Consultanța fiscală pe microîntreprindere ar urma să fie exceptată de la restricția ca micro să nu obțină mai mult de 20% din venituri din activități de consultanță/management

Consultanța fiscală pe microîntreprindere ar urma să fie exceptată de la restricția ca micro să nu obțină mai mult de 20% din venituri din activități de consultanță/management
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 15 nov 2022

Veniturile din activități de consultanță fiscală vor fi excluse de la restricția ca microîntreprinderile să obțină cel mult 20% din venituri din activități de consultanță/management, potrivit unui amendament votat de Comisia de buget-finanțe a Camerei Deputaților la proiectul de lege pentru adoptarea OG16. Potrivit OG16, dacă o microîntreprindere depășește plafonul de 20% din astfel de venituri, ar urma să treacă la impozit pe profit.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Profit News TV organizează, pe 22 noiembrie, Maratonul Fiscalității, cu reprezentanți ai autorităților, ai companiilor de consultanță si audit financiar si ai firmelor de consultanță juridică

Adoptarea amendamentului în Comisia de buget-finanțe înseamnă că acesta va trece, cel mai probabil, și de plen în această formă. Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege pentru adoptarea OG16 trebuie să treacă de Camera Deputaților, finală, pas care ar putea avea loc săptămâna următoare. Ulterior trebuie promulgată și publicată în Monitorul Oficial.

La articolul 47 alineatul (1), după litera e) se introduc trei noi litere, lit. f)-h), cu următorul cuprins:

"f) a realizat venituri, altele decât cele din consultanță și/sau management, cu excepția veniturilor din consultanță fiscală, corespunzătoare codului CAEN: 6920- << Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal>>, în proporție de peste 80% din veniturile totale;

ULTIMA ORĂ DOCUMENT PSD și PNL amână schimbările la impozitarea locuințelor până la 1 ianuarie 2025. Anulare la majorarea bazei impozabile cu 50%. Modificări surprinzătoare și la microîntreprinderi CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ DOCUMENT PSD și PNL amână schimbările la impozitarea locuințelor până la 1 ianuarie 2025. Anulare la majorarea bazei impozabile cu 50%. Modificări surprinzătoare și la microîntreprinderi

Autor Bogdan Iulian Huțucă, deputat PNL: "Considerăm că nu este justificat ca aceeași măsură care s-a dovedit nu numai dăunătoare economiei, dar și ineficientă din punct de vedere bugetar și pe care Parlamentul a eliminat-o în mod expres printr-o lege de abrogare, să fie repusă acum în legislația fiscală printr-o ordonanță a Guvernului.

Pe de altă parte, prevederea aprobată de Guvern creează dificultăți reale și administrației fiscale, întrucât nu cuprinde nicio definire a veniturilor din consultanță și/sau management și nici măcar o trimitere la codurile CAEN vizate, ceea ce face extrem de dificil sau chiar imposibil de încadrat, în aplicarea practică, o gamă largă de servicii în sfera celor care se doresc, potrivit intenției de reglementare,  a fi exceptate sau nu, acestea rămânând adesea să fie interpretate la discreția exclusivă a inspectorilor fiscali, prevederea reintrodusă fiind evident neclară și lipsită de predictibilitate.

În al doilea rând, dacă ne raportăm la profesiile liberale reglementate în România de stat, prin lege proprie de organizare și funcționare, constatăm că dintre acestea, în mod inexplicabil, doar activitatea de consultanță fiscală este, cel puțin aparent, vizată de textul de lege aprobat de Guvern, lucru care vine în contradicție chiar cu nota de fundamentare a ordonanței în care, într-o manieră extrem de lapidară, se face doar o motivare generală referitoare la nivelul ridicat de rentabilitate al activităților exceptate. Este pentru toată lumea evident faptul că toate profesiile liberale reglementate, care își pot organiza activitatea și ca societăți persoane juridice, înregistrează rate de rentabilitate similare sau foarte apropiate. Astfel că această “extragere” a consultanței fiscale din multitudinea profesiilor liberale reglementate și exceptarea ei de la regimul fiscal al microîntreprinderilor, este total nefundamentată și profund discriminatorie.

