Canada revine la energia nucleară după o pauză de 30 de ani

Canada revine la energia nucleară după o pauză de 30 de ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 aug 2023

Energia nucleară cunoaște un nou elan în provincia Ontario din Canada, cu planuri vizând extinderea unei centrale nucleare existente, care va deveni cea mai mare din lume, și o promisiune de a adăuga trei reactoare modulare mici la o locație unde un altul este în faza de construcție, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Aceste știri reprezintă o modificare radicală pentru o industrie care a stagnat timp de decenii pe fondul îngrijorărilor cu privire la siguranță și depășiri de costuri. Este de asemenea un pas important în modernizarea unei rețele electrice învechite care are nevoie de noi capacități, fără a majora costurile și așa mari la electricitate sau să amenințe obiectivele de emisii, scrie Agerpres.

CONFIRMARE Nouă formă de impozitare la microfirme. Ce se întâmplă cu scutirea de la IT-ști CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Nouă formă de impozitare la microfirme. Ce se întâmplă cu scutirea de la IT-ști

Accidentul de la Fukushima din 2011 a pus o frână globală planurilor privind construcția de centrale nucleare. De asemenea, întârzierile apărute în extinderea centralei nucleare de la Vogtle (SUA) au oferit noi argumente celor care se opun centralelor nucleare.

Cu toate acestea, provincia Ontario din Canada a decis să continue cu extinderea capacităților nucleare. Extinderea facilității Bruce Power va reprezenta prima mare centrală nucleară construită în Canada în ultimele trei decenii, sugerând că politicile în domeniul energiei nucleare ar putea în sfârșit să fie deblocate. În provincia Ontario sunt amplasate 18 din cele 19 reactoare nucleare canadiene, majoritatea construite între 1960 și 1980, perioadă în care reactoarele de tip Candu au devenit renumite la nivel mondial.

"Ne reîntoarcem la rădăcinile noastre nucleare și această revenire nu putea avea loc într-un moment mai important", spune John Gorman, președintele Canadian Nuclear Association.

Pe măsură ce crește cererea mondială pentru energie curată, Canada este pregătită încă odată să fie un important furnizor de reactoare nucleare, atât pe plan intern, cât și internațional.

Agenția care gestionează rețeaua electrică din Ontario estimează că până în 2050 această provincie va trebui să cheltuiască 400 de miliarde de dolari canadieni (303 miliarde de dolari SUA) pentru a dubla capacitatea de generare, până la 88,4 Gigawați, având în vedere evoluții precum trecerea la vehiculele electrice și renunțarea treptată la combustibilii fosili de către locuințe și companii. Ontario, care este și cea mai mare provincie din Canada, înregistrează și o creștere rapidă a populației datorită imigrației.

Grație mixului energetic actual, compus din energie nucleară, hidro și eoliană, rețeaua energetică din Ontario este deja una curată în proporție de 90%, însă, creșterea cererii de energie ar putea face dificilă ajungerea la 100%. Proiectele nucleare au nevoie de mai mulți ani pentru a fi terminate, iar în condițiile în care cele trei centrale nucleare actuale au nevoie de modernizări, provincia intenționează să își garanteze aprovizionarea cu energie electrică cu ajutorul centralelor care funcționează pe gaze naturale.

După ce noile proiecte nucleare vor fi însă finalizate, ele vor reduce dependența provinciei de gazele naturale. De asemenea, noile capacități nucleare vor reduce nevoia de a utiliza energie eoliană și fotovoltaică pentru a acoperi nivelul minim de energie electrică de care rețeaua electrică are nevoie la orice moment.

SURPRIZĂ Dacia se gândește la un model electric mai mic decât Spring, care poate fi condus de la vârsta de 16 ani CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ Dacia se gândește la un model electric mai mic decât Spring, care poate fi condus de la vârsta de 16 ani

În mod obișnuit, cererea de electricitate crește în timpul dimineții, ajunge la nivel de vârf după-amiaza și scade în timpul nopții. Însă, sursele regenerabile intermitente generează uneori mai puțină electricitate decât este nevoie și alteori mai multă, caz în care operatorii trebuie să oprească anumite capacități de generare la unele centrale pentru a evita supraîncărcarea sistemului energetic.

În mod obișnuit, energia hidro este prima care este redusă, pentru că producția sa vine cu o taxă pe apă.

"Dacă introduci în rețeaua din Ontario prea multă energie eoliană și fotovoltaică, ajungi în situația în care trebuie să eliberezi apă în cascada Niagara", spune inginerul Paul Acchione.

Chiar dacă sursele regenerabile intermitente produc cea mai ieftină electricitate, ele nu sunt suficient de fiabile pentru a înlocui gazele naturale, de aceea centralele pe gaze sunt în continuare soluția de rezervă în perioadele în care cererea este la nivel de vârf sau există probleme pe rețea.

Un grup de lucru condus de Paul Acchione a elaborat opt scenarii diferite pentru a ajunge la aprovizionarea cu electricitate fără emisii în 2035. Simulările au arătat că extinderea capacităților nucleare cumulată cu extinderea capacităților de stocare a electricității pe termen lung reprezintă cea mai bună modalitate pentru a menține tarifele la cel mai scăzut nivel posibil.

viewscnt
Afla mai multe despre
canada
energie nucleară