Declarația 600 – ANAF lucrează la depunerea și prin SPV a formularului. Până atunci, varianta cea mai bună de a evita sediul ANAF rămâne trimiterea prin poștă

Declarația 600 – ANAF lucrează la depunerea și prin SPV a formularului. Până atunci, varianta cea mai bună de a evita sediul ANAF rămâne trimiterea prin poștă
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 17 ian 2018

Declarația 600 trebuie depusă până la 31 ianuarie 2018 de către cei care au obținut venituri din activități independente în anul 2017 echivalente cu cel puțin 12 salarii minime pe an. Fiscul a anunțat că, de pe 15 ianuarie, formularul poate fi depus, pe lângă ghișeu, și în format electronic. Totodată, ANAF lucrează la introducerea facilității ca acest formular să poată fi depus și din Spațiul Privat Virtual (SPV), variantă care ar scuti de o deplasare la ghișeu sau de trimiterea prin poștă, cu confirmare de primire.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

În varianta optimă, opțiunea de depunere a Declarației 600 din SPV ar trebui să fie pregătită astfel încât să poată fi utilizată și de persoane care au obligația transmiterii formularului până la 31 ianuarie, însă toate modificările de acest fel sunt operate de Centrul Național pentru Informații Financiare, un organism din Ministerul Finanțelor.

Experții pe IT ai ANAF și ai altor structuri din subordinea Ministerului Finanțelor au fost transferați la Centrul Național pentru Informații Financiare, înființat recent. Până la momentul în care formularul 600 va putea fi depus din SPV, de către persoanele care au un astfel de cont, varianta cea mai la îndemână pentru a depune fără deplasare la ANAF este cea prin poștă, cu confirmare de primire. Totodată, de la 15 ianuarie, ANAF a anunțat că formularul va putea fi depus online, de pe portalul www.anaf.ro, dar acest serviciu se adresează doar celor care au certificat digital.

DOCUMENT Noua regulă a Fiscului: Firmele și persoanele fizice nu vor mai fi incluse de Fisc pe lista datornicilor cu o condiție CITEȘTE ȘI DOCUMENT Noua regulă a Fiscului: Firmele și persoanele fizice nu vor mai fi incluse de Fisc pe lista datornicilor cu o condiție

Declarația 600 era utilizată în anii trecuți de persoanele cu activități independente pentru contribuțiile la CAS, însă de anul acesta se depune și pentru cele la CASS, astfel că numărul celor care au această obligație a crescut.

ANAF a anunțat că aproximativ 210.000 contribuabili persoane fizice au obligația de a depune, până la 31 ianuarie 2018, formularul 600 în vederea determinării contribuției de asigurări sociale (CAS) și a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS).

De la 1 ianuarie 2018, în cazul contribuabililor persoane fizice, care în anul fiscal precedent au obținut venituri din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiții sau venituri din alte surse, CAS și CASS se datorează astfel

  • CAS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri lunare din activități independente, cumulate din toate sursele în anul fiscal precedent, peste nivelul salariului de bază minim brut brut pe țară în vigoare în luna ianuarie a anului de impunere (pentru anul fiscal 2018 salariul minim brut brut este de 1.900 lei);
  • CASS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri în anul fiscal precedent, din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiții sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel puțin egale cu 12 salarii de bază minime brute brute pe țară (22.800 lei pentru anul fiscal 2018).
Hotelurile din Neptun ale fraților Micula nu și-au găsit cumpărători. Prețurile cerute de Fisc vor fi reduse CITEȘTE ȘI Hotelurile din Neptun ale fraților Micula nu și-au găsit cumpărători. Prețurile cerute de Fisc vor fi reduse

Începând cu 1 ianuarie 2018, indiferent de numărul activităților desfășurate și de nivelul venitului realizat, când acesta este cel puțin egal cu plafonul minim, CAS (25%) se datorează la un venit ales cel puțin egal cu nivelul salariului de bază minim brut brut pe țară (1.900 lei în anul 2018), iar CASS (10%) se datorează la salariul de bază minim brut brut pe țară.

Formularul 600 se depune doar de către persoanele care realizează venituri cel puțin egale cu plafoanele minime menționate. Persoanele fizice care obțin venituri sub plafon nu au obligația depunerii declarației, dar pot opta pentru depunerea acesteia în vederea asigurării în sistemele sociale.

Stabilirea termenului de 31 ianuarie pentru depunerea Formularului 600 are în vedere continuitatea contributivității persoanelor fizice în sistemul de asigurări de pensii și de
sănătate.

viewscnt
Afla mai multe despre
declaratia 600
anaf
fisc
spv
formular