Autoritățile ar putea adopta o Ordonanță de Urgență prin care șomajul tehnic suportat de stat se va aplica până la 30 iunie 2021. Bineînțeles, se va aplica, la fel ca acum, pentru toate domeniile de activitate în care se reglementează restricții din cauza pandemiei. Același lucru va fi valabil și pentru activități independente, gen PFA etc.
De ce anume mai au nevoie firmele în România în actualul context, cum trebuie calibrat bugetul pentru a funcționa în pandemie, ce soluții rapide de finanțare sunt la îndemână, la ce bănci poți apela și când, ce noi programe sunt pregătite de autorități și cum pot fi folosite eficient cele existente va fi anunțat la Videoconferința Profit.ro - IMM-urile în criză, pentru care detalii pot fi aflate AICI. Conferința, organizată cu sprijinul UniCredit Bank ca partener principal, Roca Investments, CEC Bank și Raiffeisen Bank, va fi transmisă în direct pe site-ul profit.ro, pe pagina de Facebook Profit.ro, ca și de către postul de televiziune Profit TV.
Autoritățile estimează că vor beneficia 700.000 de persoane de șomaj tehnic suportat de stat în 6 luni 2021, iar suma medie pe lună/angajat: 1.656 lei, arată Hotnews.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
În ceea ce privește activitățile independente: 60.000 de persoane, suma medie fiind de 2.931 lei.
Kurzarbeit se va modifica
În cazul Kurzarbeit, angajatorii vor putea reduce timpul de lucru al angajaților cu cel mult 50% din durata lunară calculată prin raportare la durata prevăzută în contractul individual de muncă cu informarea și consultarea sindicatului, a reprezentanților salariaților sau a salariaților, după caz, anterior comunicării deciziei salariatului.
Această reducere a timpului de muncă se va stabili prin decizia angajatorului pentru o perioadă de cel puțin 5 zile lucrătoare, angajatorul având obligația de stabilire a programului de muncă pentru întreaga lună.
Pe perioada de aplicabilitate a măsurii sunt interzise angajarea de personal pentru prestarea unor activități identice ori similare cu cele prestate de către salariații al căror timp de muncă a fost redus, precum și subcontractarea de activități desfășurate de salariații al căror timp de muncă a fost redus.
Interdicția se raportează strict la nivelul locurilor de desfășurare a activității angajatorului la nivelul cărora se aplică măsura.