

Societatea Colete Online a depus singura ofertă în cadrul unei licitații pe care Poșta Română a inițiat-o pentru închirierea unui număr de 3.000 baterii de cutii poștale digitale (BCPD).
Serviciul de distribuție a publicațiilor cu caracter jurnalistic va fi inclus în sfera serviciului universal, respectiv Poșta Română va fi obligată să distribuie presa scrisă, indiferent de numărul de abonamente pentru o astfel de publicație, conform unui proiect analizat de Profit.ro.
Compania Damen Shipyards Mangalia, operatorul șantierului naval omonim, aflată în insolvență din iunie 2024, a obținut o decizie judecătorească favorabilă ce permite propunerea și aprobarea unui plan de reorganizare, care va include atragerea unui partener strategic, a declarat pentru Profit.ro Paul Cîrlănaru, CEO-ul administratorului judiciar Casa de Insolvență Transilvania (CITR).
Conducerea ANAF a chemat la discuții companiile de curierat pe tema taxei pe care acestea trebuie să o colecteze la coletele provenind din afara UE, primite de clienți din România. Potrivit informațiilor Profit.ro, ANAF le-a avertizat că sumele pe care le-au colectat până acum sunt mici, în plus cu diferențe majore de la o companie la alta, iar după data de 25 februarie - termenul limită pentru depunerea declarațiilor fiscale aferente - vor urma controale amănunțite.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, totodată cel mai mare furnizor de pe segmentul concurențial, a câștigat licitația inițiată de Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) pentru a cumpăra ″la grămadă″ electricitate pentru alimentarea locurilor de consum a 1.000 de structuri de stat, reprezentând sedii de instituții publice centrale, județene, regionale și locale, primării, școli, spitale, unități militare, penitenciare și altele, conform datelor Profit.ro.
Mai mulți potențiali investitori interesați de cumpărarea combinatului siderurgic Liberty Galați, fostul Sidex, dintre cei 13 cu care s-au purtat discuții, au solicitat deja caietul de sarcini al licitației de vânzare a activului, care va avea loc peste o lună, la prețul de pornire de 690 milioane euro, spune pentru Profit.ro Paul Cîrlănaru, CEO-ul Casei de Insolvență Transilvania (CITR), unul dintre cei doi administratori concordatari ai Liberty Galați.
Președintele Nicușor Dan apreciază că aderarea României la zona euro ar fi benefică pentru companiile românești. Spune că astfel le-ar crește productivitatea.
Guvernul a adoptat, în mod discret, o hotărâre de punere ″sub tutelă″ a mai multor subsidiare din România ale gigantului petrolier rus Lukoil, drastic sancționat de Statele Unite, cu argumentul că sancțiunile riscă să ducă la oprirea activității rafinăriei Petrotel Ploiești și a celor circa 300 de benzinării locale ale Lukoil.
Primul producător auto din Europa care anunță valoarea primelor acordate în urma distribuirii profitului companiei este Mercedes-Benz, care s-a confruntat cu o reducere severă a veniturilor și profitului în 2025. Sumele plătite angajaților scad în acest an, după ce s-au redus și în 2024.
Premiul de categoria I la tragerea Loto 6/49, acum în valoare de 4,5 milioane de euro, a fost câștigat.
Consiliul de Administrație al Companiei Naționale "Unifarm" - S.A. va fi redus cu 2 membri, conform unei hotărâri adoptate de către Guvern.
Ideea introducerii unui mecanism automat de plafonare a adaosului comercial atunci când inflația depășește pragul de alertă de 5% este o măsură de politică economică extrem de tentantă electoral, dar plină de capcane structurale, semnalează analiștii.
Franța a consumat anul trecut un număr record de ouă.
Ministrul Transporturilor s-a dus pe șantierul viitoarei stații de metrou Gara Băneasa, parte a Magistralei 6 spre aeroportul Otopeni, pentru ca, împreună cu directorul Metrorex și cu echipele tehnice din partea constructorului și a supervizorului, să analizeze stadiul lucrărilor.
Dacia a decis să se retragă din Campionatul Mondial de Rally Raid începând din sezonul următor, după ce a câștigat titlul în acest an. Echipele vor participa în sezonul curent până la final.
Potrivit unui consilier juridic senior al celei mai înalte instanțe din Europa, Comisia Europeană ar trebui să-și revizuiască decizia prin care a deblocat 10 miliarde de euro și i-a acordat Ungariei în 2023.
Guvernul a suspendat temporar procedura de contractare a proiectelor finanțate prin Politica de Coeziune 2021–2027, până la aprobarea legii bugetului de stat pentru anul 2026.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2396 | -0.0158 | -0.30 % |
| 1 USD | 4.5329 | -0.0255 | -0.56 % |
| 1 GBP | 6.1178 | -0.0099 | -0.16 % |
| 1 CHF | 5.6092 | -0.0152 | -0.27 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro