Șeful ANAF explică cum urmărește influencerii și paginile de socializare

Șeful ANAF explică cum urmărește influencerii și paginile de socializare
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 oct 2022

Avem programe informatice din care extragem date de pe toate aceste platforme sociale, a declarat Lucian Heiuș, șeful ANAF, referindu-se la influenceri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„De diverse naturi sunt aceste site-uri și trebuie să recunoaștem: în ultima perioadă sunt persoane care obțin venituri mari din activitatea pe care o desfășoară pe aceste platforme”, a spus acesta la B1 TV.

AVIZ Vechimea în muncă va fi recunoscută, după modelul PFA, și pentru profesii liberale practicate de persoane fizice independente (PFI). Cine este vizat CITEȘTE ȘI AVIZ Vechimea în muncă va fi recunoscută, după modelul PFA, și pentru profesii liberale practicate de persoane fizice independente (PFI). Cine este vizat

"Avem un departament special pentru mediul online și în primele 9 luni am încheiat 58 decizii de impunere iar valoarea totală a fost de 6,5 milioane lei, impozite neplătite. În baza de date ne apar persoane fizice din România care au accesări foarte multe pe conturile lor. Ne uităm în conturile bancare pe care le au deschise în România: ce venituri primesc de la aceste platforme sociale. Noi știm fiecare site unde-și are sediul, de unde vin banii”, a afirmat Lucian Heiuș.

"Dacă vedem că banii care au intrat în contul respectivei persoane nu corespunde cu ceea ce a declarat persoana respectivă depunându-și declarația de venit ca persoană fizică, atunci o prindem într-un control și mergem să verificăm de ce nu și-a declarat parțial. Au fost situații în care nu au declarat deloc sume importante de bani. Îi găsim", a mai spus șeful ANAF, care a spus ca are azi acces la mai multe baze de date.

„Putem să verificăm orice persoană fizică câte apartamente, terenuri, câte case și mașini are în proprietate. Avem protocoale cu toate băncile din România și cu foarte multe instituții bancare din Europa și din alte state. Vedem ce sume de bani apar. Verificăm și cu cât și-au creditat propriile societăți”, a explicat el, citat de Hotnrews.ro.

"Fiscul are protocoale și cu alte state care nu fac parte din UE. Este foarte greu cu cei care își deschid firme offshore în paradisuri fiscale. Asta nu înseamnă că nu încercăm să aflăm informații. Cel mai greu este cu numerarul care circulă și nu e niciodată într-un sistem bancar ca să poată să fie văzut", a mai spus Heiuș.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
retele sociale