Firma de avocatură Stratulat Albulescu își extinde practica de Drept Imobiliar prin cooptarea a doi avocați colaboratori seniori și a unui avocat colaborator junior

Firma de avocatură Stratulat Albulescu își extinde practica de Drept Imobiliar prin cooptarea a doi avocați colaboratori seniori și a unui avocat colaborator junior
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 18 iun 2020

Stratulat Albulescu anunță cooptarea a trei noi membri în cadrul echipei de Drept Imobiliar: Alina Tyelu (Solschi) - Senior Associate, Ana Maria Nacea - Senior Associate și Alina Virlan – Associate. Grupul de Drept Imobiliar al Stratulat Albulescu numără în prezent 10 avocați, devenind astfel unul dintre cele mai mari de pe piața din România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Specializată în domeniile construcții și investiții imobiliare, Alina Tyelu (Solschi) și-a început cariera în cadrul uneia dintre cele mai vechi și consacrate firme de avocatură din România, ulterior fiind promovată în poziția de Senior Associate în cadrul aceleiași firme, acumulând astfel o experiență de peste 9 ani în avocatura de business. Experiența ei cuprinde de la acordarea de asistență juridică în cadrul unor achiziții complexe, inclusiv cu privire la aspectele legate de asigurare de titlu, până la acordarea de asistență juridică cu privire la contracte de antrepriza.

Ana Maria Nacea are o experiență de aproape 9 ani în domeniul Dreptului Imobiliar. A acordat asistență juridică cu privire la închirieri, asistând atât proprietari de clădiri, cât și chiriași, dar și cu privire la diverse aspecte legate de dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, tranzacții imobiliare și dezvoltări de birouri, retail și logistică. Înainte de a se alătura echipei Stratulat Albulescu, Ana a lucrat în cadrul biroului din București al uneia dintre cele mai mari firme de avocatură internaționale și, anterior, în cadrul uneia dintre cele mai mari firme de avocatură din România.

Alina Virlan, o tânără avocată dedicată, disciplinată și ambițioasă, s-a alăturat echipei de Drept Imobiliar la jumătatea lunii iunie. Alina a absolvit Colegiul juridic Franco-Român Paris I Panthéon-Sorbonne în anul 2016, iar în anul 2017 - Facultatea de Drept din cadrul Universității din București. Mai mult, Alina a urmat și un program de master în „Dreptul afacerilor” și vorbește fluent limba engleză și limba franceză.

Managing Partner Silviu Stratulat a declarat: „Cu toate perturbările temporare provocate de pandemia COVID-19, încă vedem oportunități semnificative pe piața imobiliară din România și rămânem optimiști și încrezători că cererea de servicii juridice va rămâne constantă pentru întregul sector. Astfel, având în vedere modul în care ne-am raportat la fiecare criză din trecut și oportunitățile pe care criza actuală le-a oferit, a fost un pas firesc să invităm alături de noi avocați cu experiență precum Alina Tyelu (Solschi) și Ana Maria Nacea, acordându-i totodată Alinei Virlan (un avocat mai junior, dar la fel de talentat) șansa de a se alătura unei echipe inovatoare”.

Recrutarea Alinei Tyelu, Anei Maria Nacea și Alinei Vîrlan face parte din strategia firmei de crestere continua în zona de Drept Imobiliar a firmei, în conformitate cu strategia sa.

viewscnt
Afla mai multe despre
stratulat albulescu
avocat