GRAFIC Costurile de împrumut ale Germaniei au crescut la cel mai ridicat nivel din 2011

GRAFIC Costurile de împrumut ale Germaniei au crescut la cel mai ridicat nivel din 2011
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 21 sep 2023

Prețurile obligațiunilor germane au scăzut joi, împingând randamentul titlurilor pe 10 ani la cel mai ridicat nivel din peste o decadă, în contextul în care investitorii se pregătesc ca ratele dobânzilor din zona euro să rămână ridicate pentru mai mult timp.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Randamentul obligațiunilor germane pe 10 ani - de referință pentru costurile de împrumut în zona euro - a crescut cu până la 8 puncte de bază, la 2,78%, cel mai ridicat nivel din 2011, potrivit Bloomberg. Randamentele se mișcă în sens opus prețurilor.

Creșterea oglindește o evoluție similară a costurilor de împrumut din SUA și vine pe fondul mesajelor “hawkish” transmise miercuri de Rezerva Federală (Fed) cu privire la politica monetară.

Fed lasă dobânda-cheie la maximul ultimilor 22 de ani și semnalizează o politică restrictivă pentru mai mult timp CITEȘTE ȘI Fed lasă dobânda-cheie la maximul ultimilor 22 de ani și semnalizează o politică restrictivă pentru mai mult timp

Fed și Banca Angliei și-au întrerupt, săptămâna aceasta, ciclurile agresive de majorare a ratelor dobânzilor, dar ambele au declarat că ratele vor rămâne la un nivel "restrictiv" până când inflația se va îndrepta convingător spre intervalele țintite.

GRAFIC Costurile de împrumut ale Germaniei au crescut la cel mai ridicat nivel din 2011

Perspectivele menținerii unui climat cu dobânzi ridicate pentru o perioadă mai mare decât se anticipa se răsfrâng și asupra piețelor din Europa, unde traderii din piețele monetare pariază acum pe doar două reduceri de 0,25 puncte procentuale ale ratelor Băncii Centrale Europene în 2024, cele mai puține de la jumătatea lunii trecute.

Mai mult, piața estimează că rata dobânzii la depozite a BCE, situată în prezent la 4%, va rămâne peste pragul de 3% în următorii doi ani, ceea ce reprezintă o schimbare radicală pentru o regiune obișnuită de ani de zile cu o politică monetară ultrarelaxată.

Investitorii au renunțat, în principal, la obligațiunile cu scadență mai lungă în tranzacțiile de astăzi.

"În timp ce majoritatea pare să fie de acord că ratele dobânzilor fie au atins vârful, fie sunt foarte aproape, nu există nicio urgență în a vâna randamente sau a bloca banii în randamente mai mici mai departe pe curbă", a comentat Christoph Rieger, șeful strategiei privind ratele fixe de la Commerzbank.

În schimb, investitorii pot obține randamente fără riscuri de aproape 4% în cazul datoriilor cu scadență scurtă, a adăugat Rieger.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
obligatiuni germania
costuri imprumut
dobanzi ridicate
bce
fed
majorare dobanzi