi taxate cu 35%. În cazul veniturilor de peste 1 milion de dolari, impozitul va urca la 39,6%.

Pentru celibatari și cuplurile căsătorite care depun declarații separat, pragurile de impozitare vor fi de circa jumătate față de cele de mai sus, cu excepția faptului că impozitul de 35% pentru persoanele necăsătorite va fi aplicat de la 200.000 de dolari. Venituri pierdute: 1.100 miliarde de dolari.

Deducerea standard pentru contribuabili va fi majorată de la 6.350 dolari la 12.200 de dolari pentru persoanele singure și la 24.400 de dolari , de la 12.700 de dolari pentru cupluri căsătorite. Venituri pierdute: 913 miliarde de dolari.

Elimină o taxă alternativă minimă pentru contribuabilii cu venituri mari. Venituri pierdute: 695 miliarde de dolari.

Extinde o facilitate fiscală pentru copii, de la 1.000 de dolari la 1.600 de dolari. Înființează o facilitate fiscală de 300 de dolari pentru dependenți care nu sunt copii. Venituri pierdute: 640 miliarde de dolari.

Dublează exceptarea de la taxa pe proprietăți în cazul activelor moștenite și elimină taxarea timp de șase ani. Venituri pierdute: 172 miliarde de dolari.

Creșteri ale impozitelor individuale și familiale

Elimină o deducere personală de 4.050 de dolari. Venituri câștigate: 1.600 miliarde de dolari.

Reduce plafonul pentru deducerea dobânzilor pentru ipotecile noi de la 1 milion de dolari la 500.000 de dolari. Elimină deducerea dobânzilor pentru ipoteci, în cazul celei de-a doua locuințe, precum și alte deduceri. Venituri câștigate: 1.300 miliarde de dolari.

Elimină și consolidează mai multe scutiri fiscale pentru costurile educației superioare. Venituri câștigate: 65 miliarde de dolari.

Alte măsuri includ eliminarea deducerilor pentru cheltuielile de mutare, introducerea unor noi cerințe de identificare pentru obținerea de facilități fiscale pentru copii și costurile de educație, restricționarea scutirilor de taxe pe câștigurile imobiliare.

De asemenea, elimină scutirile fiscale pe beneficiile angajaților și elimină deducerile cheltuielilor profesorilor, precum și facilitățile fiscale pentru cheltuielile dependenților. Elimină facilități fiscale pentru bătrâni și persoane cu dizabilități, cheltuieli legate de adopție și vehiculele electrice.

viewscnt
Afla mai multe despre
congresul sua
donald trump