Liberalii pregătesc reducerea impozitelor aplicate pensiilor private, Pilonul III, și celor obligatorii administrate privat, Pilonul II. La pensiile de la stat nu sunt prevăzute facilități de impozitare

Liberalii pregătesc reducerea impozitelor aplicate pensiilor private, Pilonul III, și celor obligatorii administrate privat, Pilonul II. La pensiile de la stat nu sunt prevăzute facilități de impozitare
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 24 mar 2022

Deputații liberali au pregătit un proiect de lege care va introduce o impozitare mult mai avantajoasă în cazul pensiilor administrate privat (Pilonul II), facultative (Pilonul III) și ocupaționale, în situațiile în care sumele sunt plătite beneficiarilor sau moștenitorilor acestora ca plată unică sau prin plăți eșalonate. Măsura ar trebui să încurajeze populația să economisească prin intermediul pensiilor facultative, având în vedere că cele de la Pilonul II, deși li se aplică această facilitate, sunt obligatorii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În prezent, tratamentul fiscal al pensiilor este la fel, indiferent dacă sunt cele de la sistemul public, cele obligatorii administrate privat (Pilonul II) sau cele facultative (Pilonul III). De exemplu, daca ai 4.500 de lei pensie, ai de platit CASS de 10% pentru cei 500 de lei care trec de 4.000 de lei, deci 50 de lei. Rămân 4.450 lei, la care ai de plătit impozit 10% pentru ce trece de 2.000 de lei, deci pentru 2.450 de lei plătești 245 de lei. Suma din pensie sub 2.000 de lei nu se impozitează.

Dacă se introduce facilitatea propusă de deputații liberali, la pensiile Pilon II și Pilon III, înainte de a se aplica impozit ar urma să se scadă și valoarea contribuțiilor nete plătite de-a lungul timpului.

Soluțiile GRENKE vă oferă libertatea de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta și implementa ideile creative. Interviu cu Liviu Bănulescu, Managing Director GRENKE România CITEȘTE ȘI Soluțiile GRENKE vă oferă libertatea de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta și implementa ideile creative. Interviu cu Liviu Bănulescu, Managing Director GRENKE România

De exemplu, în prezent, dacă o persoană a contribuit în total cu 100.000 de lei la o pensie privată, iar la final are 300.000 de lei (100.000 de lei contribuții și 200.000 de lei din randamentul adus-sumele sunt doar ca exemplu teoretic, randamentele reale fiind mai reduse, atât pe piața românească, cât și pe cele externe) pe care îi va primi eșalonat în 100 de rate lunare, asta ar însemna 3.000 de lei pe lună. Ar trebui să plătească lunar impozit de 10% pentru partea de 1.000 de lei care depășește plafonul neimpozabil de 2.000 de lei.

Dacă se adoptă modificarea propusă, înainte de calculul sumei impozabile se scad din cei 300.000 de lei contribuțiile nete de 100.000 de lei. Rămân 200.000 de lei impozabili, care desfășurați în 100 de rate lunare presupun că beneficiarul nu va avea de achitat impozit.

Contribuțiile la Pilonul II sunt redirecționate din cei 25% contribuție la CAS, contribuție care se reține înainte de aplicarea impozitului. Astfel, contribuțiile nete ale unei persoane la Pilonul II nu sunt bani care să fi fost impozitați la momentul virării către Pilonul II.

Contribuțiile la Pilonul III, însă, în măsura în care nu au fost utilizate eventuale deductibilități pentru aceste contribuții, sunt bani plătiți din bunuznarul persoanei respective, deci bani care au fost deja impozitați cu impozitul pe venit. (Suma reprezentând contribuțiile la fondurile de pensii facultative este deductibilă pentru fiecare participant din venitul salarial brut lunar sau venitul asimilat acestuia, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 400 de euro într-un an fiscal).

Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani CITEȘTE ȘI Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani

Inițiatorii afirmă că această facilitate ar trebui să încurajeze populația să își facă pensii private.

"Pentru a crește contributivitatea la sistemele facultative de pensii prin atragerea cât mai multor persoane interesate, trebuie creat un cadru legal de impozitare echitabil al acestora pentru a le face atractive și rentabile. Prin prezenta propunere legislativă ne dorim să reglementăm valoarea venitului impozabil atunci când urmează a se efectua plăți din fondurile de pensii administrate privat, respectiv Pilonul II, Pilonul III și segmentul pensiilor ocupaționale din România", afirmă inițiatorii.

Ce introduce proiectul pregătit

Art. 100 - Stabilirea venitului impozabil lunar din pensii

(1) Venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei și, după caz, a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V - Contribuții sociale obligatorii.

(2) Pentru sumele primite ca plată unică de către participanții la fondurile de pensii administrate privat și moștenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depășesc contribuțiile nete ale participanților la care fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1);

eMAG, Banca Transilvania, Mobexpert și Mastercard donează produse în valoare de 1,1 milioane de lei pentru refugiații ucraineni CITEȘTE ȘI eMAG, Banca Transilvania, Mobexpert și Mastercard donează produse în valoare de 1,1 milioane de lei pentru refugiații ucraineni

(3) Pentru sumele primite ca plăți eșalonate în rate de catre participanții la fondurile de pensii administrate privat și moștenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificarile și completarile ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depășesc contribuțiile nete ale participanților, la care se aplică plafonul de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1) pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii;

(4) Pentru sumele primite ca plată unică de către participanții la fondurile de pensii facultative și/sau fondurile de pensii ocupaționale, și moștenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 204/2006, cu modificarile și completarile ulterioare și ale Legii nr. 1/2020, cu completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depășesc contribuțiile nete ale participanților, la care, fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1);

(5) Pentru sumele primite ca plați eșalonate în rate de către participanții la fondurile de pensii facultative și/ sau ocupaționale, precum și moștenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr.204/2006, cu modificarile și completarile ulterioare și ale Legii nr.1/2020, cu completarile ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depășesc contribuțiile nete ale participanților, la care se aplică plafonul de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1) pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii.

Cum arată acum prevederea din Codul Fiscal

ART. 100 - Stabilirea venitului impozabil lunar din pensii

(1) Venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei și, după caz, a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V - Contribuții sociale obligatorii.

(2) La stabilirea venitului impozabil lunar aferent sumelor primite ca plată unică potrivit Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil stabilit potrivit prevederilor alin. (1).

(3) La stabilirea venitului impozabil lunar pentru sumele primite ca plăți eșalonate în rate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, plafonul de venit neimpozabil stabilit potrivit alin. (1) se acordă pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii.

(4) La stabilirea venitului impozabil aferent drepturilor primite în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, de către moștenitorii legali ai participanților la fonduri de pensii, plafonul de venit neimpozabil stabilit potrivit alin. (1) se acordă pentru fiecare drept de pensie, indiferent dacă acestea sunt acordate de la același fond de pensie.

viewscnt
Afla mai multe despre
pnl
pensie
pensie privata
pilonul ii
pilonul iii
pensie ocupationala
impozit