Guvernul anunță reforma sistemului fiscal. Va elimina din sistemul fiscal distorsiunile și lacunele ce oferă contribuabililor posibilitatea de minimizare a poverii fiscale

Guvernul anunță reforma sistemului fiscal. Va elimina din sistemul fiscal distorsiunile și lacunele ce oferă contribuabililor posibilitatea de minimizare a poverii fiscale
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 1 iul 2020

Guvernul intenționează să reformeze sistemul fiscal cu scopul de a crește eficiența colectării și de a extinde baza de impunere, astfel încât să crească veniturile bugetare ca pondere în PIB, una dintre cele mai reduse din UE. Un alt motiv avansat este că astfel va asigura fondurile necesare pentru buna funcționare a statului, potrivit Planului Național de Investiții și Relansare Economică, prezentat astăzi.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Executivul critică măsurile luate în ultimii ani și promite o distribuire corectă a "poverii fiscale" prin astuparea breșelor create în ultimii ani de politicieni, în Codul Fiscal, care permit "minimizarea poverii fiscale, subminând astfel corectitudinea și echitatea".

Veniturile bugetare ale României sunt de 32% în PIB, față de Bulgaria - 38%, Cehia și Ungaria - 42% și Polonia - 44%, deși cotele de impunere pentru impozitele mari sunt aliniate cu țările din regiune, argumentează Guvernul.

De ce este important: De mai mulți ani, politicienii au acordat diverse tipuri de scutiri sau facilități la plata taxelor, impozitelor și contribuțiilor unor categorii de contribuabili, astfel încât în prezent s-a ajuns la situația în care munca este taxată extrem de dur, aproape cu jumătate, în cazul salariaților, în timp ce alte tipuri de venituri au rate mult mai favorabile.

"România înregistrează cea mai mică valoare a veniturilor bugetare exprimată ca pondere în PIB din UE (32% în PIB, față de Bulgaria, 38%, Cehia și Ungaria 42% și Polonia 44%) și totodată cheltuieli permanente similare cu statele din regiune. Este astfel evident că se impune creșterea colectării veniturilor bugetare și direcționarea spre investiții publice. Astfel, utilizând noi surse bugetare și valorificând absorbția integrală de fonduri nerambursabile se pot remedia decalajele de capital uman, inovare și dezvoltare care ne separă de media europeană într-o manieră accelerată și durabilă", potrivit planului de relansare.

Pe termen mediu și lung, sistemul fiscal-bugetar trebuie reformat, astfel încât să devină mai eficient și favorabil creșterii economice, dar să conducă totodată și la consolidarea fiscală.

Executivul intenționează să evalueze sistemul fiscal actual, pentru a identifica slăbiciunile structurale ale principalelor impozite și taxe, urmând să propună apoi măsuri de remediere a acestora.

ULTIMA ORĂ Planul de relansare a economiei - Guvernul vrea să stimuleze firmele să rezolve problema capitalurilor negative, prin acordarea de bonificații la impozit CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Planul de relansare a economiei - Guvernul vrea să stimuleze firmele să rezolve problema capitalurilor negative, prin acordarea de bonificații la impozit

Raportul remarcă situația din România, unde impozitele și taxele indirecte (cum sunt TVA și accize) și contribuțiile de asigurări sociale asigură cea mai mare parte a veniturilor bugetare. Situația a fost determinată de modificările din ultimii ani.

"Mai multe modificări ad-hoc implementate în cursul ultimilor ani au subminat stabilitatea și transparența sistemului. Deși cotele de impunere pentru toate impozitele mari sunt aliniate nivelurilor practicate de țările comparabile din regiune, raportul general dintre veniturile fiscale și PIB din România este inferior. Cauzele principale ale acestei situații sunt bazele de impunere mai reduse și colectarea ineficientă. Un sistem fiscal mai echitabil, mai eficient, mai simplu și mai transparent ar susține mai bine activitățile din economia națională și ar contribui la rezolvarea problemelor de conformare", explică Guvernul.

Măsurile de politică fiscală pe termen mediu și lung vizează:

  • eliminarea din sistemul fiscal a distorsiunilor și a lacunelor ce oferă contribuabililor posibilitatea de minimizare a poverii fiscale, subminând astfel corectitudinea și echitatea;
  • simplificarea regulilor pentru a facilita conformarea și administrarea;
  • eficientizarea modului în care sistemul asigură o distribuire corectă a poverii fiscale.
Guvernul doboară recorduri la împrumuturi lună de lună. În iunie a împrumutat 9,1 miliarde lei de pe piața internă, dar la dobânzi în scădere CITEȘTE ȘI Guvernul doboară recorduri la împrumuturi lună de lună. În iunie a împrumutat 9,1 miliarde lei de pe piața internă, dar la dobânzi în scădere

Recent, premierul Ludovic Orban a făcut declarații în sensul unei extinderi a bazei în ce privește contribuțiile la sistemul de sănătate. 

"Sistemul de sănătate are nevoie de bani! Iar cei care cotizează la el sunt prea puțini pentru a susține cheltuielile de care beneficiază, în fapt, chiar și cei care nu cotizează. E nevoie de mai mulți bani pentru sănătate. O să vină foarte mulți bani europeni, dar aici e vorba de încasările curente. Dacă stai și te uiți la încasările din sănătate, vezi că sunt contribuabili mai puțin de 7 milioane, dacă nu mă înșel. E foarte greu să susții un sistem de sănătate în care aproape că nu există nicio diferențiere între contribuabilii la fondul de sănătate, în funcție de contribuția pe care o au. Este clar că aici trebuie dezvoltate asigurările private, trebuie să existe o extindere a bazei de colectare”, a declarat Ludovic Orban.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
ministerul finantelor
guvern
venituri
sistem fiscal