Federația Sanitas cere guvernanților garanții privind aplicarea creșterilor salariale conform legii, de la 1 ianuarie 2019, în sănătate și asistență socială

Federația Sanitas cere guvernanților garanții privind aplicarea creșterilor salariale conform legii, de la 1 ianuarie 2019, în sănătate și asistență socială
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 oct 2018

Federația Sanitas se declară îngrijorată de declarațiile recente privind posibila neaplicare a prevederilor Legii salarizării nr. 153/2017 începând cu 1 ianuarie 2019 și consideră "inacceptabil" ca o serie de categorii profesionale din sănătate și asistență socială, precum biologi, farmaciști, infirmieri, brancardieri, kinetoterapeuți, să nu beneficieze de creșterile salariale legale. "Federația Sanitas cere guvernanților să-și asume, printr-o declarație publică completă, fără echivoc, că va acorda creșterile salariale impuse de Legea salarizării, începând cu 1 ianuarie 2019, garantând astfel aplicarea corectă a cadrului legislativ pe care ei înșiși l-au adoptat", arată reprezentanții acesteia.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Consiliul Național al Federației Sanitas din România ia act, cu îngrijorare, de declarațiile din ultimele zile, aparținând diferitelor formațiuni politice parlamentare și unor reprezentanți ai Guvernului, cu privire la posibila neaplicare a prevederilor Legii salarizării nr. 153/2017 începând cu 1 ianuarie 2019, se arată într-un comunicat de presă transmis de federație, potrivit News.ro.

EXCLUSIV Accizele cresc din ianuarie, după o pauză de 2 ani. Scumpiri la carburanți, țigări, bere, electricitate. Noi date - anunțate la Profit Energy.forum CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Accizele cresc din ianuarie, după o pauză de 2 ani. Scumpiri la carburanți, țigări, bere, electricitate. Noi date - anunțate la Profit Energy.forum

"Considerăm inacceptabil ca o serie de categorii profesionale din Sănătate și Asistență socială - precum biologi, farmaciști, infirmieri, brancardieri, kinetoterapeuți, personal TESA etc. - să nu beneficieze de creșterile salariale legale, în condițiile în care, pe parcursul anului 2018, aceștia au fost deja supuși unor discriminări față de colegii lor - asistenți medicali și medici. De mai bine de doi ani, Federația Sanitas din România semnalează încontinuu omisiuni importante ale cadrului legislativ care reglementează salarizarea personalului din cele două domenii și face presiuni pentru corectarea lor. În acest context, Federația Sanitas cere guvernanților să-și asume, printr-o declarație publică completă, fără echivoc, că va acorda creșterile salariale impuse de Legea salarizării, începând cu 1 ianuarie 2019, garantând astfel aplicarea corectă a cadrului legislativ pe care ei înșiși l-au adoptat", scrie în comunicat.

Potrivit sursei citate, Consiliul Național al Federației Sanitas va monitoriza, cu mare atenție, evoluția aplicării creșterilor salariale în domeniu, rezervându-și dreptul de a reacționa, prin toate mijloacele legale pe care le are la dispoziție în calitate de organizație sindicală națională reprezentativă, dacă Legea salarizării și celelalte acte normative conexe nu vor fi respectate.

viewscnt
Afla mai multe despre
salarii
federatia sanitas