PSD: OUG privind măsurile economice de susținere a mediului de afaceri nu este aplicabilă unor categorii largi de firme afectate de pandemia de coronavirus

PSD: OUG privind măsurile economice de susținere a mediului de afaceri nu este aplicabilă unor categorii largi de firme afectate de pandemia de coronavirus
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 mar 2020

OUG privind măsurile economice de susținere a mediului de afaceri nu este aplicabilă unor categorii largi de firme afectate de pandemia de coronavirus, consideră PSD. care anunță că în Parlament va depune amendamente, printre care decontarea de către stat, a 75% din salariul brut, în cazul tuturor angajaților societăților comerciale/PFA care și-au încetat activitatea din cauza pandemiei și eliminarea condiției de obținere a certificatului de situație de urgență.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Măsurile economice dispuse de Guvernul Orban prin OUG 30/2020 nu sunt aplicabile unor categorii largi de firme afectate. Firmele cu mai puțin de 3 angajați, PFA-urile sau marii contributori care au anunțat că își trimit angajații în șomaj tehnic, înainte de apariția OUG. Pentru a salva mii de locuri de muncă este imperios necesar ca atât angajatorii, cât și angajații să primească un ajutor real din partea statului român!”, consideră social-democrații, potrivit News.ro.

PSD anunță că va depune o serie de amandamente, care vor viza decontarea de către stat a 75% din salariul brut, în cazul tuturoro angajaților societăților comerciale/PFA care și-au încetat activitatea din cauza pandemiei de coronavirus, precum și decontarea a 75% din salariul brut în cazul angajaților ale căror contracte de muncă au fost suspendate ca urmare a restrângerii activității angajatorilor din cauza pandemiei de coronavirus.

Aramis Baia Mare, cel mai mare producător și exportator român de mobilă, oprește activitatea și îi trimite în șomaj tehnic pe toți cei circa 5.000 de angajați CITEȘTE ȘI Aramis Baia Mare, cel mai mare producător și exportator român de mobilă, oprește activitatea și îi trimite în șomaj tehnic pe toți cei circa 5.000 de angajați

PSD, vrea să fie eliminată condiția de obținere a certificatului de situație de urgență necesar pentru a beneficia de unele dintre facilitățile anunțate de Guvern.

”Orice altă condiție sau restricție va conduce la birocrație excesivă și, în final, la neacordarea de ajutoare angajaților și angajatorilor, pe timpul pandemiei”, averrizează PSD.

Măsurile economice pentru sprijinirea mediului de afaceri, precum și cele de protecție socială decise de Guvern în contextul pandemiei de coronavirus au intrat în vigoare, Ordonanțele de Urgență care le reglementează fiind publicate sâmbătă în Monitorul Oficial.

Pe durata stării de urgență, întreprinderile mici și mijlocii care dețin certificatul de situație de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilități - electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și de internet, precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare.

Prin Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Guvernul a stabilit că în timpul stării de urgență, pentru perioada suspendării contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, în cazul întreruperii temporare a activității, indemnizația de care beneficiază salariații să fie suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Nivelul indemnizației va fi de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat plătit din fondul de salarii, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. De aceste prevederi urmează să beneficieze salariații angajatorilor care îndeplinesc anumite condiții.

De aceste prevederi urmează să beneficieze salariații angajatorilor care îndeplinesc una din următoarele condiții:

-  întrerup activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate și dețin Certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prevăzut la art. 12 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020. Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează certificatul de situații de urgență conform metodologiei aprobată prin ordin.

- reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 și nu au capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajaților lor. Angajatorii pot beneficia de plata indemnizației prevăzută pentru cel mult 75% dintre angajații care au contracte individuale de muncă active la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

viewscnt
Afla mai multe despre
psd
coronavirus
mediu de afaceri