ANAF a verificat firmele de amanet: amenzi și kilograme de aur confiscate CITEȘTE ȘI ANAF a verificat firmele de amanet: amenzi și kilograme de aur confiscate

Problema reală pe care o are administrația fiscală în prezent nu este însă aceea că unele domenii de activitate înregistrează rate de rentabilitate mai mari decât altele prin specificul lor, ci aceea a disimulării unor activități care în realitate sunt de natură dependentă, în servicii prestate și facturate de unele microîntreprinderi, de regulă fără angajați, pentru a evita plata contribuțiilor sociale mari aferente salariilor.

Serviciile și tipurile de activități care se pretează însă unor astfel de practici nu sunt cele corespunzătoare niciunei profesii liberale reglementate, activități care funcționează având la bază principiul independenței față de beneficiarul serviciului, revăzut expres chiar în legile lor de organizare și funcționare.

Având în vedere lipsa de fundamentare, caracterul profund discriminatoriu și efectele negative asupra unui segment din ce în ce mai important al serviciilor (exemplificăm doar aportul serviciilor de consultanță în atragerea de fonduri europene, inclusiv în ceea ce va însemna PNNR – documentațiile de proiecte necesare), considerăm că această măsură reintrodusă în Codul fiscal trebuie eliminată și înlocuită cu măsuri sistematice de administrare fiscală și control la nivelul ANAF, care are la dispoziție atât instrumentele legislative adecvate, cât și informațiile despre contribuabili și angajațîi acestora, necesare pentru identificarea cazurilor concrete de încălcare a legislației, prin disimularea muncii salariale în servicii prestate de microîntreprinderi, pentru instrumentarea și sancționarea punctuală a celor gășiți vinovați, folosind instrumentele legale în vigoare, respectiv bine-cunoscutele art. 7 și art. 11 din Codul fiscal.

ANAF a publicat „lista albă” a contribuabililor fără datorii la stat CITEȘTE ȘI ANAF a publicat „lista albă” a contribuabililor fără datorii la stat

Trebuie să înțelegem cu toții că evaziunea fiscală nu se combate doar prin lege, ci mai ales prin măsuri de control permanente, bine țintite pe baza analizelor de risc și bine organizate prin cooperarea reală a numeroaselor autorități cu competențe și atribuții în domeniu. Doar în acest mod de abordare putem vorbi de o însănătoșire a mediului economic, prin eliminarea punctuală dar sistematică a concurenței neloaiale reprezentată în cele mai multe cazuri și de elementele evazioniste, iar nu prin măsuri legislative reinventate care nu disting între cei care sunt de bună credință și cei ce nu sunt.

În aceste condițîi propunem eliminarea condiției privind realizarea de venituri, altele decât cele din consultanță și/sau management, în proporție de peste 80% din veniturile totale, care trebuie îndeplinită începând cu 1 ianuarie 2023 de persoanele juridice române pentru încadrarea în definiția microîntreprinderii, concomitent cu:

(i) completarea art. 7 din Cod fiscal cu o prevedere care să clarifice aplicabilitatea celor 7 criterii de independență și în cazul activităților prestate și facturate de persoane juridice, nu numai în cazul persoanelor fizice cum s-ar putea înțelege acum, și asigurarea aplicării sistematice și eficiente a prevederilor art. 7 și art. 11 din Codul Fiscal. Această propunere legislativă noninvazivă care vine să balanseze eliminarea măsurii introduse recent prin OG 16/2022, facilitează aplicarea măsurilor de administrare fiscală în situațiile în care activitățile salariale sunt disimulate în servicii prestate de către microîntreprinderi, a fost propusă la marginal 1.

(ii) Implementarea de către ANAF a procedurii de Analiză de risc reglementată deja în Codul de procedură fiscală și utilizarea ei pe scară largă pentru identificarea situațiilor de disimulare a activităților dependențe prin servicii facturate de microîntreprinderi,

(iii) utilizarea în Analiza de risc și a informațiilor ce vor fi disponibile în sistemul RO e-factură, implementat parțial de către ANAF."

viewscnt
Afla mai multe despre
microintreprinderi
impozit
impozit profit
impozit venit
consultanta
consultanta fiscala