Comisia Europeană urmează să includă Panama, Bahamas, Mauritius și alte nouă state pe lista țărilor care prezintă riscuri de spălare a banilor și de finanțare a terorismului, conform unui document consultat de Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Pe lista neagră a paradisurilor fiscale, care este posibil să fie publicată joi, ar urma să fie incluse Barbados, Botswana, Cambodgia, Ghana, Jamaica, Mongolia, Myanmar, Nicaragua și Zimbabwe, scrie Agerpres
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Oxigen pentru buget - marile companii au plătit în aprilie cu 7% mai mult față de anul trecut. Șeful Direcției Mari Contribuabili: Companiile au avut încredere să plătească și pentru asta le mulțumimLista neagră a jurisdicțiilor fiscale necooperante este un instrument comun de diminuare a riscurilor de abuz fiscal și de competiție fiscală neloială la nivel mondial.
Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat, pentru Reuters, că încă ar putea fi modificată componența listei.