

Impozitul pe proprietate va crește de la 1 ianaurie 2026, întrucât este jalon în PNRR, a declarat președintele PNL, Ilie Bolojan, într-o conferință de presă. Potrivit acestuia, orice guvern va fi instalat în perioada următoare nu va putea evita și creșterile de taxe, alături de reduceri de cheltuieli și prioritizări de investiții, pentru a echilibra bugetul.
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, spune că cei care promit soluții magice sunt niște profeți falși, el adăugând că cor trebui luate măsuri de corecție care majoritatea sunt nepopulare dar necesare și pentru asta e nevoie de o susținere parlamentară și așteaptă ca săptămâna viitoare să se închidă aceste discuții în așa fel încât, în termenul cel mai scurt, să existe o suținere pentru acest pachet de măsuri.
Situația de la Salina Praid s-a agravat în ultimele ore, în condițiile în care toate sufoziunile de pe aliniamentul nord – sud s-au unit, aproximativ 700 de metri cubi de rocă s-au prăbușit și au apărut fisuri mari pe drumul tehnologic și în pădure.
Peste 5 milioane de persoane sunt așteptate să ajungă pe Coasta Amalfi (sudul Italiei) în această vară, iar Uber a anunțat cele mai noi servicii de transport.
Greenpeace România, care cere în justiție anularea acordului de mediu pentru proiectul celei mai mari exploatări offshore de gaze naturale din Marea Neagră românească, Neptun Deep, dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz, unde producția ar urma să înceapă în 2027, în urma unor investiții de circa 4 miliarde de euro, spune că în Europa au început să apară decizii ale instanțelor de judecată prin care sunt anulate acorduri de mediu pentru proiecte similare cu același argument climatic susținut și de Greenpeace în procesele din România, respectiv faptul că, în cadrul analizei impactului asupra mediului, nu s-a ținut cont de emisiile de gaze cu efect de seră care vor fi generate de arderea combustibililor fosili ulterior extragerii lor din zăcăminte, de către cei care le cumpără.
Datele privind poziția externă a României arată o deteriorare continuă în primele patru luni ale anului. Deficitul de cont curent a urcat cu peste 60% și a spart pragul de 10 miliarde de euro cu trei luni mai devreme decât anul trecut. În același timp, finanțarea din investiții străine directe devine tot mai redusă, România fiind dependentă de împrumuturi externe.
Președintele american Donald Trump cere Teheranului ”să încheie un acord înainte să nu mai rămână nimic”, după atacuri israeliene pe teritoriul iranian, și amenință că ”următoarele atacuri vor fi și mai brutale”, relatează AFP.
Ministrul de Finanțe al Marii Britanii, Rachel Reeves, a anunțat investiții masive de fonduri publice în domenii-cheie precum apărarea, sănătatea și infrastructura. Totuși, analiștii avertizează că aceste planuri ambițioase, într-un context economic fragil și cu o economie în scădere cu 0,3% în aprilie, față de luna anterioară, riscă să inflameze piețele obligațiunilor și să ridice și mai mult costurile de împrumut ale guvernului, transmite CNBC.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu rămâne sub control judiciar după ce Judecătoria Sectorului 1 i-a respins cererea de ridicare a măsurii preventive. Decizia instanței este definitivă.
Bogdan Ivan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a anunțat azi finalizarea procedurilor ce vizează alocarea a 200 de milioane de lei pentru repararea daunelor provocate de inundațiile de la Praid și a 100 de milioane de lei pentru antreprenorii din turism ce activează în zona afectată de inundații.
Ordonanța de urgență de plafonare a prețurilor finale la energie electrică facturate consumatorilor iese cu totul din vigoare de la 1 iulie, inclusiv prevederea care îi obligă în prezent pe producătorii de profil din România să livreze energie peste Prut, în caz de criză și în limita cantităților disponibile, la prețul reglementat de 400 lei/MWh, pentru asigurarea consumului clienților finali din Republica Moldova.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz a fost ales președinte al USR cu 67,24% din voturi, din primul tur de scrutin. Pe locul doi s-a clasat Violeta Alexandru, cu 22,03% din voturi.
Banca Națională a României avertizează asupra deteriorării poziției externe a țării, în urma creșterilor accelerate ale datoriei și dezechilibrelor comerciale.
Ion Țiriac (86 de ani) spune că nu are timp să își cheltuiască banii și susține că nu merită să-ți irosești viața pentru a aduna avere.
World Class România deschide încă un club de health, fitness & înot, în Iași, în incinta Mall Moldova.
OMV Petrom, cea mai mare companie de petrol și gaze din regiune, și NewMed Energy Balkan, subsidiara companiei israeliene NewMed Energy, care a preluat de la compania română o participație de 50% din proiectul offshore Han Asparuh din Bulgaria, u convenit să foreze un alt zăcământ prospect în blocul Han Asparuh, pe partea bulgară a Mării Negre.
Temperaturile se vor situa peste valorile obișnuite, în cea mai mare parte a țării, până la jumătatea lunii iulie, anunță vineir, meteorologii, care au făcut publică prognoa pentru următoarele patru săptămâni.. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în aproape toate regiunile.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0904 | +0.0006 | +0.01 % |
| 1 USD | 4.3406 | -0.0087 | -0.20 % |
| 1 GBP | 5.8057 | -0.0122 | -0.21 % |
| 1 CHF | 5.4586 | +0.0071 | +0.13 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro