Hidroelectrica ar putea înlocui BRD cu ING în postura de "furnizor de protecție" față de ANAF

Hidroelectrica ar putea înlocui BRD cu ING în postura de "furnizor de protecție" față de ANAF
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 18 ian 2016

ING Bank estre singura instituție bancară care a depus ofertă la licitația organizată de producătorul de energie controlat de stat Hidroelectrica, aflat în insolvență, în vederea contractării unei scrisori de garanție bancară în beneficiul ANAF prin care compania să evite executarea silită pentru datorii bugetare calculate de Fisc la peste 214 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Oferta ING a fost deschisă luni, 18 ianuarie, potrivit unui anunț al Hidroelectrica.

În ianuarie 2014, în urma unei inspecții, ANAF a emis pe numele Hidroelectrica o decizie de impunere care prevedea obligații suplimentare de plată la bugetele statului în sumă de 232,5 milioane lei, decizie contestată de Hidroelectrica. Ulterior, ANAF a redus impunerea la 214,3 milioane lei.

După scăderea TVA, Fiscul impune firmelor o corvoadă birocratică nouă care le mărește costurile de administrare CITEȘTE ȘI După scăderea TVA, Fiscul impune firmelor o corvoadă birocratică nouă care le mărește costurile de administrare

Pentru că ANAF nu a răspuns la contestație în termenul legal de 45 de zile, producătorul de energie hidro a dat în judecată ANAF la Curtea de Apel București. În noiembrie 2014, instanța a dat dreptate Hidroelectrica și a obligat ANAF să soluționeze contestația.

ANAF a respins contestația, iar în prezent aceasta se judecă pe fond în instanță, Hidroelectrica reclamând atât calcularea greșită a obligațiilor de plată suplimentare stabilite de ANAF, cât și faptul că Fiscul nu mai are dreptul să ceară acești bani întrucât decizia de impunere a fost emisă după declararea insolvenței Hidroelectrica.

Potrivit Codului de procedură fiscală, în cazul contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale prin care se stabilesc creanțe fiscale, inclusiv pe timpul soluționării acțiunii în contencios administrativ, executarea silită se suspendă sau nu începe pentru obligațiile fiscale contestate dacă debitorul depune la organul fiscal competent o scrisoare de garanție sau o poliță de asigurare de garanție la nivelul obligațiilor fiscale contestate și neachitate la data depunerii garanției. Valabilitatea scrisorii de garanție trebuie să fie de minimum 6 luni de la data emiterii.

CE: Belgia trebuie să recupereze impozite neachitate de 700 mil. euro de la 35 multinaționale CITEȘTE ȘI CE: Belgia trebuie să recupereze impozite neachitate de 700 mil. euro de la 35 multinaționale

Până în prezent, de la apariția litigiului cu ANAF, pentru evitarea executării silite, Hidroelectrica a contractat scrisoare de garanție bancară de la BRD. Scrisoarea emisă de BRD a fost prelungită de mai multe ori, ultima oară pe 18 august 2015, cu 6 luni, până pe 18 februarie 2016. Pentru prelungirea valabilității scrisorii, Hidroelectrica a constituit, ca urmare a solicitării băncii, un depozit în contul său de la BRD, în valoare de 100 milioane lei, cu angajamentul de a-l menține liber de sarcini până pe 4 martie 2016.

În decembrie anul trecut, Hidroelectrica a lansat o licitație pentru reînnoirea scrisorii de garanție bancară, la care a depus ofertă doar ING Bank Amsterdam, sucursala București. Potrivit caietului de sarcini, scrisoarea de garanție bancară se acordă în schimbul cesionării de către Hidroelectrica de creanțe care să acopere în proporție de 100% valoarea scrisorii.   

Ministerul Energiei își propune ca obiectiv continuarea pregătirilor pentru privatizarea Hidroelectrica, cu termen de finalizare luna octombrie a acestui an, potrivit planului strategic al ministerului pe 2016. Ministerul controlează Hidroelectrica, cu peste 80% din acțiuni, restul titlurilor fiind în posesia Fondului Proprietatea.

Risc pentru PFA: Dacă se declară fără activitate, pentru a evita creșterea taxei locale, Fiscul le poate reconsidera ca salariate CITEȘTE ȘI Risc pentru PFA: Dacă se declară fără activitate, pentru a evita creșterea taxei locale, Fiscul le poate reconsidera ca salariate

Hidroelectrica ar putea ieși din insolvență în vara acestui an, premisă a listării companiei la BVB. În plus, compania a câștigat 75 din cele 84 de procese intentate de traderii de energie care beneficiaseră de contracte preferențiale cu producătorul hidro, la prețuri mult sub cel de piață, și care au fost reziliate după intrarea în insolvență a companiei.

Hidroelectrica a obținut în primele zece luni din anul trecut un profit brut de 951 de milioane de lei, în creștere cu 1% față de aceeași perioadă din 2014, potrivit ultimului raport al administratorului judiciar, cifra de afaceri netă a companiei scăzând cu 3%, la 2,6 miliarde de lei.

Recent, Fondul Proprietatea și-a reevaluat participația de aproape 20% din acțiuni la Hidroelectrica, a doua ca pondere în portofoliul FP, reprezentând aproape 22% din activul net al Fondului, în creștere cu aproape 22% (peste 476 milioane de lei) față de finalul lui 2014, de la 2,178 la 2,654 miliarde de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica
hidroelectrica insolventa
ing bank
brd
anaf