Prețul gazelor în Europa scade după majorarea importurilor de gaze naturale lichefiate

Prețul gazelor în Europa scade după majorarea importurilor de gaze naturale lichefiate
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 dec 2022

Prețurile de referință la gaze naturale în Europa au scăzut cu 9%, în urma majorării importurilor de gaze naturale lichefiate (GNL), chiar dacă regiunea se confruntă cu temperaturi scăzute, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc prețurile de referință în Europa, în jurul orei 11:03 a.m., cotațiile futures la gaze cu livrare în luna următoare au scăzut cu 4%, la 133,55 euro pentru un Megawatt-oră, după ce mai devreme se înregistrase cel mai redus nivel din 2 decembrie, scrie Agerpres.

Apple extinde vânzările de piese de schimb pentru iPhone în Europa și permite clienților să își repare singuri dispozitivele, după presiuni CITEȘTE ȘI Apple extinde vânzările de piese de schimb pentru iPhone în Europa și permite clienților să își repare singuri dispozitivele, după presiuni

Cantitățile care au intrat în cele trei terminale GNL din Marea Britanie sunt la un nivel record pentru această perioadă a anului, arată datele analizate de Bloomberg. Livrările de combustibili spre nord-vestul Europei sunt de asemenea aproape de un nivel record.

Temperaturile scăzute reprezintă primul test real al rezistenței Europei în acest sezon, după ce Rusia a întrerupt majoritatea livrărilor de gaze prin conducte. În ultimele săptămâni prețurile la gaze naturale în Europa au fost mai ridicate, dar până luni nu s-au înregistrat fluctuații majore, chiar dacă nordul continentului se confruntă cu înghețul, iar Londra este acoperită de zăpadă. Săptămâna viitoare sunt așteptate temperaturi mai ridicate în sudul Europei.

Importurile de gaze naturale lichefiate au urcat, după ce Europa a început să înlocuiască combustibilul pe care îl primea din Rusia. Primul terminal plutitor de GNL al Germaniei urmează să ajungă săptămâna aceasta în portul Wilhelmshaven, fluxurile de gazele urmând să înceapă din 22 decembrie.

Facilitățile de stocare a gazelor din Europa sunt pline în proporție de aproximativ 88%, un nivel mai ridicat decât era de obicei în această perioadă a anului, iar în Germania, cea mai mare economie a regiunii, nivelul este de 94%.

La hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc prețurile de referință în Europa, în jurul orei 11:03 a.m. cotațiile futures la gaze cu livrare în luna următoare au scăzut cu 4%, la 133,55 euro pentru un Megawatt-oră, după ce mai devreme se înregistrase cel mai redus nivel din 2 decembrie.

Există și alți factori care atenuează presiunile asupra pieței gazelor din Europa, inclusiv majorarea cantității livrate prin conducte din Algeria spre Italia. De asemenea, producția de energie eoliană în Marea Britanie și Germania ar urma să crească de săptămâna viitoare, după o perioadă în care a fost afectată este afectată de viteza scăzută a vânturilor.

În plus, generarea de energie nucleară în Franța este la cel mai ridicat nivel din martie. 

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze
europa
pret